Drama din Colectiv ne-a invadat Universul

12200846_1193708600646290_449932367_n

Acum două seri am ieșit cu prietenii mei cei mai buni la un pub din Regie, costumați, cu două beri la bord, super entuziasmați, tot tacâmul, că doar e Halloween. Jur că nu suntem nici sataniști, nici păcătoșii pământului, nu suntem proști, nici needucați, că dă-o-n Doamne iartă-mă doar suntem studenți la Medicină și Poli, avem un întreg viitor strălucit în fața ochilor. Dar așa ne place nouă,  să ne mai destrăbălăm din când în când, să uităm de tratatul de 500 de pagini care ne așteaptă la cămin sau de codul cu o mie de erori, să ne luăm în brațe, să țopăim  și să ne urle muzica în urechi. Suntem copii buni și ne place viața. Nu ne-ar trece nici măcar o secundă prin cap că am plănuit o săptămână despre cum o să ne îmbrăcăm mișto, o să ajungem acolo și o să ne urcăm pe mese și apoi, brusc, fără nici cea mai mică înștiințare, o să vedem moartea cu ochii.

Nimeni nu se gândește la așa ceva, cum probabil nu le-a trecut prin cap nici tinerilor care au fost aseară în Colectiv. Mă trec toți fiorii când îmi dau seama că PUTEAM SĂ FIM NOI. Aceiași prieteni fără de care viața mea ar fi goală, fără de care nu aș mai avea motive să râd isteric și să plâng când i se întâmplă unuia dintre noi o dramă romantică. Putea fi oricare dintre noi acolo, putea să primească un telefon de la un altul mai rockeraș și să zică, păi oricum n-am nimic mai bun de făcut, doar e vineri seara, hai bă că vin. Și peste 2 ore, în secundele alea de disperare în care se luptă efectiv pentru a supraviețui, să blesteme momentul în care a luat decizia care i-a costat viața. Puteam să nu stăm acasă vineri pentru că am fost mult prea obosiți după joi, să ne gândim că mai bine ieșim vineri, că o să fie mai multă lume, și apoi să ne caute familia a doua zi printre trupuri lipsite de viață, imposibil de recunoscut.

De dimineață mama m-a sunat disperată, cu toate că știa că o să-mi petrec vinerea în casă. Nu a putut să stea liniștită până când nu s-a asigurat că sunt bine. Nu vreau să știu, nu sunt capabilă să îmi imaginez ce simt acum oamenii care știu că persoanele pe care le iubesc, de care depinde fericirea și integritatea lor psihică, au fost acolo, că acum se chinuie într-o sală de operație sau că viața lor atârnă în câțiva litri de sânge care așteaptă să fie donați. Nu putem decât să încercăm să empatizăm, să ne rugăm pentru ei, să ne rugăm că nu se vor mai întâmpla vreodată astfel de incidente. Să mulțumim că nu am fost acolo, pentru că puteam, și dacă nu, putea să ia foc joi pub-ul din Regie, puteam să fim in Kultur, unde ieșim aproape în fiecare weekend, putea să ia foc Kultur-ul, se putea întâmpla oricând, oriunde. Puteam să fim în sesiune, să învățăm intens la Farmacologie, și puteau să facă un experiment scăpat de sub control alături, la unul din laboratoare. Putea să ia foc toată facultatea, atunci oare ne-ar fi învinuit cineva că nu eram acasă, ce căutam taman la bibliotecă, ne-a prins boala studiatului…?

Nu pot să cred că exisă persoane care au impresia că e o pedeapsă a universului, că lui Dumnezeu nu îi plac petrecerile de Hallowen și că tinerii lipsiți de valori au primit ce au meritat. Sunt destul de convinsă că lui Dumnezeu, dacă există El, nu îi plac teroarea, durerea, chinul, absurdul. Pentru că ce s-a întâmplat aseară e absurd, e grotesc, e de necrezut. Nu există cuvinte care să descrie amploarea tragediei pe care au trăit-o și încă o trăiesc acei oameni. Nu pot să mă gândesc decât la lumea mea mică, lumea mea care e atât de aproape de ce s-a întâmplat, nu mă gândesc decât la zecile de seri în care am ieșit și noi în Centrul Vechi, de zecile de ori în care am luat la rând pub-urile și nu ne-am închipui nici măcar o clipă că am putea pierde pe cineva drag acolo, într-o bună zi, cu atât mai puțin că ni s-ar putea întâmpla nouă.

Nimeni nu merită moartea, oricât de mult ar fi greșit în timpul vieții. Dar oameni care nu au greșit cu nimic, care se văd în fața unei situații fără ieșire, care au ajuns în pragul morții din greșeală, fără să caute pericolul, fără a fi vreun pic teribiliști? Oameni normali, ca mine și ca tine, ca noi toți. E ceva la care ar trebui să ne gândim mai des, mai ales în momente ca astea.

Anunțuri

4 gânduri despre „Drama din Colectiv ne-a invadat Universul

    1. Nu brusc. Firesc ar fi sa avem empatie pentru oameni in orice fel de situatie, mai ales in o astfel de situatie, care, zic eu, nu prea e comparabila cu chestii triviale, de zi cu zi, ireversibile.

  1. Iti pasa tie de ei? Aiurea ! Sintem pt altii niste anonimi si ei sint plini de mila ha. Nu sintem educati sa fim ca fratii, intotdeauna sintem in competitii sau mai rau stapiniti de orgolii tembele. Asta e mentalitatea!!!!

    1. Nu, nu e asa. In situatii de urgenta oamenii se mobilizeaza si isi amintesc cum sa fie oameni. Au fost sute de persoane care au donat sange, doctorii muncesc in continuu pentru a salva vieti, oamenii se preocupa, transmit un gand bun, tin un moment de reculegere, fiecare incearca sa ajuta cum poate. Poate ca mai sunt si momente in care suntem in competitie, dar asa e viata, nu exista o armonie perfecta si constanta. Totusi, un gram de umanitate inca mai e acolo, si eu cred cu tarie in el.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s