Genul de bărbat care trebuie neapărat friendzone-uit!

O vorbă din bătrâni spune că la pomul lăudat nu te duci cu sacul. Chestiune care se aplică când vine vorba de magazine, medici și bărbați.

Parte din farmecul vieții este că noi toți avem în grupul de prieteni un tip care are o anumita reputație. Sexual vorbind. Nu, nu cuceritor. Să cucerești o femeie e treabă complicată. De asta se plâng bărbații in prostie că habar n-au ce vor femeile.

Nu, vă prezint doamnelor și domnilor bărbatul Dezbrăcător al cărui trăsătură dominantă este flerul. Nu epatează prin frumusețe, inteligență, bani. Băi frate dar are așa o chestie a lui…

El se autointitulează în orice grup expert în femei. A se reține: se autointitulează.  

Și nu știu de ce motiv femeilor le place un bărbat cu o astfel de reputație. Nu cred pana nu văd. E ca la film. Ia să văd și eu de ce se uită toată lumea la Fifty shades of Grey. Va spun eu de ce prieteni. Se numește publicitate și se fac bani frumoși. Totuși… în unanimitate se strigă cât este de prost.

Așa se întâmplă de foarte multe ori când faci sex cu un dezbrăcător.

Vezi ambalajul care e satisfăcător. Nu grozav, dar merge. Vezi o adunătură de femei care se îmbulzesc și se calcă în picioare mai rău ca la deschiderea unui outlet nou. Omenesc, vrei să încerci. Ești intrigată. Desfaci ambalajul jurându-ți că tu nu vei fi ca celelalte și că asta nu e doar sex, guști cu poftă așteptând ceva nemaivăzut, la început nu simți mare lucru dar încerci să te convingi că pentru asemea delicatesă papilele tale au nevoie de un timp de acomodare (până la urmă câți pateneri sexuali ai avut? Nici nu știi ce e sexul. Îți zici că o sa te învețe el), trece și timpul de acomodare și fâs a doua zi cauți disperată numărul de la Protecția Consumatorului. Te duci la poliție să demaști o mare fraudă sau mă rog, un mic produs.

Dezbrăcătorul  s-a oprit cu doctoratul în femei la băgat în pat. Îți va cumpăra flori, te va duce acasă și dacă este în zonă va trece să te salute. Bă așa noroc?!

Doar că peste ceva timp, nu mult, când se consumă noutatea și ar trebui să înceapă adevărata relație l-ai scos din elementul lui. Și de unde era el așa fatal, acum arată ca un puști enervant, nesigur pe el. Nu poate face față hormonilor menstruali, dramelor tale de la birou și se plictisește teribil când începi să vorbești despre colega aia care a fost promovata știi tu cum, treburi cu care săracii bărbați buni dar care fac mai puțin sex, nu doar că s-au obișnuit, dar știu când să stea lângă tine și când să-ți lase spațiu.

Of, iar o să pară că am ceva cu bărbații și jur că n-am! Nici măcar cu dezbrăcătorii. Au farmecul lor. Fiți prieteni cu ei, ascultați-le poveștile, râdeți împreună de fraierele care pun botul. Dar nu fiți voi fraierele. Și dacă este musai să vedeți și voi cum e să faci sex cu un tip expert, nu vă încurcați cu unul pe care îl mai puteți vedea și în alt spațiu decât cel care include un pat și un dressing în care se află o cutie cu bunătăți.

Eh vorbesc să mă aflu în treabă! De parcă am recunoaște vreuna că suntem atrase de ideea de cineva despre care se spune că zguduie capete și a primit premiu de mulțumire de la Durex. Noi suntem niște ființe serioase. Citim, ieșim cu fetele și seara facem cartofi prăjiți și ne spunem rugăciunea. Dezbrăcătorii ne repugna.

Ah! Și nu ne masturbăm niciodata.

Lasă un comentariu