Codul lui Michelangelo de Benjamin Blech & Roy Doliner

Arta… nețărmurită sursă de enigme. Niciodată nu poți ști cu exactitate ce a vrut artistul să exprime prin opera sa. Poate doar dacă ai ocazia să-l întrebi și să-ți explice. Dar, chiar și atunci, e posibil să-și considere ideile mai bine transpuse în lucrare decât prin niște vorbe. Bineînțeles, există riscul ca tu să nu vezi lucrurile ca el și să nu înțelegi ce a vrut să transmită în totalitate.

Dar ce face omenirea atunci când se vede pusă față în față cu una dintre cele mai prețioase opere de artă ale sale? Pe lângă faptul că o conservă cât mai bine, încearcă să cunoască toate mesajele pe care artistul a vrut să le lase în urma sa. Același lucru l-au încercat și Benjamin Blech și Roy Doliner în cartea lor, Codul lui Michelangelo.

sursa: cotidianul.ro
sursa: cotidianul.ro

Pictura realizată de Michelangelo în Capela Sixtină este obiectul de studiu al acestei cărți. Cu o jumătate de mileniu în urmă, Michelangelo, unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți artiști ai lumii, a pictat o parte a Capelei (tavanul și peretele de deasupra altarului), sub egida a doi papi.

Cartea Codul lui Michelangelo prezintă sistematic pictura, căutând să reveleze mesajele inserate de artist.  Ceea ce este interesant este că autorii cărții nu își folosesc imaginația pentru a crea o carte de ficțiune. Ei aduc argumente solide, bazate pe documentare temeinică. Cunoașterea istoriei reprezintă un punct forte pe care ei îl exploatează până la capăt.

În mare, autorii susțin o teorie: necesitatea de a se împăca iudaismul cu creștinismul, rațiunea cu credința, Biblia evreiască cu Noul Testament. Interpretarea dată întregii picturi dezvăluie secrete la care cei mai mulți dintre noi nu ne-am fi așteptat.

sursa: photobucket.com
sursa: photobucket.com

Un scurt exemplu pe care vi-l pot da este faptul că, la scena numită „Crearea lui Adam”, Dumnezeu este plasat cu dibăcie într-o jumătatate de creier, mai exact, în emisfera dreaptă, adică cea legată de înțelepciune. Nu oricine și-ar fi putut da seama de reprezentarea creierului în pictură, mai ales gândindu-ne la că, la vremea respectivă, disecțiile erau strict interzise. Faptul că Michelangelo avea cunoștinte despre organele interne se datora unor aventuri nocturne prin locuri ascunse, unde studia cadavre – dar aici este o altă poveste.

Pentru pasionații de acest domeniu, Codul lui Michelangelo  este un deliciu! Pentru ceilalți, este un izvor nesecat de cultură generală și nu numai. Oricum ați privi-o, este o carte care, cu siguranță, vă va deschide apetitul pentru cunoaștere!

 

Reclame

Codul lui Michelangelo de Benjamin Blech & Roy Doliner

Arta… nețărmurită sursă de enigme. Niciodată nu poți ști cu exactitate ce a vrut artistul să exprime prin opera sa. Poate doar dacă ai ocazia să-l întrebi și să-ți explice. Dar, chiar și atunci, e posibil să-și considere ideile mai bine transpuse în lucrare decât prin niște vorbe. Bineînțeles, există riscul ca tu să nu vezi lucrurile ca el și să nu înțelegi ce a vrut să transmită în totalitate.

Dar ce face omenirea atunci când se vede pusă față în față cu una dintre cele mai prețioase opere de artă ale sale? Pe lângă faptul că o conservă cât mai bine, încearcă să cunoască toate mesajele pe care artistul a vrut să le lase în urma sa. Același lucru l-au încercat și Benjamin Blech și Roy Doliner în cartea lor, Codul lui Michelangelo.

sursa: cotidianul.ro
sursa: cotidianul.ro

Pictura realizată de Michelangelo în Capela Sixtină este obiectul de studiu al acestei cărți. Cu o jumătate de mileniu în urmă, Michelangelo, unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți artiști ai lumii, a pictat o parte a Capelei (tavanul și peretele de deasupra altarului), sub egida a doi papi.

Cartea Codul lui Michelangelo prezintă sistematic pictura, căutând să reveleze mesajele inserate de artist.  Ceea ce este interesant este că autorii cărții nu își folosesc imaginația pentru a crea o carte de ficțiune. Ei aduc argumente solide, bazate pe documentare temeinică. Cunoașterea istoriei reprezintă un punct forte pe care ei îl exploatează până la capăt.

