Citiți!

Idei, caractere, gânduri, sentimente, vieți. Da, așa este, de ele dispunem cu toții. Dar nu ar fi mai frumos dacă am putea avea mai multe perspective, nu doar cea personală? Să afli cum este și punctul de vedere al altcuiva, căci nu poate un singur om să dețină adevărul absolut. Ar fi, într-adevăr, un deliciu. Și mai bine ar fi să se afle toate la îndemână. Dar cum să reușești să le aduni pe toate? Simplu! Într-o bibliotecă de cărți.

Să ai o bibliotecă personală mi se pare unul dintre cele mai importante lucruri pe care ar trebui să le realizeze un om în viață. Dacă vrem să ne dezvoltăm personal, să acumulăm cunoștințe și să luăm decizii mai înțelepte, printre cele mai la îndemână soluții ar fi să citim cărți. Există vreun gen? Depinde de la caz la caz, căci gusturile nu se discută.

Dar citiți! Citiți orice vă pică în mână! Aflați lucruri din cât mai multe domenii, pentru că numai așa veți putea să vă dați seama ce vă place. Citiți, pentru ca apoi să vă puteți organiza o viață așa cum v-o doriți! Citiți, ca să vă formați  cultura generală și să nu aveți vreun moment de vulnerabilitate. Cultura vă face să fiți mai încrezători în forțele proprii.

Și, dacă tot citiți, puneți fiecare nouă lectură într-o bibliotecă personală. Azi cumpărați o carte, o citiți, o adăugați în raft. Mâine alta… și o alăturați anterioarei, ca să facă cunoștință. Sau, altfel, le cumpărați împreună și le citiți pe rând. Dar citiți-le! Și analizați, observați, alegeți ce-i mai bun… învățați! Nu puteți să știți niciodată când vă va ajuta în viață.

Pe măsură ce orizonturile voastre se vor lărgi, astfel se va mări și propria voastră bibliotecă. Pe cărți le puteți organiza, semna, puteți să scrieți mesaje pe ele, pentru a putea să vă aminbiblioteca lui cos 2tiți în ce împrejurări le-ați luat. Eu, spre exemplu, am primit cadou de la bunii mei prieteni o ștampilă cu care voi însemna fiecare carte, pentru a o atașa într-un mod original colecției mele personale. Cu siguranță o voi privi cu mândrie. La fel veți face și voi! Va deveni oglindirea personalității voastre. Căci acele cărți v-au ajutat să vă formați ca oameni. Mai mult, veți putea chiar trăi secole de-a rândul. Deoarece, chiar dacă voi nu veți mai fi, cărțile rămân, iar biblioteca voastră va fi una dintre cele mai frumoase și reprezentative amintiri despre voi.

Așadar, citiți! Și păstrați cărțile într-un loc de cinste, numai al lor. Vor fi ale voastre, comoara voastră personală. În orice moment, doar privindu-le, vă vor aminti că însemnați ceva și că viața este frumoasă. Iar cărțile își vor dovedi și ele loialitatea, nu vă vor părăsi niciodată. Pentru că, în viață, ți se pot lua multe. Dar cultura va rămâne întotdeauna a ta.

De ce se despart oamenii?

Cred că se întâmplă de foarte multe ori ca oamenii să se despartă pentru motive stupide. Când un cuplu se ceartă definitiv, motivul care a declanșat respectiva ceartă va rămâne pentru destul de multă lume motivul despărțirii. Astfel, se ajunge în situația în care un anumit bărbat iese la o cafea cu o anumită femeie, iar aceasta îl întreabă (idiotic, mi-as permite să spun):

-De ce te-ai despărțit de ultima prietenă?

-Pentru că am ieșit cu băieții și am întârziat jumătate de oră acasă. 

Moment în care, femeia noastră frumușică, începe să își fluture genele fericită că nu a înșelat-o pe fosta. Da da, se pare că e o regulă: scrie în toate revistele de femei care se respectă mai mult sau mai puțin să fugi ca de dracul de tămâie de un bărbat care și-a înșelat fosta fiind un lucru cert că nu o să își țină pixul în pantaloni niciodată.

-Ce scorpie! Pe mine nu m-ar deranja așa ceva! Din contră atâta timp cât și eu am prietenele mele și ies cu ele mi s-ar părea agasant să fiu tot timpul lângă iubitul meu. Ce nebună! 

