Nu știu unde ești și ce învârți. S-ar putea ca de Revelion să te pupi cu altcineva sub vâsc. Nici nu te gândești la mine, știu. Nu sunt sigură dacă te gândești că acum ești fericit sau simți că îți lipsește ceva. Ai putea fi oriunde, dar asta e ok pentru moment.
Atac de panică și de singurătate
Nu cred că spun ceva nou atunci când amintesc că sărbătorile nu sunt evenimente vesele pentru toți. Toată luna decembrie este rezervată pentru a ne compara viețile cu ale altora. 30 de zile pe an în care să credem despre noi că nu suntem suficient de buni. Că nu avem suficient. Că suntem singuri și că până acum lucrurile ar fi trebuit să stea altfel. Gândim de obicei astfel, dar sărbătorile amplifică sentimentul de eșec.
N-ai bani să faci Revelionul în afară. Ai primit doar 3 mesaje de Crăciun. N-ai pe cine să strângi în brațe la miezul nopții. Găsești pe Facebook dovada vie a faptului că faci ceva greșit. Prieteni în excursii, cadouri impresionante, declarații de iubire pasionale și foști colegi de liceu ce par al naibii de împliniți. Eu ce naiba am realizat?
Da.. Facebookul ne ajută să păstrăm aparențele de perfecțiune iar de sărbători explodează. E foarte ușor să pici în capcană. Să nu mai distingi realul din cauza filtrelor Instagram.
De ce nu ești singur de fapt
Tendința e să crezi că numai ție ți se întâmplă. Toți sperăm la un an mai bun și ne plângem de cel ce tocmai a trecut. Unii avem cu adevărat motive, alții ni le fabricăm. Dar e un sentiment pe care sunt convinsă că îl încercăm mulți. Care ne copleșește. Care ne face nefericiți.
E lesne de înțeles că cel mai ușor lucru pe care l-am putea face ar fi să comunicăm cu cineva. Să ne deschidem și ne vărsăm oful. Să vedem că nu e ceva în neregulă cu noi pentru că ne simțim neputincioși. Să realizăm că nu suntem singuri, nu suntem ciudați și nu este absolut nimic în neregulă cu noi. Așa suntem construiți ca oameni.
Mai mult cere mai mult
Așa e omul. Dacă are o carieră ok, părinți sănătoși și prezenți, el e supărat că n-are parte de dragoste romantică. Lăsăm întotdeauna ceea ce nu avem să atârne în balanță mai greu față de ceea ce avem. Indiferent ce ne lipsește (și mereu ne vom agăța de ceva ca să evităm să fim fericiți) ne tulbură și ne face să ne simțim defecți pentru că nu avem totul. Nimeni nu are totul. Perfecțiunea e un mit.
De ce fugim de fericire? Pentru că ne sperie dezamăgirea. Am învățat la un moment dat să nu te bucuri prea tare de un moment că e trecător. Că e mai bine să fii precaut decât să te arunci. Eu și acum o am pe mama în cap zicându-mi când m-am îndrăgostit prima dată: Rezervă-ți un procent de neîncredere în el ca să nu suferi.
Am prefera să trăim o viață tristă, decât una reală cu suișuri și cu coborâșuri. Dezamăgirea doare. De aia nu vrem să fim mulțumiți cu ce avem. Am învățat, conștient sau nu, că după fericire urmează dezamăgire. Uităm totuși că în fața dezastrelor, oricât de mult te-ai pregăti pentru ele, tot nefericit ești.
Revenind la el…
Nu știu unde ești și ce învârti. S-ar putea ca de Revelion să te pupi cu altcineva sub vâsc. Și asta e ok. Într-o zi ne vom întâlni și o să ne îndrăgostim. O să mă deschid cu totul în fața ta și am să te iubesc din tot sufletul. Cu toată căldura, cu toată grija. Am să las de-o parte fricile și te voi face fericit. Ne vom și certa, te voi enerva și uneori o să insist că am dreptate deși nu voi avea. Dar va fi ok pentru că vom depăși aceste momente.
Iar până atunci o să fiu recunoscătoare. Pentru toți oamenii minunați din jurul meu. Fie ei familie, prieteni incredibili sau bărbați trecători care și-au deschis atât cât au vrut sufletele, mințile și apartamentele.
Un an minunat,
MissWho
themisswho.wordpress.com 