De la capăt

Nu știu cum  să îi mai vorbesc. Nu știu cum să mă mai comport. Mă pierd de fiecare dată, plec la drum cu o idee, și pe parcurs se rupe firul, se distruge orice fel de conexiune, se dărâmă și gândurile, mă dărâm și eu. Vreau mereu să fie bine, să fim bine, și cumva nu reușim. Pur și simplu nu mai reușim. Începe de fiecare dată natural, și se termină haotic, cu fulgere și tunete…care, mă rog, fac parte tot din natura…așa ar spune el. Dar nu mai știm să comunicăm, să ne înțelegem, să ne vorbim, să ne privim. De fiecare dată apare un mic lucru, un mic incident, o mică vorbă aruncată fără intenție care rănește, un mic gest insesizabil pentru unul, dar dezastruos pentru celălalt. Ne consumăm unul pe altul, ne devorăm, ne epuizăm energia, urlăm, aruncăm, trântim uși, plângem, lovim pereți, podele, mese.

De ce? De ce? De ce?

Obișnuiam să fim una și aceeași persoană, dar poate asta este de fapt problema, ne-am transformat într-un singur corp și acum nu mai avem loc în el, ne zbatem, e o luptă, cineva trebuie să învingă și să își recupereze identitatea. Cine mai sunt? Cine am fost? În ce moment m-am pierdut pe mine, în ce moment te-am pierdut? Nu mai țin socoteala, am uitat să mai număr zilele, momentele de agonie, clipele scurte de claritate și pace, revenirea la furtună. Nu mai știu să te am, nu mai știu să fiu fără tine, nu concep să te pierd, nu mai am loc în plămâni pentru aer, pentru că te-am respirat doar pe tine. Ești și nu ești, vreau și nu vreau să fii. Din doi ne-am făcut unul și din unul un milion, și acum trebuie să caut peste tot în lume bucăți aruncate din noi, pentru că la un moment dat am făcut implozie și ne-am împrăștiat fără sens, fără să ținem cont de timp și spațiu.

E toxic, fugi, fugi, fugi.

Fug în întuneric, cad, înot în smoală, mă arde până când nu mai simt nimic, țip, mă aud în ecou, e surd, nu mă mai aud deloc, nu se mai propagă sunete. E disperare, durere, lipsă, inutilitate, sunt lacrimi, sunt momente ucise, sunt urme de sânge, fire de păr, buze roase,  mâini tremurânde, corpuri goale și vulnerabile, răni, cicatrici, unghii înfipte în carne vie, carne moartă, carne inerta. Ah, ce frumos e să iubești. Ce frumoasă e suferința, în mizeria ei, în cădere, cum te poate izbi de pământ, cum te dărâmă, cum te aruncă, iar și iar, în brațele iadului, numai ca să îți dea înapoi câteva clipe de viață, ca să îți amintești, ca să te încânți. Cum te poate dezbrăca de tot ce aveai, lăsându-te mic, cu vene și artere prin care curge doar Nimic.

Te rog, oprește-o, oprește-o, oprește-o.

S-a oprit. M-am ridicat. E lumină, acum văd iar, dar pe el nu îl mai văd, deci oare mai are rost să văd? Începe din nou, dar totuși simt că nu s-a terminat. Și totuși…s-a terminat. Mă ridic în sfârșit de pe pământul rece, dar simt că trebuie să calc pe ceva diform ca să am echilibru…e cadavrul nostru.

De la capăt.dating3-909634-TwoByOne

Reclame

De ce sunt beată, mamă?

M-am trezit pe la 2 p.m. şi m-am aruncat sub duş. Nu m-am demachiat aseară, arăt ca după război, dar o să mă dreg. Sunt fericită, să nu crezi că încerc să-mi plâng de milă acum, când s-a dus efectul alcoolului şi nu mai bubuie muzica. Nu mă simt ca naiba, nu sunt ameţită, nu mă doare capul. Sunt fericită, mi-am luat doza de high.

Erai în stânga şi conduceai elegant. Erai vesel, fredonai o melodie de pe vremea când eu nu mă născusem şi din când în când te uitai la mine cu blândeţe, iar eu? Of, eu înnebuneam de plăcere şi-ţi zâmbeam cu subînţeles.

Toate tipurile de high pe care le-am experimentat de când ai plecat, tot alcoolul din lume, dansul pe mese până dimineața, toată pregătirea dinainte, hainele, machiajul, toţi bărbaţii care au venit şi s-au dau la mine în club, toate ţigările pe care le-am fumat când dansam ameţită pe o melodie lălăită sub privirea unora care abia, abia îşi făceau curaj să mă întrebe cum mă cheamă, tot acest high, această euforie este nimic în comparaţie cu cea pe care o aveam şi-o am, când eşti tu prin preajmă.

