GENŢI.

Rochii, pantaloni, bluziţe si fuste… Din toate avem cât să ne îmbrăcăm în fiecare zi diferit. Însă o ţinută nu este completă fără accesorii. Genţi, coliere, brăţări sau eşarfe, toate ne ajută să întregim un outfit, să îl transformăm, astfel încât să se potrivească stilului nostru. Este foarte interesant cum putem să schimbăm un tricou sau o rochie simplă în ceva special şi unic prin adăugarea unui colier la baza gâtului sau a unor cercei mari.

Însă astăzi vom vorbi despre genţi, probabil cel mai important accesoriu, fără de care nu am putea pleca de acasă. Fie că ne plac genţile mici, pe care le putem purta într-o zi de vară la o plimbare, genţile tip poştaş potrivite pentru o zi aglomerata la şcoală sau genţile mari în care putem să punem toate cele „necesare” , există o mulţime de variante din care putem alege.

Am descoperit că mare parte din cele pe care eu le deţin sunt genti negre, asta pentru că sunt foarte practice şi merg purtate cam la orice ţinută. Sunt potrivite în orice anotimp şi ne permit să ne jucăm cu ţinuta, punând-o astfel în valoare. Desigur, nu strică să avem măcar o geantă într-o culoare mai aprinsă, pentru acele zile în care vrem doar să ne îmbrăcăm într-o pereche de blugi şi un tricou alb, însă ne dorim totuşi să nu fim prea banale. Pe lângă faptul că sunt practice, genţile pot constitui piesa de rezistenţă în jurul căreia putem alcătui atât ţinute de zi, cât şi de seară. Accesorizând corect ţinuta şi alegând machiajul potrivit, suntem libere să purtăm o geantă în diferite moduri datorită versatilităţii sale.

Să nu uităm că atunci când ne alegem o geantă aceasta trebuie să ne reflecte stilul şi personalitatea, deoarece este articolul care ne însoţeşte zi de zi şi care cuprinde o mică parte din viaţa noastră, de la obiectele pe care le avem cu noi în fiecare zi, la locurile pe care le vizităm.

Acestea sunt o parte din genţile mele, cele mai purtate şi cele mai îndrăgite, la care adaug mereu cu drag altele noi (din când în când 😀 ).

Pupiii ❤
wpid-wp-1440949919328.jpeg        wpid-wp-1440948617986.jpeg               wpid-wp-1440948748844.jpeg

wpid-wp-1440948661738.jpeg                        wpid-wp-1440948642003.jpeg

wpid-wp-1440951873569.jpeg                wpid-wp-1440950148664.jpeg                    wpid-wp-1440952082901.jpeg

wpid-wp-1440949853066.jpeg            wpid-wp-1440952178678.jpeg                wpid-wp-1440951478178.jpeg

Cel mai bun prieten al omului

Nu o să încep prin a vă spune că fiecare dintre noi are un cel mai bun prieten al său. Cel mai probabil aș zice un neadevăr. Nu are toată lumea norocul de a întâlni în viață măcar o persoană care să îi fie prieten cu adevărat – și până la final. Din nefericire, așa este.

Dar fiecare dintre noi își poate găsi refugiul în ceva, până la urmă. Fie că este vorba de umbra unui copac știut numai de el, fie că se simte bine atunci când stă și visează cu ochii deschiși, aceea devine cel mai bun prieten al său: liniștea, solidaritatea.

Foarte mulți, însă, consideră ca fiind cel mai bun prieten al lor o carte sau un câine. Și cum să faci ca acest prieten să îți fie aproape? Așa cum este și cu o persoană, trebuie să dai, ca să primești.

Ce trebuie să dai?

În cazul cărții: o cumperi (sau o descarci, fiindcă te-ai hotărât să economisești bani/să salvezi copaci/ să fii la modă/ alt motiv și ți-ai cumpărat un eBook); o admiri; o citești; nu o citești degeaba, pentru că înveți din ea; o păstrezi bine, prin apropiere; te întorci la ea când simți că îți lipsește.

