Tu esti singur de revelion?

De  câte ori ți s-a întâmplat să te întâlnești cu rude, cunoștințe sau vechi prieteni care să ajungă mai devreme sau mai târziu în cadrul conversației la veșnica întrebare: și, nu ai iubit/ă? De câte ori ai dat același răspuns negativ cu seninătate și ai primit aceeași privire dezamăgită, aproape compătimitoare, eventual completată de o frază formulată în spirit de consolare: ,,nu-i nimic, va veni și vremea ta”?

Trebuie să fi fost amuzant, sau poate de-a dreptul trist și frustrant…iar sunt singur, poate că a avut dreptate mama și la cât sunt de ciudat nimeni nu va sta lângă mine prea mult. Poate că ți-ai sorbit cafeaua cu indiferență și ai trecut fără probleme la următorul subiect, gândindu-te că oricum ești prea tânăr ca să îți asumi responsabilitatea unei relații, sau poate ți-ai ținut respirația și ai numărat în gând până la trei ca să nu plângi, amintindu-ți de ea, pe care o iubești în secret, sau de el, care te-a părăsit acum o săptămână, fără să-ți dea nicio explicație.  Indiferent de situație, oamenii te vor dori implicat emoțional, te vor presa cu întrebări, aluzii, uneori îți vor propune direct diferite personaje, te lasă chiar să alegi, ca și cum ar trebui să găsești rimelul perfect dintr-un catalog de produse cosmetice.

Nu e niciun secret că validarea socială vine pentru cei mai mulți dintre noi în funcție de statutul civil. Singur? Acum depinde…sunt mii de variante, dacă ești femeie pornești  dintr-o poziție defavorizată din prima, trebuie să te grăbești, să fii pe fază, să țintești o ,,partidă bună”, altfel îți trece vremea și s-au spulberat șansele de succes. Nu prea contează dacă ești frumoasă, inteligentă, ambițioasă și realizată profesional, oamenii te vor judeca pentru că ,,nu ai fost în stare să îți găsești pe cineva”. Ca și cum există o perioadă determinată de timp în care preocuparea primordială trebuie să fie vânătoarea aceasta a unui partener ideal, iar în funcție de rezultatul final ți se determină valoarea umană, pe puncte. E din familie bună, punct, se îmbracă bine, punct, câștigă rezonabil, punct, te plimbă prin lume, punct. Sper că v-ați prins că simpla existență a individului vă propulsează pe plus automat, altfel sunteți pe un minus dureros și devastator. Nimeni nu stă să calculeze câte cărți a citit, cât de mult îi place suprarealismul sau de câte ori pe zi se oprește din drum pentru a se gândi la sensul vieții, câte spectacole de teatru a văzut, cât de des te face să râzi sau când te-a făcut ultima oară să plângi, cât de ușor iartă și cât de repede se înfurie. Astea sunt trivialități…cine mai ține cont? Bine că l-ai găsit, ține și cu dinții de el…

Nu vă temeți, nu sunt vizate doar femeile. Presiunea socială este egalitariană și nu ține cont de sex, lovind cu putere în ambele direcții. Bărbații sunt și ei vizați în permanență, li se impune, la nivel subliminal desigur, să fie întotdeauna o dovadă vie de putere, dominanță, li se sugerează că trebuie să își aleagă partenere submisive, bune gospodine dar fără prea multe păreri, au impresia de multe ori că prima venită este cea mai bună, dacă nu chiar unica opțiune. Cumva există o teamă permanentă că vor găsi mult mai greu pe cineva pentru că procesul de cucerire este unul lung și complicat, așa că se mulțumesc ușor, trăind cu frica umilinței : ,,vezi, d-aia ești neînsurat!”

Pe lângă acceptul social pentru care râvnim și pe care nu o să îl obținem niciodată în totalitate dacă nu vom avea o relație, este în joc fericirea personală, pe care o punem constant sub semnul întrebării atunci când suntem singuri. Mulți oameni se așteaptă ca cineva să vină din afară și să arunce pe ei, eventual dintr-o găleată imaginară, cu motivație, echilibru și sens. Poate că o perioadă de timp se vor simți împliniți, după care, odată dispărut obiectul fericirii, golul de dinainte se va așterne pe nesimțite și un val de tristețe le va invada viața până în momentul în care vor găsi o nouă sursă de fericire. Nu îmi dau seama dacă natura umană este cauza, sau pur și simplu ni se insuflă o astfel de credință încă din copilărie, dar mi-aș dori să existe mai mulți oameni care să realizeze că nimeni nu o să îi iubească, nu o să îi prețuiască și în mod cert nu o să îi facă realmente fericiți atâta timp cât ei nu se iubesc și nu sunt fundamental mulțumiți cu ei înșiși. Ne clădim viața pe temelii superficiale, pe gânduri iraționale care, de fapt, nu ne aparțin, ne lăsăm influențați de can-canuri vehiculate în presă, de insistențele bunicii, ale familiei, ale așa-zișilor prieteni, ajungem să uităm de importanța propriei valori și căutăm orbește ceva, pe cineva, fiind convinși că doar așa ne vom întregi. Nu ar fi oare mai simplu să ne descoperim mai întâi pe noi, să atingem o stare de pace internă, să ne conturăm singuri fericirea? Cu siguranță că atunci nu ne vom mai îngrijora nicio secundă de posibilitatea singurătății, pentru că oamenii sunt atrași ca un magnet de cei ce inspiră încredere și bucurie, deci ne va fi imposibil să rămânem vreodată singuri…

Poate va veni ziua în care o să răspundem fără pic de jenă la întrebări de genul: ,,de ce nu ai și tu pe cineva?”, ,,când ai de gând să te stabilești?”, ,,tu ești singur de revelion?!”. O să fim atât de liniștiți și satisfăcuți încât cel ce a pus întrebarea se va simți el jenat, dându-și seama cât de lipsită de sens a fost de la bun început.