Moment în care el capătă încredere maximă. Se gândea și el că fosta e nebună dar acum când are confirmarea din partea unui exemplar din specia opusă lucrurile sunt clare. El este un băiat finut și fosta o nebună.

Cred că sunt puțini oameni capabili de introspecție. Relațiile nu se termină dintr-o cauză acută: N-a dus gunoiul. N-a venit acasă. Mi-a luat telecomanda. Chiar și atunci când este vorba de înșelat, sunt niște cauze intrinseci care au dus la alterarea conexiunii emoționale dintre cei doi.

O relație nu se strică peste noapte. Se strică în timp. Uneori te prinzi și o mai dregi. Alteori doar vezi cum moare și nu ai ce să îi faci, aștepți doar lovitura de grație: capacul de la toaletă lăsat ridicat, o farfurie nespălată…

Țin minte că acum ceva timp m-a întrebat cineva de ce m-am despărțit de fostul prieteni. Pentru că nu eram compatibili i-am răspuns iar el m-a acuzat că e un răspuns clișeu. Adevărul este că incompatibilitatea e ceea ce ne face să ne părăsim partenerii de multe ori. Iar asta nu e un lucru rău. E un lucru extraordinar.

Cum adică de ce?! Pentru că da, sunt foarte mulți bărbați pe lumea asta. Dar tipologii sunt câteva. Și descoperind o tipologie cu care nu ești compatibilă te scutești de efortul de a investi timp, energie și sentimente într-o relație ce pare… cu același bărbat. Dar asta presupune să fii fată bună și să tragi niște conlcuzii post-relație.

Ce au bărbații și rochiile noi în comun

Una dintre cele mai frumoase trăiri pe care le-am avut a fost aceea de a fi îndrăgostită și fericită simultan. Am avut norocul să mă îndrăgostesc de un bărbat care m-a dus pe cele mai înalte trepte ale fericirii. Partea neplăcută a fost revenirea la normal când n-am mai avut pe cine să țin de mână (dar despre asta într-un articol viitor).

Știți sentimentul acela când găsiți o rochie minunată la preț redus și o cumpărați și nu vă simțiți deloc vinovate, pentru că știți că o meritați? Apoi mergeți acasă și o probați încă o dată în fața oglinzii personale și sunteți foarte fericite și îi promiteți că o veți iubi în fiecare zi la fel de mult și ca orice s-ar întâmpla va rămâne rochia voastră preferată?

Nu ma refer la sentimentul acela ci la senzația aceea uimitoare când ieși din scara blocului cu noua ta rochie fiind aranjată și frumoasă, radiind de fericire. Mă refer la cât de rar vezi oameni fericiți pe stradă. Eu am fost unul dintre ei.

Cred în relații fericite deși în momentul asta nu mă atrage nicio direcție și nici nu realizez cum s-ar putea construi una ținând cont de cărțile care sunt pe masă. Dar e ok. Îmi aduc aminte de niște zile însorite când mă plimbam prin București simțindu-mă cea mai frumoasă și cea mai norocoasă. Aveam acasă un bărbat care îmi spunea de 10 ori pe zi că sunt perfectă, un vis de femeie, că s-ar mulțumi cu mult mai puțin decât mine. Iar asta domnilor cred că mi-a adus mai multă bucurie decât orice cadou mi-a cumpărat vreodată.

Îmi aduc aminte cum ieșeam de la metrou zâmbind și cum nu puteam să mă stăpânesc. Eram atât de îndrăgostită iar fericirea era atât de mare încât nu avea loc în corpul meu. Îmi aduc aminte că în acea perioadă nu pășeam ci pluteam. Le zâmbeam tuturor, eram veselă și caldă. Era un sentiment nou, special. Era îndrăgosteală. Și atât cât a durat, a fost perfect.

Nu sunt tristă acum, dar nu mai plutesc. Dar într-o zi o sa am din nou senzația aia și jur că n-o să mă mulțumesc cu mai puțin. Într-o zi voi rânji din nou la telefon și mă voi simți mândră să fiu a cuiva. Nu știu când. Nu curând. Dar într-o zi am să am iar sentimentul acela de… high.

