Decat sa iubesti, mai bine joci la pacanele

Am avut o revelatie zilele trecute: ai mai multe sanse sa castigi la pacanele decat sa gasesti pe cineva de care sa te indragostesti pe bune si sa te iubeasca inapoi. Numim amatorii de cazinou idealisti-nerealisti, cand colo ce sa vezi, viata in sine, e un o pariere constanta. Cica daca nu iubesti, nu traiesti. Mari intelepti indeamna muritorii de foame la asumat riscuri. Probabil am muri instant daca am realiza la cate riscuri ne expunem zilnic prin simplul fapt ca deschidem ochii dimineata. Sa traiesti inseamna sa risti. Sa iubesti inseamna sa traiesti. Silogism simplu din care deducem ca trebuie sa ti-o iei cu brio, sa te tavalesti in chinuri si sa iti bagi picioarele in ea de viata de cateva ori.

Pariori inraiti si devotati

Judecam oamenii cazinoului pentru ca obtin un castig apoi continua sa parieze. De parca tu, te-ai multumi cu doar un dram de fericire dupa ce ai prins gustul. Tot asa, relational vorbind, vrei sa iti multiplici castigurile. A dat norocul peste tine si ai cateva date-uri bune? Let s gamble. Hai cu relatia. Hai cu statul bot in bot. Hai cu intimitatea, cu copiii si vizite la socrii.

Pe mine norocul m-a izbit frontal. Am apasat spin pana m-a luat naiba si chiar cand eram pe minus, ce sa vezi, curge cu rotiri gratuite si prinzi Jackpotul. Pe Mister Jackpot ca sa fiu mai specifica.

Si uite de ce e mai usor sa castigi la jocuri de noroc decat la jocuri din astea ale relationale. La cazinou, prinzi un jackpot, colectezi banii, te duci acasa si bei un pahar de vin. Viata e buna si punct. La dragoste, prinzi un jackpot dar nu te poti opri din pariat. O dai inainte, esti high si pariezi pana cand nici tu nu mai stii exact cat ai investit. Daca esti foarte ghinionist, se termina spinul, iesi pe minus si abia atunci realizezi. Daca esti norocos, o sa realizezi in momente de vulnerabilitate, o sa te uiti la el si o sa te apuce panica: Bai omule, insemni prea mult pentru mine, prea repede.

Mister Jackpot

Cine esti si ce ai facut cu MissWho? Ma intreb pentru cateva fractiuni de secunda in oglinda in fiecare dimineata. Ma consolez cu gandul ca oriunde ar fi MissWho aia, sta mai bine acolo. In repaus. Cuminte. Gata sa toceasca tastatura in cazul in care tipa din oglinda si-o ia iar: Fi-ar ai naibii de barbati, cu ciudateniile lor ca nu ma mai invat minte!

Ma intorc in dormitor, imi sarut Jackpotul si plec la munca. In drum spre metrou realizez. N-a murit nicio parte din mine. Doar ca Jackpotul scoate din mine tot ce am eu mai frumos de oferit. Zambesc oamenilor pe strada ca o psihopata. Ma entuziasmez in timpul cinelor de parca sunt somaleza. Ma minunez de un gest atent de parca am trait in pestera.

Si poate ca da, se termina distractia si high-ul. Dar n-o sa ma opreasca niciun Oficiu National al Jocurilor de Noroc sa pariez mai departe. Asa ca imi scot telefonul din geanta si ii scriu: Hai sa ne mai jucam de-a cazinoul.

Anunțuri

Așa cum n-am mai fost de mult

Mă trezesc în fiecare zi zâmbind. Uneori cu el în dreapta mea. Mă rostogolesc în brațele lui și răsuflu ușurată. Alteori mă trezesc singură, dar și asta e ok. Pentru că fericirea e un sentiment care pur și simplu nu se mai dezlipește de mine. Mă urmărește peste tot, în metrou, la birou, în timp ce îmi beau cafeaua pe balcon. Am un zâmbet tâmp pe față și pentru prima dată de mult timp, simt că nu îmi mai ajung cuvintele să mă exprim.