Încerc să compensez totuşi. Şi uneori merge. Ca aseară, când mi-am normalizat nivelul de adrenalină din sânge. Nu ştiu de ce, dar de când nu mai suni, am descoperit o plăcere incredibilă în berea cu tequila şi-n încălţarea unor tenişi. Aşa că acum sunt bine. Eram bine. Apoi m-ai sunat. Şi brusc, toate încercările mele nu mai erau de ajuns. Voiam şi încă vreau mai mult!

Intru în sevraj. Tremur. Doar puţin mai vreau. Cinci minute. Mi se pare că trăiesc aşa de prea mult timp. Doar 5 minute, să tremur, te rog. Doar puţin. Am nevoie de adrenalină. De un pat. O lume simplă în care să te uiţi la mine cu privirea aia. 5 minute! De ce te-ai uitat aşa la mine? Aş fi rămas cu senzaţia că sunt neinteresantă, dacă nu mi-ai fi zâmbit! Acum mi-am luat-o în cap şi sunt atât de euforică, prea high, deşi de data asta nu e de la droguri. Nu ţi-e teamă că ai să mă omori?

Sevrajul doare. O să urlu! Doar puţin, 5 minute. Nu e mult. Mă satur repede. Îmi ia 10 secunde să am un orgasm lângă tine. Doar dacă ai sta… Dacă mi-ai vedea ochii înroşiţi… Sunt atât de high! Doar pentru că ţi-am auzit vocea, doar pentru că ştiu că exişti.

Dragostea… e dată naibii. Jur! Şi m-aş pierde oricând în braţele ei. Chiar dacă numai pentru 5 minute. Chiar dacă înseamnă să te pierzi iar, după ce ţi-ai revenit. După ce ai luptat cu dependenţa. După ce am devenit matură şi responsabilă. M-aş pierde, zău, altfel n-ar avea nimic sens…

Numele meu este MissWho şi sunt dependentă. Recunosc, deşi nu mi-e uşor. Sunt dependentă de adrenalină, oxitocină şi serotonină. Păstrez încă vie amintirea privirii tale sub care eu tremuram neputincioasă. Îmi plăcea neputinţa aia, îmi plăcea să mă pierd sub mâinile tale, sub ochii tăi, sub iubirea ta.

De ce sunt beată, mamă? Habar n-am. Probabil, ca să mă mint.

Sunt burlac și-mi place!

Ante scriptum: Cristian Paraschiv (30) este unul dintre bărbații cu care am ieșit în ultima lună, pe care l-am diagnosticat automat cu frică de angajament. Dar uite că l-am provocat să scrie un articol pentru noi și s-a ținut de cuvând așa că cine știe… poate m-am înșelat.

Ce înseamnă să fii burlac? 

…total altceva decât se vehiculează pe piaţă, înseamnă că nu eşti capabil să te schimbi.Când spun asta mă refer la câteva lucruri extrem de importante. O relaţie presupune din start că viaţa ta se va schimba, de cele mai multe ori din temelii, pentru că nu poţi trăi cu cineva iar acest lucru să nu te schimbe, să nu îţi schimbe viaţa.

Dacă înainte mergeai cu băieţii la o bere şi nu îţi păsa de nimic acum e cam greu.

Dacă programul tău era alcătuit având în prim plan masculul Alfa ce eşti acum teritoriul aparţie altcuiva şi e bine marcat.

Dacă bugetul tău avea capitole aparte acum cheltuilile se diversifică şi nu, nu mă refer la materialiste care apar doar atunci când ai nevoie de atenţie şi sex, ci la vacanţe împreună, seri minunate care încep târziu în noapte şi nu se termină nici măcar în zori de zi cu o cafea plină de iubire şi parfum de fericire iar cel mai important viaţa ta se schimbă pentru că dăruieşti persoanei iubite cel mai important si mai de preţ lucru adică TIMPUL tău.

Timpul petrecut împreună cu iubita, se transformă în amintiri, AMINTIRI care te fac să trăieşti şi să simţi viaţa altfel, care schimbă in tine aproape tot modificând până şi cele mai adânci şi ascunse porniri egoiste. Acum lucrurile se împart la doi iar dinamica e alta, apar fără să îţi dai seama planurile comune, începe să îţi pese de ce se întâmplă cu ea în special când tu nu esti aproape iar gandul îţi zboară departe unde nici nu ştiai că poate ajunge.Te gândeşti la ce face, te preocupă cu cine iese, te macină gândul de fiecare dată când îşi spune că iese cu prietenele la o cafea, unde merge, dacă e bine şi nu e gelozie, e un sentiment minunat de fericire, conştientizezi că îţi pasă cu adevărat iar inima începe să bată tare în piept de fiecare dată când sună telefonul iar la celălalt capăt este o voce calmă, care transmite forţă cu fiecare cuvânt rostit.