În cazul câinelui: îți asumi responsabilitatea întreagă pentru îngrijirea unei ființe; o hrănești cu acana adult large breed (sau mâncare pentru puiuți – depinde și de vârstă); îl duci la intervale regulate la veterinar; îi faci vaccinurile necesare; și mai ales, îi oferi afecțiunea de care are nevoie!

Ce primești în schimb?

cel mai bun prieten al omului
sursa: barnesandnoble.com

În privința cărții: un univers în care ai evadat. O lume care ți se deschide numai ție, departe de viața cotidiană față de care ai dorit să te refugiezi. Informații, sentimente, chiar sfaturi. O comoară de neprețuit. S-a ridicat la standardele pe care ar trebui să le atingă cel mai bun prieten? Da!

În privința câinelui: dragoste necondiționată. Mereu acolo, gata să te însoțească, gata să îți acorde afecțiunea sa. Nu dorește nimic în schimb. Te iubește chiar dacă l-ai lăsat o zi întreagă singur acasă. El nu vine să îți aducă reproșuri. El vine să te primească în casă cu cea mai sinceră bucurie. Cel mai bun prieten? Cu siguranță!

Așadar, fiecare ne putem găsi o oază de scăpare. Acea oază este cel mai bun prieten al nostru. Persoană, carte sau câine, pentru noi va reprezenta totul. Alături de el ne vom bucura sau vom plânge. Alături de el vom putea fi noi înșine. Cu toții vrem să fim noi înșine. În același timp, dorim să fim acceptați, apreciați, iubiți. Trebuie să recunoaștem cu toții: ca să le avem pe toate concomitent este mult mai dificil decât am crezut.

Lasa-ma sa fiu frumoasa!

„Draga mea, de ce te machiezi? Arăți mult mai bine natural, ce vrei, să zică ăia de la serviciu că ești panaramă? Și de ce ai fusta asta așa scurtă? Pentru cine te faci tu frumoasă? Nu ți se pare că ai decolteul cam mare?  Știi ce, mie îmi place de tine oricum. Nu trebuie să te dichisești atât, să te dai cu atâta parfum. Și tocurile alea…nu te doare coloana? Eu țin la tine, nu vreau să te chinui.

Așa sună vorbele bărbatului care nu înțelege că femeile nu vor să fie frumoase pentru nimeni în mod special, că nu le interesează atât de mult cum sunt percepute de ceilalți, că pentru ele e important doar să se simtă frumoase, să fie ele mulțumite cu propria persoană. Și de fapt, nu către asta ar trebui să tindem cu toții? Să găsim fericirea interioară, nu să așteptăm mereu pe cineva care să ne-o da pe tavă, ca și cum am depinde mereu de prezența sau absența cuiva din viața noastră. Ar trebui să fim capabili să zâmbim și când nu suntem înconjurați de oameni-clovni sau să ne dăm seama că arătăm minunat fără să tânjim după complimente și fluierături pe stradă.

Îmi place să mă machiez, să îmi ondulez părul, să port fuste scurte care îmi avantajează talia, să am bluze strâmte și tocuri care îmi fac picioarele mai lungi. Să cutreier magazinele în speranța că voi găsi ținute pe care poate nu o să le port vreodată, dar cu care să mă admir în oglindă acasă, să am mereu cosmetice originale și să miros a trandafiri și a ciocolată. Dar nu pentru tine, sau cel puțin, nu neapărat pentru tine, nu pentru că sunt disperată după atenție și pentru că vreau să mă invidieze prietenele sau pentru că le-am pus gând rău bărbaților, ci pentru că mă face să mă simt tânără, să vibrez, să am un motiv pentru care să mă dau jos din pat, să am un ritual doar al meu, să mă simt feminină, dar înainte de asta, să simt că sunt eu.

Vreau să mă răsfăț și să mă conving pe mine că am trăsături frumoase, ar fi păcat să le ascund, trebuie să le arăt lumii, să le îmbunătățesc dacă se poate, și dacă voi fi și admirată, cu atât mai bine. Dacă nu, puțin îmi pasă, am încredere în mine, doar port rochia aia bestială pe care am luat-o la insistențele prietenei, altfel nu aveam curaj, sunt invincibilă, și mai înaltă, pot să mă lupt cu oricine, doar am platformele divine de la reduceri, nu ma poate contrazice nimeni, am cel mai senzual zâmbet din lume, doar mi-am dat cu rujul roșu de culoarea sângelui pe care l-am primit cadou de Crăciun. E, pur și simplu, vorba de percepție, nu de obiectele în sine, ci despre sentimentele pe care le pot crea, despre o stare de bine complet nevinovată și ușor de obținut.

