Chimie

Îţi spun, am încercat să amân postul ăsta de ceva vreme. Am încercat să scriu despre cum sâmbătă seara, conform tradiţiei am stat cu Sora mea e super, am comandat pizza şi am mâncat-o în timp ce ne uitam la ultimul episod din Sex and the city (nu că nu l aş fi văzut de o mie de ori) pentru că ai mei au fost la nuntă. Botez. Tot aia. Am pus titlul Iubesc nunţile pentru a continua în post motivele pentru care o fac (cele menţionate mai sus). După trei rânduri am apăsat X şi am plecat acasă- metaforic vorbind, plecat acasă.

Pentru că stau şi mă gândesc la chimie. Nu, nu chimia materia la care am luat 5 în test. Chimie ca atunci când eu sunt eu şi sunt aici şi el e el şi e acolo şi mă uit la faţa lui  şi îl urăsc pentru că e arogant şi are impresia că le ştie pe toate iar eu sunt convinsă că ştiu mai multe (vorbind la modul abstract). Chimie ca atunci când sunt nesuferită şi acră şi mă pitesc în spatele oamenilor ca să nu fiu văzută de … eprubetă. Da! Eprubetă! O eprubetă  mirositoare a parfum masculin care îmi atacă urechea internă şi deci mă face să cad pe spate.

Dar cine are nevoie de aşa ceva? Cine are nevoie să trăiască prostia aia de senzaţie: E un fraier, nu dau doi bani pe el dar sper că arătam bine ultima dată când m-a văzut? Cine are nevoie de fluturi şi de săruturi din ălea aşa…ca în filme şi mai ales cine are nevoie de zsa zsa zsu-ul lui Carrie?

Mă refer la altcineva în afară de mine. Eu ma distrez.

 

Anunțuri

M.M. ne-a promis Paraziţii la ore

Ante scriptum: Nu numai că ninge. Ninge în ziua în care cea mai mare dorinţă a mea e să port balerini. Ninge în februarie, la trei zile după S(cience) F(iction) Valentin ca în ziua de Crăciun. Metaforic vorbind. Nu îmi aduc aminte dacă a nins de Crăciun.

Ieri vorbeam cu Adriana despre tema de la psihologie şi anume împărţirea obiectivelor pe care ni le-am propuns în ultimele şase luni, în realizate şi abandonate sau în curs de desfăşurare. Adriana a început să râdă la partea cu să nu mai fiu ironică şi nesuferită. Ea spune că asta e chintesenţa ei. Posibil… Vreau să spun că o cunosc de un an jumate şi pot să afirm că în viaţa mea nu am văzut pe cineva, care să pună pe altcineva, la punct, atât de repede.

Dar nu despre asta e vorba. E vorba despre faptul că dacă mai există cineva în lume, o singură persoană, care înţelege de ce concurentul ideal pentru postul de george, trebuie să fie brunet, masculin, cu zâmbet T.I.-gen în clipul Hello Good morning, 14 secunde peste minutul 2. Dacă mai există cineva care să înţeleagă de ce Mr. Big din Sex and the City este perfect prin aroganţa şi eleganţa lui şi de ce Carrie se chinuie şase sezoane să il facă să o ceară de nevastă, atunci nu eu am o problemă.  Ci restul populaţiei femine – 2 persoane (eu + Adriana, evident) care percep frumuseţea masculină ca frumuseţe femină.

Şi asta e păcat. Pentru că vor deforma populaţia masculină – 2 persoane ( George al meu şi al Adrianei) şi îi vor transforma în chestii NASPA (ca Răzvan când ne sparge gaşca sâmbăta la cărţi). Iar asta e mai tragic decât tragic. Pentru că lucrurile nu vor mai fi clasice. Şi vom continua să trăim în lumea în care lumea rămâne să îşi schimbe partenerul din lenea  pentru a căuta ceva nou. Şi cineva o să mi-l ţină prizionier pe George al meu până când o să mă duc eu să îl salvez. Şi asta e epuizat, să stiţi.