Îmi spune în timp ce pregătește cina:

-E fascinant și înfricoșător cum am ajuns să ne atașam atât de repede.

-Am avut un preludiu lung, îi răspund eu zâmbind.

E ciudat cum imediat ce am renunțat la tâmpenii și mi-am activat voința am început să îl privesc cu adevărat. Și m-am îndrăgostit aproape instant. Cine ar fi zis? M-aș fi jurat că sunt prea cinică, prea realistă, prea damaged să mai simt lucruri din ăstea. Dar uite cum realitatea stă în fața noastră cu alte planuri.

Mi-e frică și sunt entuziasmată. Vreau să stau lângă el, să fug, să mă întorc și să-l iau și pe el cu mine. Ascult Stick with you și jur că am momente când îmi vine să dansez singură de nebună. Lumea e mai colorată iar eu mă simt mai frumoasă ca oricând.

Sigur că mă simt și mai vulnerabilă ca oricând. E nebunie curată să te îndrăgostești. Cu cât ne uităm mai mult unul la celălalt, cu atât e panica mai mare. Cu numărul de cine luate împreună, cu atât crește exponențial nevoia de confirmare. Dar mă las pradă sentimentelor. Întocmai ca un high, ca o beție, care te cuprinde… nu lupți împotriva ei. Te lași dus de val și de bucuri de aventură.

Și apoi ceva fascinant se întâmplă… Are și el frici. Îi e teamă că am să mă răzgândesc iar, că nu știu ce vreau, în fine… că n-o să stau. Dar n-am vrut niciodată să stau atât de mult lângă cineva. Să văd ce se întâmplă. Să mă bucur de prezent.

Pentru prima dată în istorie, sunt fericită și nu mă tem să o declar.

Sunt mai eu ca niciodată. Fără nicio restricție, fără nicio încercare de a fi altcineva în afară de ceea ce sunt. Nu fac niciun compromis ca să-i fac pe plac. Și sunt de ajuns. Devenim încet încet cei mai buni prieteni. Mă ia în brațe, îmi miroase părul și îmi spune că se îndrăgostește de mine. Iar eu n-am nicio obiecție.

Îmi spune:

-Sper, pentru binele meu, că asta o să fie o relație de lungă durată.

-Știi, am un sentiment al naibii de bun cu privire la asta!

 

To be continued…

În căutarea lui Holly Cunt sau despre Vlăduț

Vlăduț e un bărbat 30+ tare simpatic. Are ceva al lui. O evitare care te atrage instant. Un je ne sais quoi derivat din frustrare și singurătate. Parcă l-ai iubi un pic. Parcă ai face ceva să-l faci fericit. Ai încerca să te ridici la super standarde, să-l convingi, să-i desenezi cu creta pe tablă, că tu poți și vrei și hai să. Vlăduț e un misogin.

Vlăduț visează la suflete pereche. Și ca orice evitant știe cum trebuie să fie femeia perfectă. Tu, muritoare de foame, un biet om, o umilă ființă terestră, n-ai nicio șansă să îi fi pe plac. Dar e ok, că asta te ambiționează și mai tare.

Vlăduț nu prestează prea mult. În pat adică. Lui Vlăduț îi place să stea pe spate, cu ochii închiși și să primească totul. Și deși nu prestează nimic, Vlăduț vrea ca tipa cu care face sex să și-o tragă mișto. Evident nimic greșit până aici.

Dar mai e ceva. Pentru că Vlăduț, deși își dorește o tipă care să și-o tragă mișto, vrea ca tipa să fie virgină. Neprihănită. Numai a lui. Un fel de Sfânta Fecioară care să se transforme brusc și doar pentru el într-o mega expertă în materie de plăcere orală. Ia stai, că mă doare mintea. De unde învață duduia?

Din filme? Aoleu Doamne ferește. Ce femeie care se respectă se uită la pornografie? Pornografia e pentru destrăbălate și bărbați. Deci pică. Cărți? Bă, parcă e o idee mai ok, dar tot nu-i prea convine lui Vlăduț, că parcă are domnișoara un interes prea mare în sexualitate. Tot scârțâie un pic. Păi și de unde să știe dacă experiența nema și materiale auxiliare n-are voie? Ancestral? Da. Ancestral e foarte bine.