În mare, autorii susțin o teorie: necesitatea de a se împăca iudaismul cu creștinismul, rațiunea cu credința, Biblia evreiască cu Noul Testament. Interpretarea dată întregii picturi dezvăluie secrete la care cei mai mulți dintre noi nu ne-am fi așteptat.

sursa: photobucket.com
sursa: photobucket.com

Un scurt exemplu pe care vi-l pot da este faptul că, la scena numită „Crearea lui Adam”, Dumnezeu este plasat cu dibăcie într-o jumătatate de creier, mai exact, în emisfera dreaptă, adică cea legată de înțelepciune. Nu oricine și-ar fi putut da seama de reprezentarea creierului în pictură, mai ales gândindu-ne la că, la vremea respectivă, disecțiile erau strict interzise. Faptul că Michelangelo avea cunoștinte despre organele interne se datora unor aventuri nocturne prin locuri ascunse, unde studia cadavre – dar aici este o altă poveste.

Pentru pasionații de acest domeniu, Codul lui Michelangelo  este un deliciu! Pentru ceilalți, este un izvor nesecat de cultură generală și nu numai. Oricum ați privi-o, este o carte care, cu siguranță, vă va deschide apetitul pentru cunoaștere!

 

Poveste urbana

A fost odată ca niciodată, că, de n-ar fi, nu s-ar mai povesti. Pe când făcea Facebook-ul like-uri și Apple Iphone6; pe când multe animale erau pe cale de dispariție și încălzirea globală domina; pe când muzica electronică se auzea în difuzoare și Queen însemna pentru mulți cetățeni doar regina Elisabeta a II-a.

A fost odată ca niciodată un băiat de 21 ani, student la București. Și, așa cum sunt studenții, s-a hotărât și el să meargă odată la o petrecere organizată de niște prieteni din liceu. Muzică tare, băutură cât cuprinde, cămin studențesc, tot ce ai fi vrut de la viață. Oare? Nu, pentru că nu v-am menționat că studentul nostru era genul de băiat introvertit, căruia îi plăcea să studieze și să își petreacă serile cu prietenii, dar nu prin baruri sau pe la petreceri. Nu se știe de ce, dar în seara aceea s-a hotărât să facă o excepție. Poate că a fost destinul.

De ce continua petrecerea, d-aceea pe studentul nostru îl plictisea mai tare. Până când, într-un moment, a văzut într-un colț al încăperii o fată. Îmbrăcată decent, spre deosebire de restul, cu părul lung și șaten.  I-a zărit pentru o clipă ochii căprui, atunci când aceasta i-a ridicat din telefonul pe care îl butona. Și acum, să rectificăm, căci era momentul să folosească  expresia “tot ce ai fi vrut de la viață”.

Din nefericire, se emoționase atât de tare la vederea fetei, încât studentului nostru îi trecea prin cap doar o posibilă conversație despre folii auto, pe care o avusese mai devreme în acea zi cu un coleg, pe când încercau să lucreze la un proiect pentru facultate. Bineînțeles, nu era un subiect cu care ai fi putut aborda o fată.

Dacă văzu și văzu că altfel nu se poate și că nu îi vine nicio idee ce ar putea să-i zică, se hotărî să-l întrebe pe fostul său coleg de liceu cine este fata și dacă îi poate face cunoștință cu ea. „E mișto, frate, dar n-ai noroc! Dacă ai fi întâlnit-o și tu acuma două săptămâni! Da’ în ultima vreme tot iese cu un fițos cu 4 ani mai mare. Uite, și acum butonează cu el!” zise colegul doar pe jumătate mâhnit de vestea tristă pe care o aducea.

Studentului nostru parcă i-a căzut lumea în cap. Nu știa de ce, dar nu își închipuise că fata are un prieten. Era suficient de educat să nu se bage unde nu îi fierbe oala, dar suficient de deștept încât să ia în calcul orice eventuală oportunitate.  Așa că nu o scăpă din ochi pe parcursul serii.

poveste urbana
sursa: weddingobsession.com

La un moment dat, în timp ce butona, fata se schimbă la față. Își duse mâna la ochi. Poate că începuse să plângă, deoarece a ieșit repede din încăpere. Ca să nu o piardă, studentul nostru se duse repede după ea. Era pe niște scări și plângea încetișor. Pentru a nu părea cine știe ce obsedat, s-a făcut că e în trecere pe hol și că o vede întâmplător. Bineînțeles, a întrebat-o ce a pățit. Astfel  a aflat că prietenul fetei tocmai i-a dat papucii, spunându-i că „nu are nevoie de o țâncă să se miorlăie că vrea atenție”.

