Ce urmeaza dupa o despartire

Am ajuns să fim genul ăla de oameni care se văd din întâmplare la metrou, care nu și-au vorbit cu lunile, și totuși în momentul acela adus de hazard ne privim ca și cum tocmai ce mersesem împreună să ne cumpărăm un covrig. Stăm de vorbă pe marginea peronului și ne vorbim atât de familiar de parcă am petrece fiecare clipă din viață împreună, de parcă ne cunoaștem cele mai adânci și întunecate secrete, de parcă știm cu exactitate ce am făcut acum două seri, când am plâns ultima oară și de ce, unde ne pierdem nopțile și cât de rău ne-am îmbătat ultima oară. Ni se contopesc privirile, ne strângem cu disperare în brațe și vrem să rămânem blocați în îmbrățișarea aia.

De la distanță, pare că suntem un cuplu vechi, obosit,  pare că m-ai condus până aici, că mă duc la mine acasă și mâine o luăm de la capăt, dar noi știm de fapt că ne agațăm de îmbrățișarea aia ca și cum existența noastră pe pământ ar ține de ea, noi știm că ar putea, la fel de bine, să fie ultima, pentru că dracu știe când e următoarea dată când ne vom întâlni din greșeală la metrou, în parc, în mall, la teatru, în gogoșeria aia extraordinară unde îmi pătam mereu bluza cu ciocolată și unde tu îți făceai apoi mustăți de vanilie ca să mă înveselești.

Ne ținem de mână și vorbim despre vreme, despre ziua asta de miercuri, joi, sau ce naiba o fi…nu mai știu, jur că am pierdut brusc noțiunea timpului, despre zgomotul infernal de la metrou, despre cum trec atât de mulți oameni pe aici și nimeni  nu mai dispoziția de a se uita în jur, de a vedea tristețea sau bucuria de pe chipurile oamenilor. Sincer, habar n-am despre ce vorbim , despre ce am vorbit, voiam doar să continui să vorbesc, să nu se mai termine, să stăm acolo și să flecărim o zi și o noapte, să închidă ăia metroul și să ne lase acolo, să plecăm cuminți a doua zi. Ne sărutăm ca și cum asta facem noi, ca și cum nu s-a schimbat nimic, ca și cum eu sunt eu și tu ești tu și noi suntem noi și suntem fericiți și ne iubim cum ne iubeam la răsăriturile de la mare, cum ne iubeam în creierii munților la câte o cabană unde singura sursă de încălzire era ținutul în brațe.

Asta am devenit, doi străini care când se întâlnesc, din întâmplare, prin hazard, din greșeală, din nepotrivire geografică, se transformă în doi oameni care nu mai știu altceva pe lume, decât să trăiască unul pentru celălalt, să fie una și aceeași persoană. Și brusc, ne uităm la ceas și se spulberă vraja, ne uităm în jur și ne dăm seama că oamenii continuă se alerge grăbiți spre muncă, acasă la copii, la facultate, la piesa de teatru la care deja au întârziat, realizăm că din nefericire nu s-a oprit timpul, nu ne-am oprit într-o buclă temporo-spațială care să se repete la nesfârșit, nu, suntem încă aici, în realitate, și trebuie să plecăm și noi spre…unde ne duceam? Ne duceam undeva, serios? Stai, nu trebuia să ne vedem? Nu ăsta era scopu? Nu pentru asta am venit? Nu. Ne-am văzut din greșeală.

Nici măcar nu ne spunem ,,pa,,. O luăm din loc ca și cum a fost un miraj, nici nu ne uităm în urmă, suntem ca niște schizofrenici funcționali care au avut o halucinație, sunt conștienți de ce li s-a întâmplat și le e rușine, încearcă din răsputeri să își restabilească echilibrul psihic, să își continue ziua. Nu o să te caut și nu o să mă cauți, nu o să mai existăm unul pentru celălalt, decât pasager, în câte o amintire. O să râd pe stradă amintindu-mi de ceva stupid facut cu tine, dar nu o să pot să te sun să îți spun și ție, pentru că acum am intrat în modulul de străini. O să vreau să îți trimit melodia aia tare pe care am dansat beți criță în White Horse, dau nu o să pot, pentru că suntem străini. O să vreau să îți povestesc de filmul ăla pe care doar tu l-ai înțelege și aprecia, pentru că e atât de fucked up, dar nu o să pot, pentru că suntem străini.

Așa am ajuns. Și acum trebuie să mă consolez, pur și simplu, cu ideea că nu îmi mai ești nimic. Nu îmi ești iubit, nu vrei să îmi fi prieten, nu îmi ești nici măcar cunoștință. Ești un străin, și gata.

 

Anunțuri

7 gânduri despre „Ce urmeaza dupa o despartire

  1. Interesanta perspectiva, si destul de realista. Dar e pacat ca doi oameni care au functionat pe sinceritate, respect si poate iubire sa nu mai poata functiona (adica, denota o lipsa de maturitate). Bine, aceste lucruri sunt valabile si intr-o prietenie si evident ca, odata distruse oricare dintre aceste valori, doi oameni vor deveni straini, pentru ca nu mai pot functiona. Cat despre scenariile idealiste, eu m-as gandi insistent ce merita cealalta persoana si ce nu. Uneori, un loc in minte poate sa fie prea mult – poate doar involuntar.

    1. Mie mi se pare ciudat si de neconceput ca doi oameni care au impartit atat de multe sa devina brusc straini. Dar, ma rog, depinde de perspectiva fiecaruia.

    1. Mesajul transmis este propunerea de a face uneori un pas in spate, de a vedea cioburile de pe toata podeaua pentru a putea lua decizia daca se mai pot lipi sau daca se mai poate scoate o portiune intreaga.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s