Hai ca să nu zici că iar vorbesc doar despre sex. S-o dăm mai la sentiment. Deci vrem să aibe o experiență oarecare, că deja e un bărbat 30+ respectabil gata să se așeze la casa lui. Trăncănește despre copii și rate la apartament. Și nu poți să iei chiar pe oricine. Pentru că lui Vlăduț nu îi place să fie stresat prea mult. Să ne amintim că e evitant. Deci dacă are treabă la serviciu, nu sunăm. Dacă vrem afecțiune, nu cerem că poate îl stresăm. Dacă punem întrebări despre ce se întâmplă cu conexiunea noastră… aoleu, ai înnebunit?! Vrei să îl obosești de tot?!

Se poate astfel de femeie? Normal că da. Vlăduț merită o astfel de femeie pentru că el în sine nu e băiat rău. Poate să găsească pe cineva să nu-l bată la cap? Absolut. Doar că ce te faci că ai nevoie de un pic de experiență și să fii un pic sigură pe tine ca să nu o dai în anxietate când Vlăduț dispare cu săptămânile din peisaj. Aoleu, păi și cum înveți să nu o iei razna când te îndrăgostești și Vlăduț te tratează ca naiba? Să nu cumva să îmi spui că din experiențele anterioare, căci mă supăr rău de tot pe tine și încheiem discuția. Atunci cum? Ancestral? Da, ancestral e foarte bine.

Mai e ceva. Căci Vlăduț e bărbat complex. Declară el că vrea lucruri simple, dar Dum-ne-ze-u-le cum îi place să le complice. Vlăduț mai e și sadic. Păi cum Dracu. Să presupunem că ai o relație sănătoasă cu câțiva oameni. Vlăduț o să-i denigreze. Să presupunem că te descurci profesional foarte bine. Vlăduț o să te critice. Să presupunem că te îmbraci frumos. Vlăduț o să-ți dea exemplu o gagică de pe stradă care se îmbracă super original și mișto.

Dar Vlăduț te aburește că el vrea ceva profund, real și autentic. Te va simți când începi să renunți și va fi acolo să te mai râcâie un pic. Vlăduț vrea o femeie ambițioasă, deșteaptă, independentă, frumoasă și care să și-o tragă mișto, în timp ce e umilă, supusă și virgină. Vlăduț e un ipocrit.

Tu cum treci peste?

Prietenii te dezamăgesc, porți încă pică pe ai tăi pentru greșelile pe care le-au făcut când erai mic, iubirile durează atât de puțin încât nici n-ai timp să începi să iubești.

Cu toții avem o nevoie fundamentală și aceea este realizarea de conexiuni. Relațiile pe care le stabilim sunt cele mai ne fac să funcționăm. Dacă nu mă crezi pe cuvânt probabil să ți-ai reprimat atât de tare acest sentiment, probabil că ești atât de rânit și de frustrat, probabil că trăiești într-o negare atât de puternică, probabil că îți declari atât de des că îți e bine singur, încât orice încercare a mea de a te convinge că fericirea, împlinirea și liniștea vin și din conexiuni, va eșua lamentabil.

E vina lor

Pentru toți cei care simțim invariabil durerea unei deconexiuni, am să vorbesc mai departe. Pentru că e atât de puternică dorința de a te conecta cu cineva, de a te expune complet, de a aparține și de a pune bază, încât atunci când se rupe ne poate paraliza emoțional. Apoi încep gândurile iraționale: E vina mea pentru că am fost așa, Nu o să mă accepte nimeni așa cum sunt, Oamenii sunt răi și nimeni nu merită. Urmează, ghiciți ce?

