Ultima scrisoare către bărbatul meu 30+

Dorm ca un bebeluș de ceva timp. Dar acum nu pot și nu știu dacă îmi e foame, sunt prea obosită sau îmi e dor. Nu mi-a mai fost dor de mult. Încet încet am început să văd că nu doare chiar atât de tare să tragi aer în piept în absența ta. A trebuit să trăiesc, nu? Nu puteam aștepta la infinit ca noi să ne schimbăm peste noapte și brusc să devenim comptabili unul pentru celălalt. De ce n-am plecat când mi-ai spus că vrei să te căsătorești cu mine?

Oamenii își amintesc că am fost îndrăgostită și înainte, dar eu pot jura, fără să mint, că lucrurile nu stau deloc așa. Te priveam fascinată chiar și când erai agitat și n-aveai stare 5 minute lângă mine. Așa erai tu iar eu… eu mă simțeam datoare să învăț să te ador așa. De ce n-am plecat când m-ai mințit prima dată?

Erau atât de mulți ani diferență. Ce uitasei, te-am învățat eu. Ce nu știam, m-ai învățat tu. Numerele ni se păreau o glumă. Cui îi pasa de un an, 10 sau 15, atâta timp cât trăiam o armonie ce părea ireală? Diferența nu s-a simțit niciodată. Eram la fel sau cel puțin, eu urma să devin ca tine, puternic și ambitios.

Uneori ezitam dar tu îmi aminteai că ești bărbat, nu copil și prindeam curaj. Am avut un curaj teribil să încerc să construiesc cu tine. Oamenii erau scandalizați. Voiam un viitor cu tine, oricât de greu ar fi fost. Te-am iubit cu fascinație și inconștiență, dar motivele lor de revoltă n-au nimic în comun cu ce ne-a distrus.

La final mi-ai spus că a fost o onare să mă iubești.  Eu ce aș mai putea spune când am fost în culmea fericirii când ți-ai eliberat o zi la birou doar ca să fii cu mine? Când adormeam pe autostradă în drum spre mare simțindu-mă în siguranță pentru că tu nu ai fi permis să se întâmple nimic. Când veneai acasă în cămașă, obosit și stresat și te înveseleam atât de ușor, fapt pentru care eram atât de mândră. Când am renunțat la prostii, fără să regret vreo secundă doar ca să pot crește lângă tine. Acum mi-au rămas cluburile și sutele de bărbați care nu te pot înlocui și care, oricât de mult mi-aș spune asta, nu sunt vinovați de nimic.

De ce n-am plecat când mi-ai dat cheia casei tale iar eu am uitat-o pe birou? De ce n-am plecat când nu mai puteam controla dezastrul care se afișa în fața noastră? De ce am stat până la ultima bătaie a acestei relații despre care se spune că n-ar fi trebuit să se nască niciodată?

Pentru că te-am iubit cu fascinație și inconșiență. Ca și cum n-aș mai fi avut alt sens. Pentru că și tu m-ai iubit la fel. Și chiar dacă acum ne zâmbim trișt când ne vedem… Doamne ce fericiți am fost!

couple-break-up

 

Anunțuri

Un gând despre „Ultima scrisoare către bărbatul meu 30+

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s