Nu pot să renunț la el!

Pentru că nu știu să fiu eu fără el, pentru că el e jumătatea mea și dacă dispare, chiar și pentru o clipă, chiar și dacă îmi imaginez, mă simt dintr-o dată pustie, neîmplinită, simt că mi se taie respirația și mă cuprinde un sentiment de moarte iminentă. Pentru că doar el mă cunoaște, pentru că am impresia că nu o să mai vrea nimeni să mă știe exact așa cum sunt, pentru că el îmi dă motivația și tot el mi-o ia, pentru că nu pot să concep să îl știu departe. Pentru că nu aș fi în stare să mai interacționez așa cu altcineva, pentru că nu mai știu cum se face, pentru că nu aș mai putea fi la fel de naturală cu nimeni, pentru că nu o să mă accepte cineva la fel cum o face el.

Am nimerit ceva? Te regăsești și tu, sau ai propriile motive, mai personale, mai importante, mai profunde? Te-ai gandit cel puțin o dată să pleci, să îți vezi de viață, ai luat în considerare că poate ești blocată într-o relație toxică și că nu e sănătos să mai continui, dar totuși e ceva, imposibil de articulat prin cuvinte poate, care te ține încă acolo? Nu poți să renunți la el oricât de mult ai încerca, cu fiecare pas pe care îl faci în spate ajungi cumva să te afunzi , de fapt te trezești că ai înaintat și mai mult. Te îndepărtezi, spui stop, după care cedezi din nou, o iei de la capăt, și toată munca pe care ai depus-o până atunci se dizolvă într-o secundă. Rațiunea îți spune nu, dar instinctul te cheamă iar și iar.

leaving-you

Nu poți să explici prin cuvinte de ce, îți dai seama în sinea ta că nu există, de fapt, nicio explicație logică, adevărul e că nu te mai ține nimic legată de el, nimic nu mai funcționează, de fapt. El e rece, nu îți mai acordă aceeași atenție, a început chiar să te trateze cu indiferență, a devenit mai cinic și acid, îți critică fiecare mișcare, te avertizează mai mult sau mai puțin subtil că oricum nu o să-ți mai găsești pe altcineva, că ai tras lozul norocos și ți-a trecut vremea, nu mai există armonie, decât țipete, săgeți veninoase și replici dureroase. Au devenit atât de rare momentele de fericire, încât trăiești numai din nostalgia trecutului…,,dar am fost atât de fericiți împreună, sigur putem reveni la asta, sigur am greșit eu cu ceva, de fapt, și se mai pot îndrepta lucrurile”.

untitled

                Ai impresia că faci un sacrificiu în numele iubirii? Crezi că el e sufletul tău pereche și dacă dispare o să duci o viață nefericită și o să sfârșești singură și cu zece pisici? Respiră adânc, șterge-ți lacrimile și deschide ochii. Nu e iubire, e zonă de confort, nu e iubire, e frică, nu e iubire, e vină, nu e iubire, e obsesie.  Nu trebuie să îți fie rușine, nu te va judeca nimeni, e perfect natural,  nu ești prima și nici ultima persoană care să intre în această capcană, nu ești singura care se luptă, suntem aici pentru tine. Știu că e greu să accepți, dar odată ce se termină, pur și simplu…se termină. Nu există ,,de la capăt”, nu e ceva ce poți învia, cel puțin nu cu el, da, e normal să ai dubii, nimic nu e perfect vreodată, dar uneori trebuie să știi să spui stop. A trecut prea mult timp, ai risipit mult prea multă energie, ai investit în van, ai impresia că pierzi tot, dar din punctul acesta nu faci decât să te pierzi pe tine ușor, ușor.  Nu mai sunt decât câteva miliarde de oameni acolo…Nu există trenul iubirii, decât o gară imensă cu zeci de trenuri care demarează în fiecare moment. O să dureze ceva, o să doară, o să vrei să te întorci, o să doară iar, dar după un timp o să se facă lumină și o să-ți dai seama că te-ai vindecat.

                Pentru fiecare început există un sfârșit, la fel cum pentru fiecare sfârșit există un început. Știu că pare ireal, dar poți să începi o nouă viață, chiar din clipa asta. Tot ce trebuie să faci e să accepți, să nu te mai minți pe tine. Adevărul e incredibil de dureros, dar până la urmă, durerea ne amintește că suntem în viață, și ce e viața până la urmă dacă o trăim în negare și ascunși?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s