Frica de intimitate și de o nouă conexiune. Ceea ce nu e tocmai corect. Pentru că nu trebuie să fim într-un anumit fel pentru a stabili conexiuni profunde. Din contră, dacă nu suntem noi nu vom reuși să ajungem vreodată la gradul ăla de intimitate. Și există oameni care să te placă pentru ceea ce ești, nu în ciuda a ce ești. Iar oamenii nu sunt răi. (De fapt asta se traduce în Eu sunt rău și pentru că știu de ce sunt eu capabil, generalizez. Dar asta e altă discuție)

E vina noastră

Oricât ar nega în secunda asta majoritatea dintre voi, adevărul este că vedem ceea ce e convenabil în secunda aia să vedem. Vrem să vedem defecte? Vedem defecte. Vrem să vedem calități? Vedem calități. Vrem să vedem că am găsit în sfârșit ceea ce ne doream? E totul numai lapte și miere.

Ne deformăm percepția asupra oamenilor pe care îi întâlnim în funcție de frustrările, nevoile, fricile noastre.

Crezi că femeile sunt niște curve care indiferent de ce ai face tu, te vor înșela? Asta o să vezi în fiecare dintre ele, indiferent ce vor face ele. Pentru că ai niște frustrări, prietenaș.

Crezi că bărbații sunt niște ființe rele care nu te merită? Vei interpreta fiecare mesaj al lor astfel încât să îți demonstrezi.

Crezi că ți-ai găsit în sfârșit un prieten de încredere? Vei nega fiecare semn din care ai putea trage concluzia că lucrurile nu stau chiar așa.

Da…Vedem doar ce vrem să vedem. Și uneori, când ne dorim atât de tare să ne conectăm cu cineva,  vom distorsiona atât de puternic imaginea, îl vom idealiza… iar asta va face deconectarea și mai dificilă. Doar ai pierdut idealul de om, sufletul tău pereche, nu?

E trist că în timp ce unii idealizează, alții ar găsi motive acolo unde nu sunt să saboteze conexiunea, pentru că nu o pot conține. Nu spune nimeni că e ușor.

Înapoi în lumea date-urilor de acum un an

-Nu poți să declari că iubești pe cineva și apoi să dai motivele pentru care o faci. Nu poți spune că iubești pentru că are niște calități. Pentru că dacă iubești calitățile… Cum să-ți spun.. Înseamnă că omul din fața ta poate fi schimbat cu ușurință cu altcineva care are aceleași calități. Nu e ok să vezi oamenii ca pe un tabel cu plusuri și minusuri. Trebuie să-i vezi ca pe un întreg. Pentru că asta îi face unici. Asta înseamnă să iubești cu adevărat. Restul e orgoliu de a avea pe cineva care să…  

Uneori tot ce ai nevoie este o discuție meaningfull într-o cafenea boemă. L-am privit în timp ce mă simțeam total nepregătită. Realizam că are dreptate și că privisem oamenii total greșit în tot acest timp. Mi-am mai comandat o cafea și am încercat să mă gândesc la ceva inteligent de spus, dar a fost unul dintre momentele în care m-am simțit ca o fraudă. Uite că nu sunt atât de profundă și smart cum credeam.

Ai putea spune că filozofia lui face lucrurile mai complicate. Că dacă fiecare om e într-adevăr unic, e și mai greu să renunți la el. Dar cred că privind oamenii astfel, reușești cumva să scapi de paradoxul idealizare-subestimare. Da, oamenii sunt unici în felul lor. Iar asta e extraordinar.

Doar că uneori locul lor nu e lângă tine. Dar e ok, pentru că e un univers plin de oameni ce abia așteaptă să fie descoperiți. E mai simplu să renunți la oameni atunci când îi vezi așa cum sunt. Dacă îi poți iubi și să te iubească înapoi, e extraordinar. Rămâi acolo.

Dacă nu… Acum e partea în care trebuie să lucrezi cu tine și să alegi: ai curaj să te deschizi, să îți asumi eșecul unei conexiuni care nu merge pentru a trăi din plin viața, sau te închizi în tine și lași frica să te domine? Nimeni nu poate face alegerea în locul tău. În viața reală nu există salvatori și soluții rapide. Oricât de mult am tânji după ele.

Aveți grijă de voi,

Miss Who