Nu-mi plac artiștii

 

Acum ceva timp m-am întâlnit cu un director de creație în legătura cu blogul. M-a numit artistă. M-am uitat la el la fel de urât sau poate mai urât decât dacă mi-ar fi zis că sunt grasă. Nu-mi plac artiștii.

Niciodată nu mi-au plăcut. Încă de când eram în liceu și băieții își luau chitările și zdrăngăneau o melodie lălăita de dragul meu. Nu mi-au plăcut nici poeziile lipsite de artă pe care mi le-au scris. Muzicienii falsau, poeții foloseau prea multe verbe iar eu eram prea preagmatică să mă prefac că nu observ.

După o anumită vârstă cred eu că nu-ți mai stă bine să fii artist. Poți face artă, e nevoie de artă pe lumea asta ca de aer, dar nu poți rămâne imatur și boem la 30 de ani. Sau mă rog, o poți face… dar e nedrept să târăști pe cineva în nefericirea vieții tale de artist. Nu-mi plac artiștii.

Și deși nu îmi plac ei mereu au tras la mine. Probabil că au nevoie de respingere pentru inspirație. Adevărul este că majoritatea sunt numiți impropriu artiști. Se vor… dar nu sunt în stare. Cum era Silviu. Toată lumea îl admira pe Silviu iar el mă admira pe mine, motiv pentru care după vernisaj am acceptat să ies cu el la o cafea și câteva ore mai târziu i-am răspuns afirmativ când m-a invitat la el. Purtasem o conversație destul de interesantă despre sensul vieții. Mi-am zis Hmmm poate nu sunt chiar așa nașpa artiștii ăștia.  Poate i-am judecat greșit. Sexul din noaptea aia n-a avut nimic de a face cu arta.

Jumătate din timp m-am întrebat ce dracu face iar cealaltăArtist painting on canvas on studio floor. Image shot 2006. Exact date unknown. jumătate mi-am dorit să termine mai repede. Dumnezeu există, l-am cunoscut atunci. Am plecat întrebându-mă: El chiar așa crede că se procedează sau este un mecanism prin care respinge femeile ca să aibă inspirație? A trecut jumătate de an de atunci și n-am mai vorbit. N-am mai fost la nicio expoziție… nu de alta… dar n-aș fi vrut să văd un tablou reprezentativ. Ar fi fost prea crud pentru mine…

Mi-am jurat că nici picată cu ceară n-am să mă mai aproprii de unul. Până de curând, dar în apărarea mea n-am știu că este ceea ce este. L-am crezut un om simplu ca noi toți muritorii de rând. Când am aflat că are această meteahnă, am ezitat. Totuși n-am vrut să-i rănesc sentimentele de artist și l-am ascultat cântând. Și mi-a plăcut. Era într-adevăr special. E artă în tot ce face el. În modul în care îmi deschide ușa,în care mă sărută, în care îmi pune masa. E artă în modul în care fumează. E artă în tot.

Și e foarte simplu pentru el, din moment ce având atâta artă la dispozitie poate să mă impresioneze ușor și să mă facă să uit că m-au deranjat niște treburi.. dar pentru mine… eu? Eu ce o să mă fac…așa îndrăgostită de un artist?

Pentru că el rămâne în continuare un artist iar mie în continuare nu îmi plac artiștii. Iar sexul..? E artă în tot.

7302669

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s