Machiaj auriu pentru Revelion

Ola fetelor! Astăzi m-am gândit să împărtăşesc cu voi un machiaj pe care eu îl consider potrivit pentru seara de Anul Nou, ( sau pentru o seara în oraş). Nu sunt expertă şi nici nu mă machiez aşa zilnic, însă atunci când am o ocazie mai specială îmi este drag să experimentez şi să încerc ceva nou.

Pentru noaptea dintre ani îmi imaginez un machiaj al ochilor în nuanţe de auriu, rose gold, burgundi şi negru si buze nude.

Am început prin a aplica un fard într-o nuanță burgundi deschis pe toată pleoapa mobilă, apoi cu o nuanță ceva mai închisă am încercat să creez o umbră în pliul pleoapei (Am folosit o pensulă pentru blending, mai pufoasă, pentru a nu rămâne o linie aspră).
În colțul extern al ochiului am aplicat un fard negru pentru a intensifica machiajul.
Pentru că nu îmi imaginez seara de revelion fără puțin auriu, am aplicat atât pe pleoapa inferioară peste un creion auriu de la Avon, folosit ca bază, cât şi în colțul interior al ochiului.
Ultimul pas a fost să aplic un fard deschis mat, sub sprânceană şi în colțul intern al ochiului.
Puțin creion negru şi rimel şi machiajul ochilor este gata.
Restul feței am lasat-o destul de simplă: am folosit bronzer pentru a-mi contura puțin fața şi un gloss nude de la NYX ( Round lip gloss, Real Nude)
Cam acesta este machiajul propus de mine. Sper să vă placă şi să vă dea câteva idei.
Un an nou fericit! Pupiii ❤
image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image
image

 

Anunțuri

Cum să te asiguri că 2016 va fi un an bun sau despre psihoterapie

Cred că până acum v-ați apucat să vă faceți planuri pentru 2016. De la anul vreau să… de la anul o să fiu mai… La anul sigur o săăăă…

Eu sunt o persoană ce crede în dorințele de la miezul nopții din seara de Revelion. Sigur, o mare parte din îndeplinirea lor constă în faptul că îmi aleg lucruri realiste pentru care mai și muncesc apoi. Dar zic să nu distrugem magia.

happy-new-yeare28099s-eve-2016-wishes

Anul trecut nu mi-am dorit nimic altceva decât să fiu fericită. N-am mai pus condiții. Nu mi-am dorit să fiu fericită lângă cineva, făcând ceva sau obținând ceva iar asta a fost într-adevăr o decizie înțeleaptă. Uite așa.. peste noapte am devenit fericită din orice fleac, fix ca un copil.

Eh, lucrurile nu stau chiar așa.

Acum câteva luni căutam în disperare o adresă pe la Romană. Sigur, nu era greu de ajuns, dar adevărul e că mi-era teamă să ajung.  Am sunat la interfon, am urcat pe scări, m-am panicat în fața ușii și m-am gândit că aia era ultima mea șansă să fug. Dar n-am fugit. M-am așezat pe canapea și cred că aveam o poziție defensivă. Apoi Delia m-a întrebat:

-De ce ai venit la mine?

Îmi pregătisem vreo 100 de răspunsuri pentru întrebarea asta, dar tot ce am putut să zic a fost Nu sunt ok. Atunci mă condamnam foarte tare pentru că nu eram ok. Știți răspunsurile ălea tipice ale părinților cu: Ai un acoperiș deasupra capului, ai două mâini, două picioare, ce-ți mai trebuie?  Cam așa…

Despre decizie și percepția societății

0475609cb7fccd1e7a038eb496c7d211

Decizia de a începe să faci psihoterapie e grea și nu prea se ia peste noapte. Dar e un început să îți dai seama că nu ești ok și ca ai vrea să fii. Problema e că fără terapie nu prea văd cum ai putea să știi cât de bine poți fi tu cu tine.

Șigur, nu te ajută prea mult nici eticheta care se pune în jur. Oamenii nu știu foarte clar care e treaba cu psihoterapia și care e diferența între psiholog, psihoterapeut și psihiatru. Dar asta vă las pe voi să descoperiți. Nu știu de unde vine ideea că dacă te apuci de terapie ești complet sărit de pe fix, că ceva e complet în neregulă cu tine, că trebuie să fi trecut prin cine știe ce traumă majoră, altfel n-ai de ce să-ți irosești timpul. Ceea ce este complet fals.

