Despre liniste

Exista riscul de a ma repeta si atunci imi cer scuze. Cred ca e un adevarat talent, un adevarat dar, o virtutate sa stii sa te opresti din alergat. Toti ne dorim numai lucruri bune. Sa fim cei mai ce. Nu zic o noutate si n-am pretentia de a fi catalogata drept originala cand vorbesc despre asta.

Intr-o lume in care profesorii iti zic la examene: Da, era loc si de mai bine, iar frumusetea unei femei e trecatoare si are „nevoie” de retusuri, intr-o lume in care camerele de hotel sunt atat de frumoase incat nu le-ai parasi ca sa vezi marea, iar rochiile sunt din matase si croite impecabil, cum te poti opri din vrut ca sa te poti bucura de ce ai realizat?

Cum poti sa nu vrei o idee mai mult? Si mai mult? Cum poti sa nu uiti ca ai plecat de la nimic? Cum poti sa nu vrei sa te perfectionezi? Sa fii satisfacut cu tine insuti? Sa fii multumit de tine si linistit?

Iar imi va spune amicul meu ca sunt o copila inca plina de intrebari. Rad. Pentru ca asta e talentul meu. Imi pun multe intrebari, si tocmai dorinta aceasta de mai mult, ma face sa nu ma opresc. E bine sa stii, sa-ti pui intrebari. E preferabil sa pui intrebarile corecte. Si daca iti mai si poti raspunde la ele atunci… atunci habar n-am. Am sa va spun in ziua cand mi se va intampla asta.

Tin enorm la un individ care alearga zi de zi. Traieste asa… un zbucium. Se zbate. Si sufar cand il vad asa. Pentru ca am senzatia uneori ca a uitat cum sa se odihneasca si cum sa-si gaseasca linistea si nu vede cat de fericit ar putea fi, doar daca inchide ochii pentru 5 secunde.

Poate ii par puerila si cu capul in nori. Poate sunt. Dar hei, am mandria de a ma declara ca stiu toate lucrurile astea. Of.. si iar mi-e teama ca as putea sa las viata asta, despre care stiu, cam acum incep sa o cunosc, sa-mi ia din profunzimea trairilor.

Dar l-am interbat pe acest om, si am vorbit si cu blonda despe asta si inca ma intreb: Vor fi oamenii astia vreodata, fericiti cu adevarat?

Si acum sunt aproape sigura ca ma repet, dar fericirea nu vine din placerea de moment, pe care ti-o aduce un lucru. Fericirea vine din liniste, siguranta si impacare.

Am constientizat foarte clar cand a murit ea, ca nu te poti baza ca vei fi linistit maine. Trebuie sa fii azi! Si stiu ca suna a cliche, dar n-a luat nimic cu ea in mormant. Nici bijuteriile care i-au adus atata incantare, nici rochia pe care n-a apucat sa o poarte, nici geamul din bucatarie in care ii bateau, in diminetile de primavara, floile de cais.

Lucrurile acelea n-au disparut de pe lume. Doar modul ei de a simti si de a se bucura de lucruri. Doar sufletul ei bun. Talentul ei imens. Si ghici ce… cu asta se nascuse. Toata alergatura ei de o viata, n-a contat prea mult. Defapt, amprenta i-a ramas pe foarte putine lucruri. Si si pe acelea, doar pentru acei care stiu.

Deci, de ce te-ai mai agita dincolo de acel punct in care sa fii confortabil? De ce n-ai trai frumos si nu ai fi fericit?

De ce nu pricepi odata ca te zbati pentru nimic?

Si ca ai deja tot ce-ti trebuie ca sa fii fericit?

Si uite, fix faptul ca te intrebi unde? demonstreaza cat de putin linistit esti. Daca te-ai linisti, ai vedea singur raspunsul.

Dar eu sunt fata buna si iti mai explic o data.

Aici.

 

Cate ceva despre tot ce conteaza

Se tot zice ca o femeie tine o familie. O familie are cel putin 3 membrii. 2 personaje care se iubesc romantic sau macar s-au iubit astfel la un moment dat si o vietate, fie el si un caine canis minunat la care sa vina acasa si pe care sa-l intrebe: Ce faci mami? Ti-e foame?

E un anumit confort de care multi nu sunt constienti. Poate il constientizeaza ocazional, citand ceva emotionant sau ducand dorul casei, dar pe care nu il poarta constant in suflet. E o anumita nevoie pe care sunt convinsa ca cititorii mei n-o simt. Sau poate ma insel. N-ar trebui sa sar la concluzii asa repede.

Dar uite, aceasta persoana minunata a devenit mama curand si mi-a spus: Nu-mi dadeam seama cat de multe inseamna cand strigi pe cineva mama. Spui pur si simplu un cuvant, dar sunt atat de multe in spate.

Gandeste-te la asta. Toti avem de comentat ceva despre oameni. Ca sunt rai, ca sunt egoisti, ca nu citesc suficient, ca nu stiu sa acorde un ajutor s.a.m.d.p. Comentam despre multi ca sunt needucati sau prost crescuti. Ca n-au maniere. Si apoi viata, asa cum e ea viata, iti zice: Ia ma! Daca esti tu mai breaz, fa-ti tu un copil si invata-l sa fie cel mai bun om din lume!

