Tu esti singur de revelion?

De  câte ori ți s-a întâmplat să te întâlnești cu rude, cunoștințe sau vechi prieteni care să ajungă mai devreme sau mai târziu în cadrul conversației la veșnica întrebare: și, nu ai iubit/ă? De câte ori ai dat același răspuns negativ cu seninătate și ai primit aceeași privire dezamăgită, aproape compătimitoare, eventual completată de o frază formulată în spirit de consolare: ,,nu-i nimic, va veni și vremea ta”?

Trebuie să fi fost amuzant, sau poate de-a dreptul trist și frustrant…iar sunt singur, poate că a avut dreptate mama și la cât sunt de ciudat nimeni nu va sta lângă mine prea mult. Poate că ți-ai sorbit cafeaua cu indiferență și ai trecut fără probleme la următorul subiect, gândindu-te că oricum ești prea tânăr ca să îți asumi responsabilitatea unei relații, sau poate ți-ai ținut respirația și ai numărat în gând până la trei ca să nu plângi, amintindu-ți de ea, pe care o iubești în secret, sau de el, care te-a părăsit acum o săptămână, fără să-ți dea nicio explicație.  Indiferent de situație, oamenii te vor dori implicat emoțional, te vor presa cu întrebări, aluzii, uneori îți vor propune direct diferite personaje, te lasă chiar să alegi, ca și cum ar trebui să găsești rimelul perfect dintr-un catalog de produse cosmetice.

Nu e niciun secret că validarea socială vine pentru cei mai mulți dintre noi în funcție de statutul civil. Singur? Acum depinde…sunt mii de variante, dacă ești femeie pornești  dintr-o poziție defavorizată din prima, trebuie să te grăbești, să fii pe fază, să țintești o ,,partidă bună”, altfel îți trece vremea și s-au spulberat șansele de succes. Nu prea contează dacă ești frumoasă, inteligentă, ambițioasă și realizată profesional, oamenii te vor judeca pentru că ,,nu ai fost în stare să îți găsești pe cineva”. Ca și cum există o perioadă determinată de timp în care preocuparea primordială trebuie să fie vânătoarea aceasta a unui partener ideal, iar în funcție de rezultatul final ți se determină valoarea umană, pe puncte. E din familie bună, punct, se îmbracă bine, punct, câștigă rezonabil, punct, te plimbă prin lume, punct. Sper că v-ați prins că simpla existență a individului vă propulsează pe plus automat, altfel sunteți pe un minus dureros și devastator. Nimeni nu stă să calculeze câte cărți a citit, cât de mult îi place suprarealismul sau de câte ori pe zi se oprește din drum pentru a se gândi la sensul vieții, câte spectacole de teatru a văzut, cât de des te face să râzi sau când te-a făcut ultima oară să plângi, cât de ușor iartă și cât de repede se înfurie. Astea sunt trivialități…cine mai ține cont? Bine că l-ai găsit, ține și cu dinții de el…

Nu vă temeți, nu sunt vizate doar femeile. Presiunea socială este egalitariană și nu ține cont de sex, lovind cu putere în ambele direcții. Bărbații sunt și ei vizați în permanență, li se impune, la nivel subliminal desigur, să fie întotdeauna o dovadă vie de putere, dominanță, li se sugerează că trebuie să își aleagă partenere submisive, bune gospodine dar fără prea multe păreri, au impresia de multe ori că prima venită este cea mai bună, dacă nu chiar unica opțiune. Cumva există o teamă permanentă că vor găsi mult mai greu pe cineva pentru că procesul de cucerire este unul lung și complicat, așa că se mulțumesc ușor, trăind cu frica umilinței : ,,vezi, d-aia ești neînsurat!”

Pe lângă acceptul social pentru care râvnim și pe care nu o să îl obținem niciodată în totalitate dacă nu vom avea o relație, este în joc fericirea personală, pe care o punem constant sub semnul întrebării atunci când suntem singuri. Mulți oameni se așteaptă ca cineva să vină din afară și să arunce pe ei, eventual dintr-o găleată imaginară, cu motivație, echilibru și sens. Poate că o perioadă de timp se vor simți împliniți, după care, odată dispărut obiectul fericirii, golul de dinainte se va așterne pe nesimțite și un val de tristețe le va invada viața până în momentul în care vor găsi o nouă sursă de fericire. Nu îmi dau seama dacă natura umană este cauza, sau pur și simplu ni se insuflă o astfel de credință încă din copilărie, dar mi-aș dori să existe mai mulți oameni care să realizeze că nimeni nu o să îi iubească, nu o să îi prețuiască și în mod cert nu o să îi facă realmente fericiți atâta timp cât ei nu se iubesc și nu sunt fundamental mulțumiți cu ei înșiși. Ne clădim viața pe temelii superficiale, pe gânduri iraționale care, de fapt, nu ne aparțin, ne lăsăm influențați de can-canuri vehiculate în presă, de insistențele bunicii, ale familiei, ale așa-zișilor prieteni, ajungem să uităm de importanța propriei valori și căutăm orbește ceva, pe cineva, fiind convinși că doar așa ne vom întregi. Nu ar fi oare mai simplu să ne descoperim mai întâi pe noi, să atingem o stare de pace internă, să ne conturăm singuri fericirea? Cu siguranță că atunci nu ne vom mai îngrijora nicio secundă de posibilitatea singurătății, pentru că oamenii sunt atrași ca un magnet de cei ce inspiră încredere și bucurie, deci ne va fi imposibil să rămânem vreodată singuri…