Nimeni nu te învață să fii ok cu tine, să te înțelegi și să fii răbdător, pe de o parte, iar pe de alta terapia este și o metodă extraordinară de dezvoltare personală.

Așa că dacă îți trece prin minte că te-ar ajuta, ai grijă cu cine vorbești despre asta. Oamenii nu sunt neapărat rău intenționați ci doar neinformați. În plus, psihoterapia e despre tine. Strict.

Despre procesul terapeutic și costurile terapiei

Un prieten mă învățase așa: trebuie să faci niște413-therapy20cartoon eforturi în procesul de schimbare. Unul constă în faptul că ești acolo săptămânal, fapt din care derivă următoarele. Terapeutul tău este probabil singurul om care lucrează cu tine, te ascultă, înțelege și nu judecă, ceea ce trebuie să recunoaștem e ceva ce ne dorim cu toții.Motiv pentru care trebuie să faci și un efort financiar, ca să ai o motivație în plus pentru a încerca activ să schimbi lucrurile pentru care ai ajuns acolo.

Și probabil cel mai important lucru pe care trebuie să îl știi este că cel mai important factor în schimbare ești tu. Oricât de bun ar fi terapeutul cu care lucrezi, rezultatul final depinde de tine. Trebuie să fii convins, motivat și dedicat. Altfel îți pierzi timpul, energia și banii.

Despre ce faci acolo mai exact

p2526c3-20-11

Când mai vorbesc cu diverși oameni despre acest subiect, aud des: Nu văd cu ce m-ar ajuta să merg să vorbesc despre mine.  Răspunsul pe care le-am primit înainte de a începe terapia a fost: Îți oferă o altă perspectivă., răspuns care mă enerva teribil. Adică ce? Eu dacă am o problemă, nu pot să mă gândesc singură la toate opțiunile? Ei bine nu e chiar atât de simplu.

Și da, vorbești despre tine, dar nu ca la un interviu sau cum ai vorbi cu prietenii. Terapeutul este acolo să te ghideze ca să ajungi într-un anumit punct în care să realizezi niște lucruri. Nu-ți va consuma timpul ca să îi vorbești tu despre ce ai mâncat la prânz, dacă nu aduce o valoare în plus procesului terapeutic.

Și despre ce se întâmplă după

tumblr_nbvubacl8s1rm47dpo1_500

 

O prietenă era ferm convinsă că trebuie să faci terapie o viață pentru că mereu apar probleme noi. Nici aici lucrurile nu stau chiar așa iar explicația e simplă. O dată ce închiei cu succes terapia înseamnă că ai dobândit niște competențe să te descurci în mai multe situații. Plus că se întâmplă un lucru extraordinar, o dată ce ai mai multă înțelegere față de tine, vei căpăta răbdare și față de ceilalți iar atunci când reușești să îi înțelegi și pe alții devine mai ușor să nu te mai frustrezi, enervezi sau să te superi.

 

Am să vă las mai jos site-ul psihoterapeutului cu care am lucrat eu dar nu înainte să vă urez un an nou extraordinar, plin de satisfacție pe toate planurile!

 

www.deliacodreanu.ro 

 

 

 

Durerea-o nouă perspectivă

n-DREAD-PAIN-large570

Durerea este unul dintre cele mai de temut sentimente, este ceea ce ne amintește cât de perisabili și umani suntem, este semnul bolii, al degradării corpului, al spiritului, ne apropie, într-un fel, de moarte. Durerea ne înfioară, am face orice ca să o evităm, o vedem ca pe un dușman, durerea ne face mai răi, mai agresivi, ca și cum cineva ar fi responsabil pentru ea, ne demotivează, ne doboară, pur și simplu. Sigur, cred că nimeni nu se gândește prea des la cât de utilă este, de fapt, durerea, în sens informativ, dar și curativ, pentru că multe suferințe probabil nu ar fi vreodată descoperite, și cu atât mai puțin, vindecate, dacă nu ar exista durerea.