Data viitoare am să mă îndrăgostesc de un artist

Nu te mai vreau. Mă sufoci. N-am aer. Nu vreau să-ți mai respir mirosul pielii tale. Nu vreau să-ți mai aud vocea. Nu vreau să te mai aud vorbind. Nu vreau să mai discutăm despre ce e de făcut, nu vreau să mai comunicăm. Nu vreau să mă mai cert. Nu vreau să mă mai împac. Nu te mai vreau, îți jur!

Nu vreau să te mai uiți neputincios la mine pentru că plâng, neînțelegând de ce, enervându-te că nu mă pot opri și ieșind din cameră trântind ușa, iar eu rămânând dezbrăcată în pat plângând și mai tare pentru că n-ai venit să mă iei în brațe.

Nu vreau să mai deschid ochii dimineața fericită, să întind capul spre tine iar tu să rămâi impasibil. Nu vreau să îmi mai deschid sufletul în fața ta, nu vreau să mai spun care îmi sunt slăbiciunile și ce aș vrea să faci și ce-mi place.

Nu mă poți înțelege. Oricât ai vrea să o faci, te enervezi când vorbesc despre problemele lumii, când sufăr pentru nedreptate, pentru nefericirea oamenilor, pentru minciunile în care trăiesc alții. Nu vrei să sufăr știu, dar eu vreau. Dacă sufăr trăiesc. Și aș vrea așa… să te revolți cot la cot cu mine. Să pălăvrăgim ore în șir despre pisicile de pe stradă pe care nu le ia nimeni acasă și să suferim amândoi pentru ele iar apoi să ne privim cu dragoste pentru că… ne înțelegem atât de bine.

Dar tu nu îmi înțelegi firea. Te uiți la mine ca la o creatură ciudată care nu știe să se orienteze în spațiu. Nu înțelegi de ce-mi pasă mie că a ars Biblioteca din Alexandria când am examen la fiziologie săptămâna viitoare. Nu-mi înțelegi trăirile și frica și entuziasmul și bucuria de a trăi.

Nu-mi înțelegi sensibilitatea, dar nu e vina ta. Nici eu nu pot înțelege de ce nu-ți place opera și de ce nu vrei să mergem la teatru. Nu înțeleg de ce nu vrei să pierzi nopțile încercând să mă cunoști, de ce vrei să dormi când încă mie nu mi-e somn și tot ce aș vrea ar fi să… să întinzi mâna pe mine și  să mă săruți pe ceafă.

Iubești pragmatic și cât e necesar. Iar eu am suflet de scriitoare, simt cât pentru zece oameni și suferința și bucuria. Iar tu… tu ești matematician. Nu vrei să rămânem un weekend în apartament și doar să existăm împreună, nu vrei să mă duci într-o seară la mare…așa… pe nepusă masă. Tu ești calculat.

Dar am ajuns în punctul în care suferința nu îmi confirmă zi de zi ce însemni pentru mine. Pentru că… of…pentru că aș vrea să mă îndrăgostesc din nou. Din tot sufletul și cu toată ființa! Vreau să trăiesc și să fiu fericită. Vreau să mă îndrăgostesc de cineva așa… care să-mi înțeleagă firea, dar nu intelectual, ci cu sufletul. Vreau să mă îndrăgostesc de un artist.

Dar apoi te văd pe tine în bucătărie pregătind cafeaua pentru mâine. Și mă gândesc că tu, în felul tău matematic mă iubești. Sunt pentru tine o extraterestră, știu. Te fascinez și te frustrez că nu îmi poți desluși misterul până la capăt. Și te privesc în pijamale aranjând hârtia de filtru. Și mă simt a ta. Îmi aduc aminte de prima întâlnire, de primul sărut, de prima oară când m-ai dezbrăcat. Cum aș putea să nu fiu a ta? Cum aș putea să te las singur în bucătărie, neprivindu-te. Cum aș putea oare să îmi părăsesc bărbatul? Ce rost ar mai avea chipul meu fără rarele tale mângâieri? Ce rost ar mai avea faptul că te-am iubit și am suferit lângă tine?

Așa că ne băgam în pat și tu adormi imediat. Eu gândesc toate lucrurile astea și sufăr că nu te trezești să mă gâdili și să mă faci să râd în hohote. Dar tu… tu ești un matematician epuizat după o zi de lucru.