Cum m-am dezbrăcat pe internet

Am decis să fiu autentică și vulnerabilă în ceea ce privește această discuție despre măști.  Brusc scrisul a încetat să mai fie o joacă.

Oamenii de afaceri își iau câte un an liber să își reinventeze businessul. După despărțirea de bărbatul 30+ eu mi-am luat aproape 2 ani ca să mă reinventez și mai mult decât atât să descopăr ce e în neregulă cu mine și să repar. Și probabil a fost una dintre cele mai înțelepte decizii pe care am luat-o vreodată.

Fără un bărbat prin preajmă am avut timp și energie să fiu atentă la mine. Și cum n-am mai cheltuit banii pe cadouri pentru el, m-am apucat de terapie. Cumva aveam să o dovedesc.

Față în față cu mine

79711144f6a7fe5e73b5d4372bcea4f0Toată viața mi-am dorit să fiu perfectă. Eu, ca și mulți dintre voi, aveam o imagine foarte clară a ceea ce trebuia să fiu, conturată de când eram copil. Doar că de multe ori cine trebuie să fim nu coincide cu ce vrem să fim. Atunci apare auto-sabotarea evident inconștientă dar incredibil de naturală și benefică. Urmată la fel de natural de auto-blamare și un sentiment de dezamăgire.

Cu cât săpam mai adânc, cu atât deveneam mai conștientă că sunt departe de perfecțiune. Mă îngrozea și-mi venea să fug. Îmi căutam scuze și mă refugiam în amintiri care să mă facă să mă simt confortabil. Aveam zeci de mecanisme de apărare care să mă protejeze de ceea ce vedeam. Începeam să fiu conștientă de ele și să realizez că sunt o fraudă.

Satisfacerea piticilor

Apoi am început să accept. Mi-am urmat fiecare impuls. Mi-am asumat riscuri. Am pierdut prieteni, care erau șocați de comportamentul meu și voiau să mă readucă pe drumul cel bun.. Mi-am îndeplinit visul din copilărie. Am lucrat într-o agenție de publicitate. Când lumea mă întreba de ce fac asta le răspundeam senin: Am un pitic pe creier.  Am rănit oameni și m-am rănit de câteva ori singură. M-am îmbătat prima dată tot atunci. Dacă îmi spunea cineva că nu e ok să fac asta, nu îi stă bine unei femei sau nu pot, mă ambiționam mai tare. M-am oprit din a-i mulțumi pe ceilalți în încercarea de a-mi da seama ce mă mulțumește pe mine.

beautiful-black-and-white-photo-photography-street-woman-favim-com-87800Am avut zeci de first-date-uri. Am ascultat povești. M-am gândit cum aș fi lângă fiecare dintre ei. Unele versiunii mi s-au părut plictisitoare. Altele interesante. Am înțeles (în sfârșit) care e treaba cu sexul. Ca majoritatea populației feminine nu știam să mă bucur de el. Nu îmi urmam instinctele. Nu voiam să admit ce-mi doream. Nu îi înțelegeam implicațiile. Emoționale, psihice, relaționale.

Mi-am formulat concluzii. Care de data aceasta au fost ale mele, nu ale altora. Am învățat din aproape fiecare interacțiune cu ei câte ceva despre mine sau măcar despre viață. Iar asta mi se părea prețios. Timpul mi se părea mai potrivit ca oricând.

Momentul dramatic când am descoperit ce e în neregulă cu mine

În tot procesul astă am avut oamenii lângă mine care mă considerau o cauză pierdută. Îmi spuneau că n-o să pot ieși din cerul asta vicios. Că n-am să mai pot fi vreodată o femeie de casă, dacă m-am obișnuit să ies cu mai mulți bărbați de-o dată. Nu pot să zic că am fost 100% sigură că lucrurile vor sta altfel. Dar simțeam că încep să înțeleg și țineam cu tot sufletul să ajung până la final.

Un exemplu. Am văzut toate fețele infidelității. Am fost amanta care l-a convins pe tip să își ceară iubita de nevastă, precum și amanta care le-a rupt altora relația. Am înșelat și mi-a părut rău uneori. Am înșelat și am dormit incredibil de liniștită alteori. Am fost înșelată și mi-a fugit pământul de sub picioare. Toate sunt variabile și știu ce se întâmplă dacă mergi pe varianta A, B sau C.

I-am văzut răniți, fericiți, veseli, nervoși, frustrați sau obosiți.
Am început să îi înțeleg. Să am răbdare cu ei. Să nu îi mai urăsc, ba chiar să-mi fie teribil de drag de ei. Nu-i mai pedepsesc, nu mai manipulez. Am învățat să mă bucur real de ceea ce îmi ofereau. Fără să mă întreb dacă e de ajuns și de ce nu e mai mult. Dacă nu îmi convenea, plecam. Atât de simplu! Da, pare neimportant. Dar de câte ori ai făcut pe supărata pentru că nu ți-a untitled-black-and-white-portrait-of-a-woman-mainrăspuns sau ai filtrat cu alt bărbat ca să-l pedepsești? Manipulăm pentru că așa am învățat să primim ceea ce vrem. Acum suntem băieți mari și știm să setăm limite, știm ce avem nevoie și cum să cerem. Că doar suntem inteligenți emoțional și fair-play, nu? Am învățat să îmi asum și când să mă opresc. Și crede-mă, n-a fost ușor deloc.

Adevărul este că n-a existat nici un moment dramatic care m-a făcut să mă opresc. Nu-mi aduc aminte când ultimul pitic a fost satisfăcut. Dar îmi amintesc cu exactitate momentul în care am descoperit că eram liniștita de ceva timp. M-am întrebat: Ești sigură că n-ai făcut nicio tâmpenie în ultima lună? Răspunsul a fost cât se poate de natural: Nu.

Pentru că adevărul e că nu mai simt nevoia lor. Nu mă mai simt imperfectă când mă bâlbâi sau mă respinge cineva. Nu mai simt ardoarea aia teribilă de a demonstra că sunt perfectă. Nu mai ies cu bărbați și le spun: Eu sunt fucked up, nu mă implic în relații sau nu mă mai mulez în funcție de ce mi se pare că îți doresc ei. În schimb am început să fiu mai fair play ca oricând.

Niciodată nu m-am apreciat și m-am iubit mai mult. Îmi sunt dragi imperfecțiunile mele. Mă fac umană. Iar când apare un gând irațional știu de unde vine și ce înseamnă. Am învățat să îl gestionez astfel încât nimeni să n-aibă de suferit: nici eu și nici ei.

Morala poveștii?

Încă mai am mecanisme de apărare. Doar că acum sunt conștientă de ele. Nu sunt patologice, sunt cât se poate de naturale. Dar dacă vrei să mă dezbrac de mască, să renunț la ele… trebuie să faci același lucru. Dar merită. Pentru că dincolo de ele sunt eu, cea autentică. Și jur că n-am văzut vreodată ceva mai frumos.

Iar dacă am vreodată nevoie de confirmări știu unde să le caut. Pentru că încă am nevoie.  Nu în paturi străine, ci în sufletele prietenilor mei care m-au văzut de zeci de ori fără mască, motiv pentru care îi cred când îmi spun că sunt curajoasă și am toate motivele să fiu mândră de mine. Când îmi spun că sunt mai mult decât am sperat să fiu.

girl_590

 

Aveți grijă de voi,

MissWho

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s