De ce cred oamenii că femeile se împopoțonează doar ca să impresioneze sau ca să se mărite? De ce nu pot înțelege că uneori avem zile în care viața pare să nu își mai găsească sensul, în care e greu să te mai zbați sau să mai crezi că vei putea vreodată să reușești, în care ești la câțiva centimetri de prăpastia depresiei, dar totuși cu puțin blush și rimel poți să prinzi aripi și să te resetezi, pregătită să înfrunți viața.

„Dragule, vreau să mă vadă oglinda frumoasă. Am fusta scurtă pentru că nu vreau să țin bronzul superb doar pentru mine și pentru că atunci când mă aranjez e ca și cum mi-aș administra o doză de endorfine. Lasă, că și dacă mă doare spatele, îmi faci tu masaj apoi, să vezi ce naturală o să fiu atunci.”

Autumn-beauty-trends-502849

sursa imaginii

În mintea femeilor

Ante scriptum: Acest articol apraține Optimistului care scrie foarte foarte bine!

Ce ne spun bărbații ? De fapt, ce le spun eu bărbaților, al naibii Mell Gibson ce sunt, pentru că aseară, aducându-mi aminte de filmul ăla în care actorul simpatic intrase în mintea femeilor surpinzandu-le pe toate cu chiloții în vine, m-am decis sa procedez ca el.

Mi-am luat pe furiș (și asta ca să nu mă vadă lumea prin casă, că mi-o luam de nu mă vedeam), mi-am luat ojă, trusă de machiaj, niște ciorapi mai rupți ce-i ținea soția prin casă pentru colorat ouă de sărbători și alte mii de acareturi ce-i sunt necesare femeii pentru a deveni divă si m-am transformat brusc. Cu ajutorul a două fire băgate în priză, în Optimista cea cu vin-o încoa’. Vă fac din genele mele false, mă observați?

Și nu vă spun and cross my heart and hope to die dacă n-am început să gândesc precum o femeie în toate subiectele legate de nenorociții aștia de bărbați. Aștia ce ne fac zilele grele și nu vă pot minți că nu am început să mă gândesc cam la ce mi-ar plăcea să mi se spună la urechile mele fardate, ce declarații m-ar da pe spate și nu vă gândiți la prostii! Habar n-aveți voi,bărbați fraieri, m-ar putea duce printre nori albi de plăcere.

Da, cu ochii închiși, relaxați în orbitele lor, cu zâmbetul meu șăgalnic a la o pretty woman, îl ascultam pe el șoptindu-mi versuri de iubire, o poezie ceva care mă făcea să danzez pe ritmuri de vals vienez. Îl ascultam cu îmi spune vorbe despre frumusețea si tinerețea mea nemuritoare, despre cât de bine arăt și cum nu mi se vede celulita de pe picioare, despre cât ar da el și cat ar lupta ca să fie cu mine mereu ca doi muritori legați ca  niște porumbei pe craca vieții. Și nici nu vă imaginați ce simțeam ca femeie și ce senzații unice ai când stă un nehalit pe tine toată ziua să te determine să-i cazi în brațe, câte emoții te cuprind când reduta ta este încercuită de armate de dedicații care mai de care mai impresioanta pe inima plină de sensibilitate sau câtă plăcere îți face, fără greața și nimic rău prin stomac, atâtea dulcegării scoase din laboratorul dragostei.

Cu un efort strigător la cer și cu ajutorul comentatorilor de fotbal care anunțau salvator începerea unui meci, am apucat ștecherul fierului de călcat cu dințăii și m-am cutremurat la realitate printr-un șoc electric de toată frumusețea. M-am dat trei pași în spate, mi-am scuipat de câteva ori în sân și-am zis tare: Ufff și femeile astea, vor să-și audă urechilor exact ce își doresc. Ce fraiere!