Post.. riscant

Mi-am dat de ceva timp seama de un lucru si cred ca asta e momentul potrivit sa va povestesc despre asta.

Neincrederea in propria persoana se manifesta in multe feluri. De la cele mai evidente moduri pana la persoane care ti-ar spune non stop cat sunt ele de grozave. O persoana cu adevarat grozava nu le spune celorlalti. Ii lasa pe ei sa se prinda. Dar asta e alta discutie.

Sunt foarte multe cupluri nefericite. Nu neaparat ca nu se mai sufera reciproc, sau ca plang la gandul ca trebuie sa se vada, dar care continua asa, in virtutea inertiei. Motivele sunt numeroase iar cel mai simplu e atasarea. E extrem de greu sa dai drumul relatiei comode pe care o ai.

Se aduna ani si amintiri. Se aduna un cerc de prieteni comuni care pot jura oricand ca sunteti cuplul ideal. Se aduna obiceuri. Persoana in cauza devine prietenul tau cel mai bun. Cine isi paraseste prietenul cel mai bun?!

Nu-i poti spune: Stii? Eu nu mai sunt fericit de mult. Nu dupa atatea dimineti petrecute impreuna. Si nu dupa ce te-a vazut plangand de atatea ori. Nu fara sa ai garantia ca daca iei decizia gresita te poti intoarce in coltul tau confortabil, unde patul nu e chiar pufos, dar se doarme relativ bine, iar peretii au niste gauri in ei, dar merg si asa. Cafeaua in relatia voastra nu e cea mai speciala, dar te face sa treci peste o zi plina.

I-ai auzit toate povestile. Prima data ai ras, a doua ai zambit si l-ai lasat sa continue. A treia oara doar l-ai lasat sa vorbeasca. O sa termine el la un moment dat…

Undeva in Bucuresti scrie pe un gard Sa nu dam timp nefericirii. Si stii de ce? Pentru ca viata e scurta si are multe surprize. Nu sta sa te hotarasti tu sa fi fericit. Si trebuie sa-ti spun. Fericirea e… of… n-am cuvinte! (si asta inseamna ceva)

Se intampla sa stiu despre ce vorbesc. Si se intampla sa cred cu convingere ca atitudinea asta e o mare neincredere in propria persoana.

Neincredere ca poti gasi pe cineva care sa te faca fericit. Care sa nu-ti ofere doar ceva  confortabil si cald, ci intreaga lume.

Esti prea urat, prea gras sau prea batran. Ai nevoie de prea multa atentie. Macar in relatia actuala esti tolerat. Cine o sa te mai vrea?

S-ar putea sa ai dreptate. Dar stii cate ai de pierdut daca te inseli?

 

Anunțuri

Ba a ma-tii!

Nu, nu, a ma-tii!

Serios?

E o arta sa stii sa te certi. Una si mai si cand descoperi daca e cazul sa o faci sau nu. Nu pot sa va vand ponturi salvatoare, dar hai sa va spun ce a invatat Teodora in urma a 2 relatii serioase.

1. Tacerea e de aur. Genul meu de cearta incepe cu o pauza. Si nu una in care sa iti construiesti neaparat argumentele care sa-l faca knock out. Sigur, poti face asta daca esti certaret profesionist si ai garantia ca poti privi lucrurile obiectiv si calm.

Eu n-am ajuns la performanta asta. Asa ca pauza asta reprezinta garantia mea ca nu spun ceva ce am sa regret in secunda in care a iesit pe gura.

In secunda in care ai zis ceva ce nu crezi, nu simti, o prostie zisa la nervi, cearta e compromisa. Cum de ce? Pentru ca acum aveti alt subiect de cearta. Si ghici cine e vinovatul?

2. Nu uita cu cine vorbesti. Omul din fata ta nu ti-e dusman. Nu-i vorbi de sus, nu-l jigni, nu-l ataca pe el. Daca a facut un luru prostesc, nu e el rau. Criticam actiunile, nu persoana. Asta o stiu de la o persoana mai invata ca mine. Si mi se pare important.

3. Ba a ma-tii nu e un argument.Cearta-te pana la final. Pana cand epuizezi subiectul si pana cand ajungi la un rezultat real. Altfel risti sa aduci cearta curenta in cearta viitoare. Ceea ce cred ca e o greseala. De ce sa amestecam borcanele? Sa dublam reprosurile? Sa purtam doua discutii in loc de una? Ramai la subiect, asculta reprosul, apara-te la obiect!

4.Accepta ca ai dat cu bata in balta vs Iertatul nu e chiar asa de greu pe cat crezi.vMai trebuie sa adaug ceva?

5. Pupat si imbratisat. Asta e partea mea preferata.

Bu-hu-hu! sau post despre fantome

Am cautat-o pe facebook. Arata bine in unele poze. Dar are gleznele prea mari. Eu sunt mai draguta. Ea e mai grasa. Si are niste sprancene urate domnule! Nu inteleg de ce cineva ar vrea sa se penseze ca ea! Da.. categoric arat mai bine ca ea. Si are talia prea mare pentru inaltimea ei!

Mda… se imbraca frumos. In special rochia aia rosie. Sigur, eu asa arata mult mai misto in ea.

Dap. E fosta prietena. Si toate prietenele mele imi dau dreptate ca arat mai bine ca ea.

E scris in ADN-ul nostru sa fim in competie cu ele. Sa fim mai aranjate, mai atente cu ei, sa ne rupem mai mult in figuri in pat. Daca-l auzim spunand Ea niciodata n-ar fi facut asta strigam Jackpot! din toti plamanii.

Sunt 2 tipuri de barbati.