Post scriptum: Vorbind de educarea masculului, ieri, după un an jumate, l-am făcut pe  M.M. să îmi zicănescu! Dacă pot să fac asta atunci poate, în ziua când ne va aduce  un cd Paraziţii(ne-a promis că ne aduce într-o zi), îl voi convinge să mă lase pe mine  să aduc muzica. Iar asta înseamnă enorm. Mai enorm decât dacă l-aş salva pe George de o anumită gâscă…Gâscan.

Ziua când o să vină

Într-una din zilele ăstea, peste câtiva ani buni, o să stau întru-un cămin, într-un pat incomod, citind literatură de consum, cu o pătură învelită până la genunchi, genunchii îndoiţi, lângă mine în pat o scrumieră, pe scrumieră o ţigară pe jumătate fumată. Şi atunci îmi va bătea în uşa mea de cămin cineva şi eu îl voi urî cu patimă pe acel cineva care mă forţează să cobor într-o asemenea zi din pat. Îmi va trece când voi vedea că era George (în caz că vă era dor de el).

Va intra în cameră şi nu îl voi băga în seamă decât când plictisit o să îmi fure ţigara.

-Aprinde-ţi alta!

O să se ducă ţintă la pachetul meu de ţigări aflat lângă pat.

-Din pachetul tău eventual.

O să îmi lase pachetul şi o să se ducă să ia un măr din bucătărie. O să se întoarcă, o să se aşeze în pat lângă mine în timp ce o să mestece cu zgomot feliile de măr pe care şi le taie pe parcurs cu cuţitul.  O să îmi zică:

-Mi-eşti dragă de când trebuia să fii acasă la ora opt jumate şi tatăl tău nu te mai lăsa să ieşi din casă daca ajungeai cu un minut mai târziu.

-Când s-a întâmplat asta?

O să se ridice nervos zicând încet: niciodată. Zice încet să nu îl aud eu şi să mă supăr pe el. Ar putea să nu o zică deloc, dar atunci s-ar simţi fraier. Oricum e fraier. Într-o zi o să admită şi asta.

GG-işti

Am văzut Gossip Girl. Încă îl văd, în fiecare marţi când Vplay postează pe site. Dar nu vreau să discut despre de ce cred că G.G. este un serial prost pentru că deja prea multă lume încearcă un dispreţ urât pentru mine, după ce mi-am argumentat afirmaţia de mai sus şi evident nu am fost convingătoare.

Totuşi îl iubesc pe tipul sau tipa care a scris într-un comentariu cât de mult seamănă serialul cu o telenovelă.  Sigur, o telenovelă cu beget imeeeens şi actori simaptici. Atât. Şi poate câteva replici drăguţe. Când vine vroba de Blair şi Chuck. Gata. De data asta chiar că nu mai am nimic bun de zis despre serial.

Dar e imposibil să nu observi efectele serialului ăstuia. E imposibil să nu intri în minunatul liceu şi să nu întâlneşti o grămadă de fete cu bentiţe Blair Waldorf gen, cu poşetuţa pe mână şi îmbrăcate en vogue. Sigur. Asta nu e o problemă. E chair inofensiv. E o modă. Va trece. Cum a trecut şi moda RBD (Mulţumim Doamne!)

Problema este că oamenii, mulţi dintre ei, sunt incapabili să facă diferenţa între film şi realitate. Le este imposibil să înţeleagă că acţiunea se petrece în spatele ecranului şi că acolo rămâne. Că dacă tipa aia are voie să facă rău şi să dea naştere la intrigi doar pentru că un serial are nevoie de acţiune. Dar unii dintre noi, adică ele uită cu desăvârşire unde se opreşte cu bârfa x.o.xo Gossip Girl, se cred femei fatale şi îşi imaginează că sunt ceea ce nu sunt defapt.

De aia zic că G.G. e un serial prost. Nu aduce nimic bun omenirii.

Trăim în realitate. Şi asta ne ocupă tot timpul!