Dependența de muncă. Motiv de laudă sau patologie?

Dependența de muncă nu este doar despre corporatiști. Ci și despre studenți, sportivi sau casnice.

Confuzia majoră între ce fac și cine sunt

 

Trăim într-o societate în care valoarea unei persoane este egală cu valoarea lucrurilor pe care le realizează. Trebuie să te remarci, să-ți confirmi valoarea ca om. Deja se naște prima întrebare. De ce este necesar să dovedești ceea ce ești?

Fie că o spui cu voce tare, fie că îți legi numele de rezultate profesionale extraordinare întotdeauna trebuie să ai în vedere motivația pentru care o faci. Cu toții avem nevoie de recunoaștere și apreciere. Este o nevoie profundă a individului pe care, dacă o negăm în relațiile ce s-ar dori a fi profunde (ex. Familia) vor răbufni în alt fel.

În plus, când ești un băiat bun care ia mereu 10, te supui unei presiuni. maxresdefault-1Vei trăi cu senzația că cei din jurul tău se așteaptă să fii mereu perfect. Brene Brown numește acest lucru Lumea lui niciodată nu-i suficient.  Lucrurile nu stau chiar așa. Persoanelor cu care ai o relație superficială nu le vor păsa. Persoanelor cu care ai relații profunde… păi nici lor nu le va păsa foarte tare. Ei știu că valoarea ta ca om constă în mai mult decât un 10, un examen luat sau o promovare la serviciu. Presiunea deci vine strict din partea ta.

Fuga de realitate

Pe lângă această categorie de attention-seekers care vor să epateze prin muncă, mai există o altă categorie majoră. Ca orice ală adicție, obiectul dependenței este o evadare din realitate. O realitate dureroasă în care am fost respinși, jigniți, umiliți, neglijați, abuzați sau răniți.

descarcare

Cred că cel mai vizibil este la oamenii din poziții de conducere. Iluzia controlului asupra oamenilor sau produselor/ serviciile pe care le oferi este prea puternică. Viciul ne scapă din postura în care să mai facem față propriilor persoane. La fel cum un fumător își aprinde țigara când se simte vulnerabil și are nevoie de activitate, la fel cum intrăm pe Facebook atunci când parterul de discuție merge la toaletă, tot așa și dependentul de muncă și-a găsit pretextul de a nu se implica emoțional.

Nu spun că nu există lideri care să nu se încadreze în această categorie. La fel cum nu toți oamenii care se confruntă cu acest issue nu sunt neapărat în poziții de conducere.

Comportamentul relațional al workaholicilor

Aici aș vrea să menționez câteva caracteristici ale tipologiei desconsiderant- evitantă (care deși nu e întâlnită strict la workaholici, mi se pare extrem de potrivită) cât și alte comportamente: învinuire, intimidare și abuz (caracteristici ale dependenței în general).

Conform lui Amir Levne și lui Rache Heller, care au studiat tipurile de atașament, tipul dissmisive avoidant se caracterizează prin următoarele (text-book):

  • concentrarea asupra defectelor minore ale partenerului folosite drept motive pentru care să nu se implice emoțional; Nu-mi place cum se îmbracă, plescăie în timp ce mănâncă, se bâlbâie etc.
  • flirtatul cu alți oameni. Aduce neîncredere în relație, motiv de distanțare emoțională.
  • îndepărtarea afectivă atunci când lucrurile merg bine. De ex. Refuzul de a mai suna parterul câteva zile de la o întâlnire romantică;
  • evitarea aproprierii fizice (de la îmbrățișări la contact sexual)
  • neascultarea parterului atunci când vorbește;
  • lăsarea lucrurilor neclare – pentru a-ți proteja sentimentul de independență;
  • implicarea în relații fără viitor sau menționarea excesivă a fostei relații.

Învinuirea, intimidarea și abuzul își au originea cam în același loc. Toate acestea sunt mecanisme de apărare pe care le folosim atunci când ne simțim vulnerabili.

Învinuirea propriei persoane, de fiecare dată, oferă din nou iluzia controlului. Dacă este vina mea, lucrurile pot fi controlate și îmbunătățite. Învinuirea celorlalți este frica de responsabilitatea pe care o purtăm pentru o anumită situație. Cu cât țipăm mai tare că e vina celuilalt, cu atât mai multă rușine încercăm să dăm afară. Abuzul emoțional, verbal sau fizic este pasul următor.

Atitudinea intimidantă este pe de o parte formă de manipulare, iar pe de ala un mecanism de apărare atunci când ne simțim vulnerabili. Transmit mesajul că sunt superior și tu nu înțelegi problemele mele iar astfel te reduc la tăcere.

tumblr_ocicchjg3t1tzftvgo1_1280

În rest, toți avem demoni cu care luptăm. De aia mă preocupă astfel de lucruri și de aia le împart cu voi. Ca să ne înțelegem mai bine unii pe alții. Pentru că nu există soluții rapide ci o luptă continuă cu propriile temeri. Și nici salvatori nu există. Doar persoane care sunt dispuse să aibă înțelegere și răbdare cu tine.

Aveți grijă de voi,

MW

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s