Există multe tipuri de durere, fie ea  fizică sau psihogenă, ambele pot fi la fel de intens resimțite, ne pot tulbura cam la fel de rău, sau poate una mai mult ca cealaltă. Te doare stomacul, pentru că ai mâncat prea mult, pentru că ai un ulcer, te doare în piept pentru că ești cardiac și te-ai încăpățânat să faci efort, te doare o articulație pentru că ai îmbătrânit, te doare capul pentru că nu reușești să dormi suficient, te doare spatele pentru că stai prea mult în picioare. Sigur, societatea e evoluată și există mii de medicamente, de terapii, masaje, scheme de tratament cu care putem calma sau elimina astfel de dureri, dar ce ne facem cu durerea care te apasă de nicăieri și ți-e imposibil să o localizezi, să o arăți cu degetul?

Ce pastile pot face să dispară durerea unei despărțiri, a unei îndepărtări de prieteni, de familie, a unei pierderi ireversibile, a răcelii care se instalează între doi parteneri, a trădării, a miniciunilor, a singurătății, a unei boli incurabile, a suferinței unui apropiat, a neputinței, a sărăciei, a ignoranței, a lipsei de egalitate între oameni, a hazardului, a catastrofelor naturale? Pare nedrept și de-a dreptul absurd să existe atât de multă durere în lume, este pur și simplu imposibilă de controlat, de prevenit, și uneori poate de eliminat. Suntem copleșiți de durere, încă din primele clipe ale existenței, în care cordonul ombilicat aproape ne sufocă, trăim cea mai profundă suferință fizică posibilă, pe care nu ne-o amintim în mod conștient, dar care ne marchează viitorul în feluri în care nu am putea intui. Trăim, apoi, o viață în care ne împiedicăm de durere la fiecare cotitură, la fiecare treaptă pe care vrem să o urcăm. Pierim în durere și îi lăsăm și pe cei din jur copleșiți de durere. Ai putea spune că întreaga existență umană gravitează în jurul acestui fenomen, ca și cum am depinde de el, ca și cum el ne-ar întregi, fără de care nu am avea identitate.

Poate că durerea e necesară, și acesta e motivul pentru care persistă în univers. Suferim, după care, unii dintre noi, ne ridicăm triumfători și facem schimbări, căutăm remedii, renunțăm la ce era nociv, construim în jurul durerii până când o acoperim cu totul, dar, de fapt, ea rămâne fundația noastră. Sună amuzant, dar uneori cred că durerea este, în spatele măștii horror, un bun prieten, care trebuie mai întâi să te distrugă ca să te poți recrea, să devii o versiune mai bună a ta.

Trăim dureri acute, ne lovește ceva brusc și ne dărâmă, ne putem vindeca tot la fel de repede, sau ni se poate croniciza durerea, poate la unii rămâne pe viață, chiar și cicatrizată, dar totuși e încă prezentă. Am prefera să nu existe, să nu știm să fi existat vreodată, dar, dacă este acolo, putem să învățăm să o manipulăm noi pe ea, și nu ea pe noi. O putem transforma într-o motivație, ne putem inspira din ea. Durerea poate să pară o  umbră enormă care se așază pe tot ce e mai frumos în viețile noastre, dar fără întuneric nu există lumină, așa cum fără durere n-am ști vreodată ce e plăcerea, euforia, fericirea. Fără să vedem răul, nu am ști cum să facem bine.

Să ne amintim ce e Crăciunul

Doar mie mi se pare că toată treaba asta cu Crăciunul a devenit o afacere profitabilă și că muzica cheesy, decorațiile kitchoase, filmele scoase pe bandă de Hollywood care aduc același clișeu în fiecare an, mesajele pline de fast trimise oamenilor cu care nu ai mai vorbit de un an, zâmbetele false din selfiurile cu bradul, toate fac parte dintr-un glob de ipocrizie și consumerism, dintr-o paradă a prostului gust și decadenței umane?

imagesDa, decadență, pentru că nu ne mai exprimăm sentimentele față în față, la un vin fiert, ci ne scriem urări de sănătate și fericire pe Timeline, nu ne mai dăm cadouri de Crăciun, dar dăm share la un filmuleț amuzant, nu mai suntem buni și empatici cu cei din jur în fiecare zi, ci așa, cu prilej de sărbătoare, hai acum, o zi două, cât e creștinește.  Ținem post, care om mai ține, dar dușmănim oameni, poate chiar apropiați, le dorim răul, sau cel puțin să le fie un pic mai rău decât nouă, sunt micile bucurii ale vieții când aflii că vecinul n-o duce prea bine în ultima perioadă, că I s-a zgâriat mașina, i-a murit pisica, nu i-a intrat copilul la facultate.