Poate va veni ziua în care o să răspundem fără pic de jenă la întrebări de genul: ,,de ce nu ai și tu pe cineva?”, ,,când ai de gând să te stabilești?”, ,,tu ești singur de revelion?!”. O să fim atât de liniștiți și satisfăcuți încât cel ce a pus întrebarea se va simți el jenat, dându-și seama cât de lipsită de sens a fost de la bun început.

fc5ad1ebb7dde2ab02246e245554feb8c41d6fbf13d4ee3005cd99c864c71c47

Dacă simți că-ți lipsește acum

Nu știu unde ești și ce învârți. S-ar putea ca de Revelion să te pupi cu altcineva sub vâsc. Nici nu te gândești la mine, știu. Nu sunt sigură dacă te gândești că acum ești fericit sau simți că îți lipsește ceva. Ai putea fi oriunde, dar asta e ok pentru moment.

Atac de panică și de singurătate

Nu cred că spun ceva nou atunci când amintesc că sărbătorile nu sunt evenimente vesele pentru toți. Toată luna decembrie este rezervată pentru a ne compara viețile cu ale altora. 30 de zile pe an în care să credem despre noi că nu suntem suficient de buni. Că nu avem suficient. Că suntem singuri și că până acum lucrurile ar fi trebuit să stea altfel. Gândim de obicei astfel, dar sărbătorile amplifică sentimentul de eșec.

51316fba53dc6c6bc3ce8940b7366b57

N-ai bani să faci Revelionul în afară. Ai primit doar 3 mesaje de Crăciun. N-ai pe cine să strângi în brațe la miezul nopții. Găsești pe Facebook dovada vie a faptului că faci ceva greșit. Prieteni în excursii, cadouri impresionante, declarații de iubire pasionale și foști colegi de liceu ce par al naibii de împliniți. Eu ce naiba am realizat?

Da.. Facebookul ne ajută să păstrăm aparențele de perfecțiune iar de sărbători explodează. E foarte ușor să pici în capcană. Să nu mai distingi realul din cauza filtrelor Instagram.

De ce nu ești singur de fapt

Tendința e să crezi că numai ție ți se întâmplă. Toți sperăm la un an mai bun și ne plângem de cel ce tocmai a trecut. Unii avem cu adevărat motive, alții ni le fabricăm. Dar e un sentiment pe care sunt convinsă că îl încercăm mulți. Care ne copleșește. Care ne face nefericiți.

tumblr_mlzhej6nvv1qlccb8o1_500

E lesne de înțeles că cel mai ușor lucru pe care l-am putea face ar fi să comunicăm cu cineva. Să ne deschidem și ne vărsăm oful. Să vedem că nu e ceva în neregulă cu noi pentru că ne simțim neputincioși. Să realizăm că nu suntem singuri, nu suntem ciudați și nu este absolut nimic în neregulă cu noi. Așa suntem construiți ca oameni.

Mai mult cere mai mult

Așa e omul. Dacă are o carieră ok, părinți sănătoși și prezenți, el e supărat că n-are parte de dragoste romantică. Lăsăm întotdeauna ceea ce nu avem să atârne în balanță mai greu față de ceea ce avem. Indiferent ce ne lipsește (și mereu ne vom agăța de ceva ca să evităm să fim fericiți) ne tulbură și ne face să ne simțim defecți pentru că nu avem totul. Nimeni nu are totul. Perfecțiunea e un mit.

De ce fugim de fericire? Pentru că ne sperie dezamăgirea. Am învățat la un moment dat să nu te bucuri prea tare de un moment că e trecător. Că e mai bine să fii precaut decât să te arunci. Eu și acum o am pe mama în cap zicându-mi când m-am îndrăgostit prima dată: Rezervă-ți un procent de neîncredere în el ca să nu suferi.

