Tu cum treci peste?

Prietenii te dezamăgesc, porți încă pică pe ai tăi pentru greșelile pe care le-au făcut când erai mic, iubirile durează atât de puțin încât nici n-ai timp să începi să iubești.

Cu toții avem o nevoie fundamentală și aceea este realizarea de conexiuni. Relațiile pe care le stabilim sunt cele mai ne fac să funcționăm. Dacă nu mă crezi pe cuvânt probabil să ți-ai reprimat atât de tare acest sentiment, probabil că ești atât de rânit și de frustrat, probabil că trăiești într-o negare atât de puternică, probabil că îți declari atât de des că îți e bine singur, încât orice încercare a mea de a te convinge că fericirea, împlinirea și liniștea vin și din conexiuni, va eșua lamentabil.

E vina lor

Pentru toți cei care simțim invariabil durerea unei deconexiuni, am să vorbesc mai departe. Pentru că e atât de puternică dorința de a te conecta cu cineva, de a te expune complet, de a aparține și de a pune bază, încât atunci când se rupe ne poate paraliza emoțional. Apoi încep gândurile iraționale: E vina mea pentru că am fost așa, Nu o să mă accepte nimeni așa cum sunt, Oamenii sunt răi și nimeni nu merită. Urmează, ghiciți ce?

Frica de intimitate și de o nouă conexiune. Ceea ce nu e tocmai corect. Pentru că nu trebuie să fim într-un anumit fel pentru a stabili conexiuni profunde. Din contră, dacă nu suntem noi nu vom reuși să ajungem vreodată la gradul ăla de intimitate. Și există oameni care să te placă pentru ceea ce ești, nu în ciuda a ce ești. Iar oamenii nu sunt răi. (De fapt asta se traduce în Eu sunt rău și pentru că știu de ce sunt eu capabil, generalizez. Dar asta e altă discuție)

E vina noastră

Oricât ar nega în secunda asta majoritatea dintre voi, adevărul este că vedem ceea ce e convenabil în secunda aia să vedem. Vrem să vedem defecte? Vedem defecte. Vrem să vedem calități? Vedem calități. Vrem să vedem că am găsit în sfârșit ceea ce ne doream? E totul numai lapte și miere.

Ne deformăm percepția asupra oamenilor pe care îi întâlnim în funcție de frustrările, nevoile, fricile noastre.

Crezi că femeile sunt niște curve care indiferent de ce ai face tu, te vor înșela? Asta o să vezi în fiecare dintre ele, indiferent ce vor face ele. Pentru că ai niște frustrări, prietenaș.

Crezi că bărbații sunt niște ființe rele care nu te merită? Vei interpreta fiecare mesaj al lor astfel încât să îți demonstrezi.

Crezi că ți-ai găsit în sfârșit un prieten de încredere? Vei nega fiecare semn din care ai putea trage concluzia că lucrurile nu stau chiar așa.

Da…Vedem doar ce vrem să vedem. Și uneori, când ne dorim atât de tare să ne conectăm cu cineva,  vom distorsiona atât de puternic imaginea, îl vom idealiza… iar asta va face deconectarea și mai dificilă. Doar ai pierdut idealul de om, sufletul tău pereche, nu?

E trist că în timp ce unii idealizează, alții ar găsi motive acolo unde nu sunt să saboteze conexiunea, pentru că nu o pot conține. Nu spune nimeni că e ușor.

Înapoi în lumea date-urilor de acum un an

-Nu poți să declari că iubești pe cineva și apoi să dai motivele pentru care o faci. Nu poți spune că iubești pentru că are niște calități. Pentru că dacă iubești calitățile… Cum să-ți spun.. Înseamnă că omul din fața ta poate fi schimbat cu ușurință cu altcineva care are aceleași calități. Nu e ok să vezi oamenii ca pe un tabel cu plusuri și minusuri. Trebuie să-i vezi ca pe un întreg. Pentru că asta îi face unici. Asta înseamnă să iubești cu adevărat. Restul e orgoliu de a avea pe cineva care să…  

Uneori tot ce ai nevoie este o discuție meaningfull într-o cafenea boemă. L-am privit în timp ce mă simțeam total nepregătită. Realizam că are dreptate și că privisem oamenii total greșit în tot acest timp. Mi-am mai comandat o cafea și am încercat să mă gândesc la ceva inteligent de spus, dar a fost unul dintre momentele în care m-am simțit ca o fraudă. Uite că nu sunt atât de profundă și smart cum credeam.

Ai putea spune că filozofia lui face lucrurile mai complicate. Că dacă fiecare om e într-adevăr unic, e și mai greu să renunți la el. Dar cred că privind oamenii astfel, reușești cumva să scapi de paradoxul idealizare-subestimare. Da, oamenii sunt unici în felul lor. Iar asta e extraordinar.

Doar că uneori locul lor nu e lângă tine. Dar e ok, pentru că e un univers plin de oameni ce abia așteaptă să fie descoperiți. E mai simplu să renunți la oameni atunci când îi vezi așa cum sunt. Dacă îi poți iubi și să te iubească înapoi, e extraordinar. Rămâi acolo.

Dacă nu… Acum e partea în care trebuie să lucrezi cu tine și să alegi: ai curaj să te deschizi, să îți asumi eșecul unei conexiuni care nu merge pentru a trăi din plin viața, sau te închizi în tine și lași frica să te domine? Nimeni nu poate face alegerea în locul tău. În viața reală nu există salvatori și soluții rapide. Oricât de mult am tânji după ele.

Aveți grijă de voi,

Miss Who

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s