Nu este nevoie să vă mai spun că  a rămas alături de ea toată seara și a reușit să o înveselească. Se înțelegeau foarte bine și au hotărât să facă schimb de numere de telefon.

Trecui și eu pe acolo și stătui de mă veselii la petrecere, de unde luai o bucată de prăjitură, iară bere doar o gură. Și încălecai p-o șa, și v-o spusei dumneavoastră așa.

Strop de viata

Este ora șapte dimineața. Te trezești cu greu, dar energia începe să apară din momentul în care te-ai dat jos din pat. Îți bei ceaiul și te pregătești pentru o nouă zi. Da, te-ai hotărât, astăzi vei sări peste cafea. Ar fi chiar util să te poți lăsa de ea, iar astăzi este un moment potrivit, deoarece te simți odihnită.

Ora opt. După ce ai stat câteva minute bune în fața dulapului ca să te hotărăști cu ce te vei îmbrăca astăzi, ești mulțumită. Chiar îți place combinația pe care ai ales-o. Iar părul nu se mai ondulase de mult atât de frumos. Ieși pe ușă, o răsucești și mai apeși o dată pe clanță, pentru siguranță. E doar un gest intrat în reflex, căci știi deja că ușa este încuiată.

Cobori la mașină. Nu e cine știe ce, nu îți permiți încă, dar îți faci treaba cu ea. Sunetul pe care îl scoate când apeși pe telecomandă ca să se deschidă îți aduce un mic zâmbet. Când erai mai mică și îl vedeai pe tatăl tău făcând asta, un alt James Bond se arăta fix în fața ta. Numai că el era plin de umor, spre deosebire de cel de la TV.

Pornești și ieși din curtea blocului. Da, este unul dintre acele blocuri construite mai nou, care au parcarea lor privată și alte facilități. Vei mai plăti mult timp la rate, dar este primul tău apartament și ești extrem de mândră că ai reușit să îl achiziționezi. Porțile automatizate se deschid singure. Dacă vei reuși vreodată să-ți construiești o casă, te hotărăști să ai și așa ceva, pentru că numai ideea de a deschide tu poarta, în timp ce ești pe tocuri, te îngrozește.

Ora  nouă fără un sfert. După un trafic extrem de aglomerat, reușești să ajungi la birou. Urmează o nouă zi de lucru. Ești tare norocoasă că te înțelegi bine cu colegii tăi. Adesea ți-ai auzit prietenii plângându-se că trebuie să lucreze cu unul, cu altul, mai mult sau mai puțin competenți. Însă tu muncești din greu și ai toată speranța că vei rămâne în această firmă. Contractul e pe perioada determinată, dar șansele sunt mari să fie prelungit, dacă ești serios.

Ora treisprezece, pauza de masă. Ce repede a trecut timpul. Pentru că nu ai ajuns încă la nivelul șefilor tăi cu salariul, te vei mulțumi să îți cumperi niște mâncare deja pregătită de la market-ul din colț. Dar, surpriză! Se pare că pilaful cu piept de pui se mănâncă și pe la case mai mari, deoarece întâlnești pe șeful de la departamentul unei prietene de-ale tale acolo. Acum realizezi că, până la urmă, și ei sunt oameni.

Te întorci la birou și îți continui treaba. Din nou, timpul zboară, căci s-a făcut ora de plecare fără să îți dai seama. Ce-i drept, s-a înserat. Pleci, deoarece ai terminat ce aveai de rezolvat pe ziua de astăzi și nu este nevoie să rămâi suplimentar.

strop de viata
sursa: lifedblog.com

Se pare că vei avea timp să ieși în oraș cu noul tău prieten. Poate așa îl vei convinge că nu este atât de gravă situația. Și el muncește, ca și tine. Dar este mult mai îngrijorat de faptul că nu veți avea timp să vă vedeți. I-ai explicat că, dacă există înțelegere și cooperare, le veți putea împăca pe toate. Îi dai un sms și îți răspunde imediat că abia așteaptă să te vadă. Perfect!

Este uimitor cât de frumos au putut să evolueze lucrurile. Dacă acum un an jumătate ai fi încercat să îți privești viitorul, ar fi fost doar… ceață. La vremea aceea erai atât de nesigură pe tine. Totul părea că se întorsese împotriva ta. Oboseala acumulată din timpul anului patru de facultate își făcea simțită prezența. Bineînțeles, era combinată cu alte supărări: câteva drame în familie, o sperietură zdravănă că vei fi șomeră, niște păreri de rău că nu ai un prieten și întrebarea veșnică “eu unde voi locui după cămin?”.

Dar se pare că viața le așază pe toate într-o ordine. Mereu.