Aceste experienţe te maturizează, te transformă în bărbat, pentru că în iubire nu există doar bune, o relaţie devine puternică doar după ce depăşiţi împreună nişte obstacole, greutăţi, momente dificile atunci când încrederea e testată şi ajunge la cote maxime iar respectul şi comunicarea clădesc un drum unde luminiţa de la capătul lui este mult mai aproape doar privind înainte împreună cu o inconştienţă aproape de nebunie.

Pe mulţi acest drum îi sperie, din foarte multe motive, necunoscutul e mult mai greu de acceptat decât confortul unor relaţii pasagere fără implicare şi viitor, destinaţia este aproape iar drumul uşor, fără schimbări majore cu libertate totală de alegeri şi opriri. Schimbarea este cel mai mare duşman al burlacului până o va întâlni pe EA, pe femeia care îi va schimba viaţa iar EL va înţelege că această schimbare se numeşte FAMILIE.

Poveste urbana

A fost odată ca niciodată, că, de n-ar fi, nu s-ar mai povesti. Pe când făcea Facebook-ul like-uri și Apple Iphone6; pe când multe animale erau pe cale de dispariție și încălzirea globală domina; pe când muzica electronică se auzea în difuzoare și Queen însemna pentru mulți cetățeni doar regina Elisabeta a II-a.

A fost odată ca niciodată un băiat de 21 ani, student la București. Și, așa cum sunt studenții, s-a hotărât și el să meargă odată la o petrecere organizată de niște prieteni din liceu. Muzică tare, băutură cât cuprinde, cămin studențesc, tot ce ai fi vrut de la viață. Oare? Nu, pentru că nu v-am menționat că studentul nostru era genul de băiat introvertit, căruia îi plăcea să studieze și să își petreacă serile cu prietenii, dar nu prin baruri sau pe la petreceri. Nu se știe de ce, dar în seara aceea s-a hotărât să facă o excepție. Poate că a fost destinul.

De ce continua petrecerea, d-aceea pe studentul nostru îl plictisea mai tare. Până când, într-un moment, a văzut într-un colț al încăperii o fată. Îmbrăcată decent, spre deosebire de restul, cu părul lung și șaten.  I-a zărit pentru o clipă ochii căprui, atunci când aceasta i-a ridicat din telefonul pe care îl butona. Și acum, să rectificăm, căci era momentul să folosească  expresia “tot ce ai fi vrut de la viață”.

Din nefericire, se emoționase atât de tare la vederea fetei, încât studentului nostru îi trecea prin cap doar o posibilă conversație despre folii auto, pe care o avusese mai devreme în acea zi cu un coleg, pe când încercau să lucreze la un proiect pentru facultate. Bineînțeles, nu era un subiect cu care ai fi putut aborda o fată.

Dacă văzu și văzu că altfel nu se poate și că nu îi vine nicio idee ce ar putea să-i zică, se hotărî să-l întrebe pe fostul său coleg de liceu cine este fata și dacă îi poate face cunoștință cu ea. „E mișto, frate, dar n-ai noroc! Dacă ai fi întâlnit-o și tu acuma două săptămâni! Da’ în ultima vreme tot iese cu un fițos cu 4 ani mai mare. Uite, și acum butonează cu el!” zise colegul doar pe jumătate mâhnit de vestea tristă pe care o aducea.

Studentului nostru parcă i-a căzut lumea în cap. Nu știa de ce, dar nu își închipuise că fata are un prieten. Era suficient de educat să nu se bage unde nu îi fierbe oala, dar suficient de deștept încât să ia în calcul orice eventuală oportunitate.  Așa că nu o scăpă din ochi pe parcursul serii.

poveste urbana
sursa: weddingobsession.com

La un moment dat, în timp ce butona, fata se schimbă la față. Își duse mâna la ochi. Poate că începuse să plângă, deoarece a ieșit repede din încăpere. Ca să nu o piardă, studentul nostru se duse repede după ea. Era pe niște scări și plângea încetișor. Pentru a nu părea cine știe ce obsedat, s-a făcut că e în trecere pe hol și că o vede întâmplător. Bineînțeles, a întrebat-o ce a pățit. Astfel  a aflat că prietenul fetei tocmai i-a dat papucii, spunându-i că „nu are nevoie de o țâncă să se miorlăie că vrea atenție”.

Nu este nevoie să vă mai spun că  a rămas alături de ea toată seara și a reușit să o înveselească. Se înțelegeau foarte bine și au hotărât să facă schimb de numere de telefon.

Trecui și eu pe acolo și stătui de mă veselii la petrecere, de unde luai o bucată de prăjitură, iară bere doar o gură. Și încălecai p-o șa, și v-o spusei dumneavoastră așa.