Si incerci. Si iti faci o familie. Si tu, ca femeiemama, reprezinti pentru fata ta modelul de femeie ce trebuie sa devina. O inveti cum sa-si aleaga un barbat. Cum sa-l trateze. Cat sa-l rasfete si cat sa ceara de la el. Ai obligatia sa o inveti pe fata ta, cum sa fie fericita langa partenerul ei. Unde e diferenta intre compromis si nefericire. Si ca despartirea, in ultimul caz, e solutia cea mai fericita, in niciun caz un capat de tara.

Si tu ca tata… of! Cate nu insemni si cate nu poti strica. Cand eram mica ii ziceam tatalui meu ca vreau sa ma casatoresc cu el.

Nu degeaba se fac atatea glume despre fetele cu daddy issues!

Frustrari, nemultumiri, nerealizari, ciuda, sentimente negative sigur ca exista. Si e bine sa existe. Ce ar fi aia o viata hlizita non-stop?

Toti avem probleme si ne condamnam parintii. Unii avem motive serioase. De aia s-a inventat sintagma parinti denaturati. Altii suntem pur si simplu rasfatati si credem ca ni se cuvinte totul. Dar toti ne gasim tapii ispasitori in parinti. Sunt oameni care isi fac o avere studiind conflictele neterminate si frustrarile din copilarie. Da. La psihologi ma refer.

Dar buni, rai, sunt parintii tai. Familia ta. Oamenii la care te intorci acasa de Craciun cu sufletul plin.

Si daca nu mai ai unde sa te intorci. Daca nu mai esti copilul nimanui si n-ai devenit inca parintele lui, esti dator numai sa lucrezi la tine ca om. Sa devii omul pe care vrei sa-l cunoasca copilul tau. Inteleg ca-ti va lipsi acel confort al caminului despre care vorbeam mai devreme, dar ai rabdare. Partea buna a vietii, n-a venit inca!

 

Banii

Si uite ca a venit ziua aia. Ziua cand voi vorbi despre bani.

Cred ca nu exista nimic pe lumea asta care sa-mi starneasca sentimente mai contrare, mai diverse si mai numeroase decat banii.

Tot afirm de ceva timp ca urasc banii. Ii urasc pentru cat sunt de importanti. Pentru ca te schimba. Pentru ca au atata putere. Pentru ca ii vreau. Pentru ca oamenii se cearta din cauza lor. Pentru ca parintii isi neglijeaza copiii din cauza lor.

Urasc banii pentru ca nu prea ai nicio sansa la educatie fara ei. Pentru ca aduc civilizatia. Pentru ca nu poti fi student la Harvard, oricat de inteligent nativ ai fi, fara bani.

Pentru ca-ti deschid atatea usi.

Pentru ca intretin fericirea. Desi vorbeam dimineata cu aceasta persoana minunata care este de parere ca Daca iti cumperi ceva ce-ti face placere, esti fericit.I-am spus: Fericirea adevarata nu vine din placere. Ci din siguranta si liniste.

Nu stiu cat e de adevarat acum cand stau sa ma gandesc. Fericirea inseamna si rasfat. Si rasfatul cam costa. Si nu stiu cat de linistit si cata siguranta  poti avea cand n-ai un acoperis deasupra capului. Deci orice am face revenim la bani.

Mi-a zis el zilele trecute: Scumpo, n-am ce sa-ti fac. Banii fac lumea sa se invarta.

Si mi-e ciuda.

Imi pusesem in cap ca n-o sa imi pese de bani. Ca n-o sa ma faca fericita mai multi bani. Ca n-am sa vad in ei, mai mult decat niste hartii urate.

Dar n-am incredere ca odata ce voi prinde gustul, voi mai gandi la fel.

Mi-e frica de ei. Si de ce imi pot face sufletului meu.

Of… Banii fac lumea asta foarte meschina, stii? O rezuma doar la: Femeile sunt curve si barbatii sunt prosti cand vine vorba de femei si sex. Cum as putea sa nu-i urasc??? Cum???

N-ai decat sa traiesti tu intr-o lume ca asta!

Tot discutand despre subiectul asta cu diversi oameni, le ziceam: Crezi ca oamenii astia plini de bani, al caror singur scop in viata e sa faca si mai multi bani, vor fi vreodata fericiti cu adevarat? Cred cu tarie ca nu.

Pentru ca stii n-ai nevoie de foarte multe lucruri pentru fericire. Putin confort. Dar cred ca trebuie sa fii un om extraordinar de intelept sa stii unde e linia dintre confort in extravaganta.

Mama intotdeauna spunea: Sunt buni banii. Dar nu cu orice pret. 

 

Post scriptum: M-as plictisi sa stau cu cineva doar pentru bani.

Sceptic

Mi-a spus: Esti speciala.

I-am spus: Am crezut ca toata lumea simte la fel. Ca toate femeile se ofera pe sine la fel.

Mi-a spus: Esti frumoasa

I-am spus: Multumesc.

Mi-a spus: Esti perfecta

I-am spus: Nu exista asa ceva.

A insistat: Esti perfecta pentru mine.

Am zambit.

Ma uitam sceptica la el. Sceptica si zambitoare. Mandra oarecum pentru ca ii trezisem sentimentele cele mai frumoase. Fricoasa totusi. Nu-i de joaca cu astfel de sentimente.

Ma uitam sceptica pentru ca astfel de simtiri sunt mai puternice decat mine. Decat el. Sunt coplesitoare. Ma uitam sceptica la el pentru ca intelesesem recent ca oamenii nu simt la fel. Dar ceea ce-mi povestea el ca simte, erau tocmai sentimentele mele.

A ridicat privirea spre cer. a oftat si mi-a spus: Ori totul este incredibil de frumos, ori unul dintre noi este incredibil de prost.