Papusile-de Cristina Nemerovschi

Coperta_Papusile

Am început să citesc ,,Păpușile” prin metrou, ca să treacă timpul mai repede când mergeam spre facultate. A fost, însă, atât de captivantă, încât a doua oară când am deschis-o, acasă, nu am mai lăsat-o din mână. E una din acele cărți savuroase pe care ai vrea să le mai lungești dar îți este pur și simplu imposibil, devine addictive, simți că te-ai contopit cu personajele, devii o extensie a cărții și îți este prea greu să te desprinzi pentru că deja ai ajuns captiv în paginile cărții.

M-am prins din prima că e o carte de dragoste, dar nu e așa cum suntem obișnuiți, cu tipa doll-like care îl întâlnește pe prince charming , au o poveste fantastică de iubire și apoi they live happily ever after. Nu e nimic de genul ăsta, e o iubire controversată, între Dora și Luna, Luna și Dora, una și aceeași persoană, și în același timp persoane foarte diferite. Nu e o poveste despre lesbiene, e o poveste despre doi oameni îndrăgostiți nebunește, nu e fucked up, cum ai fi tentat să judeci la început, ci e firesc, natural, e ceea ce ar trebui să i se întâmple oricui, oricărei persoane în viață.

Dora e ceea ce ar spune unii, clasica adolescentă rebelă, cu issues, are un tată autoritar, o mamă vitregă tânără și cool, și a fost părăsită de mama ei la vârsta de 11 ani. E populară și talentată, apare pe la TV, are trupa ei, e invidiată de fete și adorată de băieți. Viața ei nu e completă, însă, până nu o întâlnește pe Luna, tipa misterioasă cu părul roșu ca focul, spontana, lipsita de inhibiții, nebuna, amuzanta, cinica și perfecta Luna. E love at first sight, e genul de poveste plină de adrenalină, căreia nu îi lipsește nimic, Dora și Luna își clădesc propriul lor univers, dar nu își impun nicio restricție. Sunt mai libere ca niciodată, împreună. Trăiesc intens fiecare clipă, nu își pun întrebări, duc ce ar putea fi luat drept o viață promiscuă, dar de fapt sunt fericite, sunt cele mai fericite persoane de pe fața pământului.

Totul era perfect, până când Dora a luat o serii de decizii care au dus-o într-un punct din care ceva imprevizibil și irevocabil se întâmplă.  Nu a crezut în vreo clipă că se poate întâmpla așa ceva, nu a luat în considerare că se poate spulbera castelul lor dintr-o dată, fără preaviz. Nu credea că se va simți vreodată atât de goală, că își va  piarde sensul vieții într-o zi stupidă de vară, în care ar fi putut face lucrurile altfel, în care, dacă ar fi avut un minim indiciu, ar fi avut-o din nou pe Luna.

,,Păpușile” Cristinei Nemerovschi e o carte care te lasă cu un gust amar, care te sfâșie, dar în același timp, îți dă speranță, te face să realizezi efemeritatea vieții, a oamenilor, te face să apreciezi fiecare moment în care îți este dată șansa să respiri, să iubești, să fii intens. Povestea Dorei și a Lunei  e sublimă, în ea se află esența vieții, dar în viață există și moarte, oricât de mult am încerca să fugim de ea, iar moartea nu își anunță niciodată sosirea, ci distruge brutal orice găsește în cale.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s