Unii care nu ar deschide subiectul. Nici picati cu ceara. Si atunci mintea noastra feminina se intreaba de ce? De ce nu vorbeste desprea ea? Inca mai tine la ea? Inca sufera? Daca ar fi trecut peste ar putea sa vorbeasca deschis despre asta, nu?

Si unii pe care nu ii poti opri. Ea facea asta, ea facea ailalta si nu vrei sa stii ce lucruri stia sa faca cu soldurile…  Si cu cat mai mult el uita, vorbind despre asta, cu atat mai mult tu o aduci in relatia voastra. E ca un transfer de obsesii. Obsedanta fosta prietena. Sau asa cum o numiti in cercul vostru de prietene, tarfa aia.

Saracii barbati. N-au efectiv cum sa o dreaga ca sa fie bine.

Ea a fost acolo inainte… E un dusman care trebuie ucis. La fel si cadourile de la ea, pozele impreuna, contaminate locurile in care au fost impreuna, evident inlocuind imaginea ei  cu prezenta ta. Tot ce urmeaza sa faci in primele luni de relatie au ca scop un singur lucru, eliminarea dusmanului imbracat in rochii Chanel si cu manechiura impecabila.

Apoi am inceput sa privesc lucrurile cu maturitate…

Si eu sunt fosta prietena a cuiva. Cineva o sa-mi urmareasca pozele cu foarte mare interes, si daca as sti probabil cum urmeaza sa se vorbeasca despre mine, mi-as inchide facebook-ul si m-as muta in alt stat.

Nup, nu asta e argumentul sa ne oprim din urat dusmanul.

Dar uite care e treaba. Fiecare relatie inter-umana te invata ceva. Unele concluzii sunt asa da-uri altele asa nu-uri. Si pun pariu ca inainte sa-ti aduca tie flori saptamanal, a primit un repros inainte de genul: Auzi? Tu de ce nu imi iei niciodata nimic?

Barbatul tau minunat, inainte sa vina si sa stie cum sa te trateze ca pe o printesa, a dat cuiva multe batai de cap inainte. Cum adica cui? Ei!

Dusmanul tau a muncit mult. Cot la cot cu el. Sentimente au fost investite, lacrimi au fost varsate, frustrari au fost acumulare si, spre fericirea tuturor, la fel si experienta.

Dintr-un motiv sau altul, ea nu e aici sa se bucure de rezultat. Tu esti.

Asa ca n-o uri. Multumeste-i ca i-au aparut fire albe in timp ce el vorbea fara sa gandeasca. Si ca a fost suficient de fraiera incat sa plece inainte sa-si dea seama ce a lasat in urma.

 

 

 

 

Da!

Am avut multe de impartit cu cineva pe acest subiect. A fost larg dezbatut. Argumente au fost inainte. Frustrari au fost adunate. Inevitabil am ajuns la o neintelegere.

Mi-a zis Adriana azi ca sunt o romantica incurabila. Cliseu putin, dar nu conteaza. Mi-a zis George III ca sunt idealista. S-ar putea sa aiba dreptate.

Si poate urmeaza sa vorbesc in necunostinta de cauza. Adica sigur. Dar avem dreptul sa ne facem pareri despre lucruri chiar si asa. Observand.

Treaba sta in felul urmator: Cred in casatorie cu tot sufletul meu. Pretuiesc ideea de familie, de camin si de apartenenta.

Disputa a plecat de la urmatorul argument: Nu ai nevoie de un  act ca sa te numesti familie.

Asta e adevarat, in mare parte si n-am gasit niciun contra-argument. E logic, sunt oameni casatoriti cu acte in regula care nu formeaza o familie (stiti voi, oameni care se inseala, au secrete sau pur si simplu nu se iubesc). Hai sa largim spectrul, nu neaparat un cuplu. Mame care isi neglijeaza copiii si tati care si-i abandoneaza. 1-0 pentru non-casatorie. Nu actul face familia.

Si invers e valabil. Am fost destul de norocoasa sa intalnesc oameni, nu multi, care sa-mi fie familie full-time fara nicio obligatie consemnata oficial.

Apoi m-am ganadit. E vorba de status. De titlu. De faptul ca esti sot si sotie. Ca esti mama pentru copilul tau si nu femeia care ma hraneste in mod regulat. Ca imparti un nume. Ca vorbesti cu prietenii tai despre nevasta-ta si nu despre gagica-ta.

Asa cum astepti cu nerabdare punctul in care, in noua ta relatie vei fi numita iubita, asa la un moment dat titulatura asta nu mai e de ajuns.

Nu te grabi sa-mi desfintezi argumentul. Ideea e ca un titlul mai mare te responsabilizeaza mai mult.

Si, oficiala sau nu, o familie are nevoie de responsabilitate.

Nu e vorba de ma inseala/ nu ma inseala. E vorba de orice as face ii afecteaza partenerului imaginea si viata. Faptele mele nu au consecinta doar asupra mea.

Iubirea neconsemnata oficial implica un grad mai scazut de seriozitate.

Cred eu ca iti e mai greu sa-ti parasesti familia decat sa-ti parasesti iubitul. Ca greutatile sunt ale familiei si ca deciziile chiar se iau in urma intereselor comune.

Pur si simplu in momentul x ii arati persoanei de langa tine ca esti atat de indragostit incat vrei sa aduci pe toata lumea sa vada cu ochii lor! Sa stie toti! Ca faci acum parte din ceva ce singur n-ai putea realiza. Ca esti un om matur si responsabil gata sa oferi totul cuiva.

Nu e o gluma sau o joaca. Nu e inutil. Nu e vorba despre rochie sau tam-tam. E vorba despre viata.