De la capăt

Nu știu cum  să îi mai vorbesc. Nu știu cum să mă mai comport. Mă pierd de fiecare dată, plec la drum cu o idee, și pe parcurs se rupe firul, se distruge orice fel de conexiune, se dărâmă și gândurile, mă dărâm și eu. Vreau mereu să fie bine, să fim bine, și cumva nu reușim. Pur și simplu nu mai reușim. Începe de fiecare dată natural, și se termină haotic, cu fulgere și tunete…care, mă rog, fac parte tot din natura…așa ar spune el. Dar nu mai știm să comunicăm, să ne înțelegem, să ne vorbim, să ne privim. De fiecare dată apare un mic lucru, un mic incident, o mică vorbă aruncată fără intenție care rănește, un mic gest insesizabil pentru unul, dar dezastruos pentru celălalt. Ne consumăm unul pe altul, ne devorăm, ne epuizăm energia, urlăm, aruncăm, trântim uși, plângem, lovim pereți, podele, mese.

De ce? De ce? De ce?

Obișnuiam să fim una și aceeași persoană, dar poate asta este de fapt problema, ne-am transformat într-un singur corp și acum nu mai avem loc în el, ne zbatem, e o luptă, cineva trebuie să învingă și să își recupereze identitatea. Cine mai sunt? Cine am fost? În ce moment m-am pierdut pe mine, în ce moment te-am pierdut? Nu mai țin socoteala, am uitat să mai număr zilele, momentele de agonie, clipele scurte de claritate și pace, revenirea la furtună. Nu mai știu să te am, nu mai știu să fiu fără tine, nu concep să te pierd, nu mai am loc în plămâni pentru aer, pentru că te-am respirat doar pe tine. Ești și nu ești, vreau și nu vreau să fii. Din doi ne-am făcut unul și din unul un milion, și acum trebuie să caut peste tot în lume bucăți aruncate din noi, pentru că la un moment dat am făcut implozie și ne-am împrăștiat fără sens, fără să ținem cont de timp și spațiu.

E toxic, fugi, fugi, fugi.

Fug în întuneric, cad, înot în smoală, mă arde până când nu mai simt nimic, țip, mă aud în ecou, e surd, nu mă mai aud deloc, nu se mai propagă sunete. E disperare, durere, lipsă, inutilitate, sunt lacrimi, sunt momente ucise, sunt urme de sânge, fire de păr, buze roase,  mâini tremurânde, corpuri goale și vulnerabile, răni, cicatrici, unghii înfipte în carne vie, carne moartă, carne inerta. Ah, ce frumos e să iubești. Ce frumoasă e suferința, în mizeria ei, în cădere, cum te poate izbi de pământ, cum te dărâmă, cum te aruncă, iar și iar, în brațele iadului, numai ca să îți dea înapoi câteva clipe de viață, ca să îți amintești, ca să te încânți. Cum te poate dezbrăca de tot ce aveai, lăsându-te mic, cu vene și artere prin care curge doar Nimic.

Te rog, oprește-o, oprește-o, oprește-o.

S-a oprit. M-am ridicat. E lumină, acum văd iar, dar pe el nu îl mai văd, deci oare mai are rost să văd? Începe din nou, dar totuși simt că nu s-a terminat. Și totuși…s-a terminat. Mă ridic în sfârșit de pe pământul rece, dar simt că trebuie să calc pe ceva diform ca să am echilibru…e cadavrul nostru.

De la capăt.dating3-909634-TwoByOne

Reclame

De ce sunt beată, mamă?

M-am trezit pe la 2 p.m. şi m-am aruncat sub duş. Nu m-am demachiat aseară, arăt ca după război, dar o să mă dreg. Sunt fericită, să nu crezi că încerc să-mi plâng de milă acum, când s-a dus efectul alcoolului şi nu mai bubuie muzica. Nu mă simt ca naiba, nu sunt ameţită, nu mă doare capul. Sunt fericită, mi-am luat doza de high.

Erai în stânga şi conduceai elegant. Erai vesel, fredonai o melodie de pe vremea când eu nu mă născusem şi din când în când te uitai la mine cu blândeţe, iar eu? Of, eu înnebuneam de plăcere şi-ţi zâmbeam cu subînţeles.

Toate tipurile de high pe care le-am experimentat de când ai plecat, tot alcoolul din lume, dansul pe mese până dimineața, toată pregătirea dinainte, hainele, machiajul, toţi bărbaţii care au venit şi s-au dau la mine în club, toate ţigările pe care le-am fumat când dansam ameţită pe o melodie lălăită sub privirea unora care abia, abia îşi făceau curaj să mă întrebe cum mă cheamă, tot acest high, această euforie este nimic în comparaţie cu cea pe care o aveam şi-o am, când eşti tu prin preajmă.

