Adolescența târzie sau cum ne luptăm cu maturizarea

Până de curând s-a crezut că vârsta la care procesul de dezvoltare fizică și psihică se încheie este cea de 18 ani, moment în care fostul adolescent poate declara că maturizarea lui este completă și că este capabil să preia frâiele vieții, să ia decizii, să fie pe cont propriu. Evoluăm continuu și contrar așteptărilor, devenim din ce în ce mai puțin liberi, din ce în ce mai constrânși, mai dependenți, momentul ,,plecării de acasă” se prelungește, iar societatea acceptă această schimbare fără prea mari bătăi de cap.

Psihologii numesc acest proces ,,adolescență târzie”, un fenomen foarte des întâlnit în zilele noastre, cu care ne confruntăm mulți dintre noi, pe care îl realizăm, dar căruia nu ne putem opune. Unii dintre noi refuză, pur și simplu, să devină ,,oameni mari”, de teamă, sau poate pentru că disprețuisc lumea coruptă și plină de mizerie care se află în spatele vălului colorat și protector al adolescenței. Suntem încă teribiliști, vrem să petrecem până târziu, negăm responsabilitățile, ni se pare că încă este prea devreme să ne implicăm în relații serioase, mai vrem puțin timp, simțim că încă este prea devreme să o luăm din loc, să ne izbim de adevăratele probleme ale vieții. Vrem să ne mai îndrăgostim puțin, să mai trăim încă o dramă sentimentală, să ne mai zburde hormonii. Alții am vrea cu orice preț să fim pe cont propriu, dar aspirațiile nu coincid cu realitatea, așa că așteptăm și muncim pentru momentul independenței, și până atunci acceptăm cu umilință sprijinul părinților.

men_on_manning_up

Se pare că foarte mulți tineri trecuți de 20 de ani locuiesc cu părinții, și poate chiar se supun încă, restricțiilor acestora. Fiind finalul adolescenței, mulți se temperează și își îmbunătățesc relațiile cu aceștia, transformându-și relația mai degrabă într-o codominanță: ei au nevoie de susținere financiară pentru a termina o facultate, iar părinții nu sunt nevoiți să sufere de singurătate, de abandonul copilului. Din păcate, situația nu e aceeași pentru toți, iar conviețuirea poate deveni din ce în ce mai dificilă, aproape imposibilă. Tânărul se simte sufocat de părinți, care refuză să îi dea drumul din coconul parental și îl tratează în continuare ca pe un adolescent, sau mai rău, ca pe un copil care nu cunoaște adevăratul sens al vieții și trebuie să își accepte locul, să fie pus la respect, să dea constant socoteală. Este un echilibru foarte dificil de atins, se acumulează frustrări, iar adolescentul târziu pare să fie și mai nepregătit pentru a-și asuma rolul de adult.

Partea bună este că dacă ai aproape 25 de ani și nu îți găsești locul, depinzi încă de părinți sau de apropiați, ești abia la începutul carierei și celibatar, în timp ce majoritatea cunoscuților tăi sunt căsătoriți, au copii și sunt sătui de muncă, nu înseamnă că ești o anomalie(chiar și dacă nu ești student la medicină sau arhitectură), ci te încadrezi, cu succes, într-o categorie a normalului zilelor noastre.  Chiar și cărțile de psihologie au început să dea o derogare adolescenței și să aprobe faptul că este o mare iluzie să credem că un tânăr de 18 ani e capabil să întemeieze o familie, o afacere, o viață. Cu siguranță mai există și excepții, dar lucrurile sunt într-o permanentă schimbare, iar direcția este spre întârzierea momentului în care se produce trecerea spre maturitate, oricât de mult am vrea să ne împotrivim.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s