Am înțeles, de Crăciun totul e colorat și cu mult sclipici, și cel mai important: luminos, să se vadă din avion dacă se poate, sau chiar și de pe Lună, poate atragem și ființe extraterestre cu bucuria noastră atât de țipător exprimată. Trebuie să facem cozonaci, sarmale și multiple alte delicatese culinare cu care ne desfătăm până ajungem la urgențe, că doar doctorii ăia săracii care stau de gardă în seara de Crăciun trebuie să aibă și ei activitate, doar n-o să îi lăsăm să se plictisească. Bem vin până cădem sub masă, că așa e tradiția românească, doar nu ne abatem de la ea, că suntem buni creștini, ce mama naibii, iertați vulgaritatea, taman acum, în ajun de sărbătoare. Toate ca toate, dar până nu sacrificăm porcul, conform ritualului, până atunci nu e Crăciun. Ce reguli europene domnule, ce electrocutat, porcul trebuie să se zbată, că altfel nu ies bine cârnații, trebuie să-l înjughiem cu măiestrie, să audă tot satul că la noi în curte e sărbătoare, altfel te judecă lumea. Mergem cu capra, terorizăm tot cartierul, eventual tragem câte o înjurătură la cine nu ne primește, obiceiuri frumoase, ca de pe plaiul românesc.  Și ca să finalizăm glorios, punem poză pe Facebook cu toate cadourile pe care le-am primit, să ne asigurăm că absolut toată lumea știe cât de fericiți și iubiți suntem, nu vrem să ratăm cumva pe cineva. Tot cam cu treaba cu porcul, doar că un pic mai elegant.

Cat-costa-porcul-de-CraciunMai ține minte cineva de ce sărbătorim noi, de fapt, Crăciunul? Aaa…eu, eu! Pentru că ne dăm cadouri! Mai bine, pentru că primim cadouri! Ah, nu era asta…pentru căăăă mâncăm mult și bun. Pentru că se face curat în casă. Pentru că ne place să tăiem brazi. Pentru că cineva s-a gândit că e o idee bună să atârni bomboane în brad și asta a revoluționat lumea. Fir-ar. Niciuna din variante? Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar nu! Crăciunul e despre nașterea lui Iisus Hristos. Ah da? Dar eu sunt ateu, doar că îmi plăcea treaba cu decoratul and all that shit. Ups…Cam așa ceva. Nu vă închipuiți că o să vă trimit acum la biserică să pupați icoane și să vă împărtășiți copiii, cu toate că era un obicei frumos în vremurile copilăriei mele, ne mai ducea cu gândul la adevăratul scop al Crăciunului. Nu este vorba nici despre o lecție de morală, ci doar de un mic moment de conștientizare. Ar trebui să ne bucurăm de nașterea fiului lui Dumnezeu, fie ea strict simbolică sau pentru cei mai riguroși, în sensul strict al cuvântului. Este vorba despre nașterea unei idei, a unei forme de credință, a unui întreg stil de viață, bazat pe înțelegere, toleranță, iubirea aproapelui, iertare, pocăință, șansa de schimbare, altruism, sacrificiu. Mă întreb câți dintre fanaticii religioși sunt homofobi sau numesc femeile care și-au înșelat bărbatul ,,curve” , câți cred că adolescenții care ascultă rock sunt sataniști și merită să li se întâmple lucruri rele, câți nu au luat la bani mărunți și la judecat fiecare persoană din anturaj. Iar restul, care nu prea le au cu mersul la biserică și primitul preoților în casă, câți respectă aceste valori sau în ce procent le consideră importante în vreun fel.

Recunosc, nici eu nu îmi amintesc în fiecare an de ce înseamnă cu adevărat Crăciunul. Și mie îmi place să ascult colinde, să mă uit la filme siropoase în care doi actori frumoși se îndrăgostesc  tocmai de Crăciun, și eu împodobesc bradul și cumpăr cadouri pentru toți prietenii mei, dar încerc, totuși, să nu mă limitez la masca asta plină de superficialitate, și să pătrund puțin mai adânc în sensul adevărat al lucrurilor. Și nu ar trebui să fac asta doar de două ori pe an. Încerc să o fac în fiecare zi, sau aproape în fiecare zi.