7bd681de4a8860745026ac06e1d42ed7

Am prefera să trăim o viață tristă, decât una reală cu suișuri și cu coborâșuri. Dezamăgirea doare. De aia nu vrem să fim mulțumiți cu ce avem. Am învățat, conștient sau nu, că după fericire urmează dezamăgire. Uităm totuși că în fața dezastrelor, oricât de mult te-ai pregăti pentru ele, tot nefericit ești.

Revenind la el…

 Nu știu unde ești și ce învârti.  S-ar putea ca de Revelion să te pupi cu altcineva sub vâsc. Și asta e ok. Într-o zi ne vom întâlni și o să ne îndrăgostim. O să mă deschid cu totul în fața ta și am să te iubesc din tot sufletul. Cu toată căldura, cu toată grija. Am să las de-o parte fricile și te voi face fericit. Ne vom și certa, te voi enerva și uneori o să insist că am dreptate deși nu voi avea. Dar va fi ok pentru că vom depăși aceste momente.

Iar până atunci o să fiu recunoscătoare. Pentru toți oamenii minunați din jurul meu. Fie ei familie, prieteni incredibili sau bărbați trecători care și-au deschis atât cât au vrut sufletele, mințile și apartamentele.

Un an minunat,

MissWho

Dependența de muncă. Motiv de laudă sau patologie?

Dependența de muncă nu este doar despre corporatiști. Ci și despre studenți, sportivi sau casnice.

Confuzia majoră între ce fac și cine sunt

 

Trăim într-o societate în care valoarea unei persoane este egală cu valoarea lucrurilor pe care le realizează. Trebuie să te remarci, să-ți confirmi valoarea ca om. Deja se naște prima întrebare. De ce este necesar să dovedești ceea ce ești?

Fie că o spui cu voce tare, fie că îți legi numele de rezultate profesionale extraordinare întotdeauna trebuie să ai în vedere motivația pentru care o faci. Cu toții avem nevoie de recunoaștere și apreciere. Este o nevoie profundă a individului pe care, dacă o negăm în relațiile ce s-ar dori a fi profunde (ex. Familia) vor răbufni în alt fel.

În plus, când ești un băiat bun care ia mereu 10, te supui unei presiuni. maxresdefault-1Vei trăi cu senzația că cei din jurul tău se așteaptă să fii mereu perfect. Brene Brown numește acest lucru Lumea lui niciodată nu-i suficient.  Lucrurile nu stau chiar așa. Persoanelor cu care ai o relație superficială nu le vor păsa. Persoanelor cu care ai relații profunde… păi nici lor nu le va păsa foarte tare. Ei știu că valoarea ta ca om constă în mai mult decât un 10, un examen luat sau o promovare la serviciu. Presiunea deci vine strict din partea ta.

Fuga de realitate

Pe lângă această categorie de attention-seekers care vor să epateze prin muncă, mai există o altă categorie majoră. Ca orice ală adicție, obiectul dependenței este o evadare din realitate. O realitate dureroasă în care am fost respinși, jigniți, umiliți, neglijați, abuzați sau răniți.

descarcare

Cred că cel mai vizibil este la oamenii din poziții de conducere. Iluzia controlului asupra oamenilor sau produselor/ serviciile pe care le oferi este prea puternică. Viciul ne scapă din postura în care să mai facem față propriilor persoane. La fel cum un fumător își aprinde țigara când se simte vulnerabil și are nevoie de activitate, la fel cum intrăm pe Facebook atunci când parterul de discuție merge la toaletă, tot așa și dependentul de muncă și-a găsit pretextul de a nu se implica emoțional.

Nu spun că nu există lideri care să nu se încadreze în această categorie. La fel cum nu toți oamenii care se confruntă cu acest issue nu sunt neapărat în poziții de conducere.

Comportamentul relațional al workaholicilor

Aici aș vrea să menționez câteva caracteristici ale tipologiei desconsiderant- evitantă (care deși nu e întâlnită strict la workaholici, mi se pare extrem de potrivită) cât și alte comportamente: învinuire, intimidare și abuz (caracteristici ale dependenței în general).

Conform lui Amir Levne și lui Rache Heller, care au studiat tipurile de atașament, tipul dissmisive avoidant se caracterizează prin următoarele (text-book):

  • concentrarea asupra defectelor minore ale partenerului folosite drept motive pentru care să nu se implice emoțional; Nu-mi place cum se îmbracă, plescăie în timp ce mănâncă, se bâlbâie etc.
  • flirtatul cu alți oameni. Aduce neîncredere în relație, motiv de distanțare emoțională.
  • îndepărtarea afectivă atunci când lucrurile merg bine. De ex. Refuzul de a mai suna parterul câteva zile de la o întâlnire romantică;
  • evitarea aproprierii fizice (de la îmbrățișări la contact sexual)
  • neascultarea parterului atunci când vorbește;
  • lăsarea lucrurilor neclare – pentru a-ți proteja sentimentul de independență;
  • implicarea în relații fără viitor sau menționarea excesivă a fostei relații.