Încerc să compensez totuşi. Şi uneori merge. Ca aseară, când mi-am normalizat nivelul de adrenalină din sânge. Nu ştiu de ce, dar de când nu mai suni, am descoperit o plăcere incredibilă în berea cu tequila şi-n încălţarea unor tenişi. Aşa că acum sunt bine. Eram bine. Apoi m-ai sunat. Şi brusc, toate încercările mele nu mai erau de ajuns. Voiam şi încă vreau mai mult!

Intru în sevraj. Tremur. Doar puţin mai vreau. Cinci minute. Mi se pare că trăiesc aşa de prea mult timp. Doar 5 minute, să tremur, te rog. Doar puţin. Am nevoie de adrenalină. De un pat. O lume simplă în care să te uiţi la mine cu privirea aia. 5 minute! De ce te-ai uitat aşa la mine? Aş fi rămas cu senzaţia că sunt neinteresantă, dacă nu mi-ai fi zâmbit! Acum mi-am luat-o în cap şi sunt atât de euforică, prea high, deşi de data asta nu e de la droguri. Nu ţi-e teamă că ai să mă omori?

Sevrajul doare. O să urlu! Doar puţin, 5 minute. Nu e mult. Mă satur repede. Îmi ia 10 secunde să am un orgasm lângă tine. Doar dacă ai sta… Dacă mi-ai vedea ochii înroşiţi… Sunt atât de high! Doar pentru că ţi-am auzit vocea, doar pentru că ştiu că exişti.

Dragostea… e dată naibii. Jur! Şi m-aş pierde oricând în braţele ei. Chiar dacă numai pentru 5 minute. Chiar dacă înseamnă să te pierzi iar, după ce ţi-ai revenit. După ce ai luptat cu dependenţa. După ce am devenit matură şi responsabilă. M-aş pierde, zău, altfel n-ar avea nimic sens…

Numele meu este MissWho şi sunt dependentă. Recunosc, deşi nu mi-e uşor. Sunt dependentă de adrenalină, oxitocină şi serotonină. Păstrez încă vie amintirea privirii tale sub care eu tremuram neputincioasă. Îmi plăcea neputinţa aia, îmi plăcea să mă pierd sub mâinile tale, sub ochii tăi, sub iubirea ta.

De ce sunt beată, mamă? Habar n-am. Probabil, ca să mă mint.

De ce se despart oamenii?

Cred că se întâmplă de foarte multe ori ca oamenii să se despartă pentru motive stupide. Când un cuplu se ceartă definitiv, motivul care a declanșat respectiva ceartă va rămâne pentru destul de multă lume motivul despărțirii. Astfel, se ajunge în situația în care un anumit bărbat iese la o cafea cu o anumită femeie, iar aceasta îl întreabă (idiotic, mi-as permite să spun):

-De ce te-ai despărțit de ultima prietenă?

-Pentru că am ieșit cu băieții și am întârziat jumătate de oră acasă. 

Moment în care, femeia noastră frumușică, începe să își fluture genele fericită că nu a înșelat-o pe fosta. Da da, se pare că e o regulă: scrie în toate revistele de femei care se respectă mai mult sau mai puțin să fugi ca de dracul de tămâie de un bărbat care și-a înșelat fosta fiind un lucru cert că nu o să își țină pixul în pantaloni niciodată.

-Ce scorpie! Pe mine nu m-ar deranja așa ceva! Din contră atâta timp cât și eu am prietenele mele și ies cu ele mi s-ar părea agasant să fiu tot timpul lângă iubitul meu. Ce nebună! 

Moment în care el capătă încredere maximă. Se gândea și el că fosta e nebună dar acum când are confirmarea din partea unui exemplar din specia opusă lucrurile sunt clare. El este un băiat finut și fosta o nebună.

Cred că sunt puțini oameni capabili de introspecție. Relațiile nu se termină dintr-o cauză acută: N-a dus gunoiul. N-a venit acasă. Mi-a luat telecomanda. Chiar și atunci când este vorba de înșelat, sunt niște cauze intrinseci care au dus la alterarea conexiunii emoționale dintre cei doi.

O relație nu se strică peste noapte. Se strică în timp. Uneori te prinzi și o mai dregi. Alteori doar vezi cum moare și nu ai ce să îi faci, aștepți doar lovitura de grație: capacul de la toaletă lăsat ridicat, o farfurie nespălată…

Țin minte că acum ceva timp m-a întrebat cineva de ce m-am despărțit de fostul prieteni. Pentru că nu eram compatibili i-am răspuns iar el m-a acuzat că e un răspuns clișeu. Adevărul este că incompatibilitatea e ceea ce ne face să ne părăsim partenerii de multe ori. Iar asta nu e un lucru rău. E un lucru extraordinar.

Cum adică de ce?! Pentru că da, sunt foarte mulți bărbați pe lumea asta. Dar tipologii sunt câteva. Și descoperind o tipologie cu care nu ești compatibilă te scutești de efortul de a investi timp, energie și sentimente într-o relație ce pare… cu același bărbat. Dar asta presupune să fii fată bună și să tragi niște conlcuzii post-relație.