Învinuirea, intimidarea și abuzul își au originea cam în același loc. Toate acestea sunt mecanisme de apărare pe care le folosim atunci când ne simțim vulnerabili.

Învinuirea propriei persoane, de fiecare dată, oferă din nou iluzia controlului. Dacă este vina mea, lucrurile pot fi controlate și îmbunătățite. Învinuirea celorlalți este frica de responsabilitatea pe care o purtăm pentru o anumită situație. Cu cât țipăm mai tare că e vina celuilalt, cu atât mai multă rușine încercăm să dăm afară. Abuzul emoțional, verbal sau fizic este pasul următor.

Atitudinea intimidantă este pe de o parte formă de manipulare, iar pe de ala un mecanism de apărare atunci când ne simțim vulnerabili. Transmit mesajul că sunt superior și tu nu înțelegi problemele mele iar astfel te reduc la tăcere.

tumblr_ocicchjg3t1tzftvgo1_1280

În rest, toți avem demoni cu care luptăm. De aia mă preocupă astfel de lucruri și de aia le împart cu voi. Ca să ne înțelegem mai bine unii pe alții. Pentru că nu există soluții rapide ci o luptă continuă cu propriile temeri. Și nici salvatori nu există. Doar persoane care sunt dispuse să aibă înțelegere și răbdare cu tine.

Aveți grijă de voi,

MW

Odă prietenei mele blonde

În liceu eram materia și anti-materia. La facultate suntem surorile sisters sau cele două grații. La karaoke suntem Abba. În club suntem Corina și Lavinia iar pe blog reprezentăm idealismele și sexismele.

De ce e mai greu să-ți faci prieteni ca adult

Prietenia mea cu Iulia a început subtil. Cu schimburi de cărți și analize pe text la ceainărie. Au urmat alte schimburi-  secrete prețioase. Încet, încet am început să ne descoperim una pe cealaltă și să ne facem amintiri. Frumoase. Foarte frumoase.

Ok. Aveam contextul. Dar de-a lungul vieții se creează numeroase astfel de premise pentru tot felul de relații de prietenie sau iubire romantică. Important e ce alegi să faci mai departe. Orice relație presupune muncă și efort. Disponibilitate emoțională, vulnerabilitate, empatie. De aia e mai simplu sa legi prietenii când ești mic. Cu cât crești și devii mai conștient de propria persoană, defecte și frici, cu atât îți e mai greu să te deschizi. Chiar și pentru un sentiment atât de nobil cum e prietenia.  Iar fără această autenticitate a conexiunii, o relație nu merge.

Opusurile se atrag

Sigur că avem multe lucruri în comun și probabil că asta e fundamentul. Ne dorim amândouă povești reale de dragoste. Într-un fel, amândouă credem în iubirea cea mai adevărată. Ea mai idealist, eu mai sceptic. Ne entuziasmăm împreună, ne îndrăgostim și ajungem acasă unde dăm detaliile ultimei întâlniri. Tot acasă ajungem și în zilele când alte relații se termină și tot acasă găsim și pe cineva care să spună: Lasă pisi, o să fie ok. O să facem multe lucruri. O să ieșim din când în când, o să învățăm.

Dar dincolo de rezonanța asta pe care o avem sunt multe lucruri pe care le gândim sau la facem diferit. Și uite așa apare un prilej de discutat ore în șir despre natura lucrurilor. Și uneori, oricât de enervant ar fi, ai nevoie să auzi și o părere diferită de a ta.

 

În fine, sunt lucruri multe de povestit. Mă ține de mână în nopțile în care vreau să plâng. Râd isteric de simțul ei practic. Vorbim pițigăiat când suntem amândouă și nu avem răbdare. Ne știm expresiile faciale. Îi fac griș cu lapte uneori, iar săptămâna trecută mi-a luat o gogoașă. Fiecare shot pe care îl dăm împreună are o semnificație: pentru iubire, pentru noi, pentru bărbatul 30+, pentru a lăsa totul în urmă. Avem codul nostru de comunicare. Glume și metafore interne, adunate în aproape o decadă de prietenie.

11214270_953336474746303_6327151911296534342_n

 

Și poate sunt eu nesuferită și acritură uneori, dar pisi, mi-ai făcut viața mai frumoasă!

P.S: Și încă un secret al succesului. Avem gusturi total diferite în materie de bărbați.