Pentru ce traim noi de fapt?

Cred că fiecare om, oricât de dotat intelectual ar fi, în orice mediu ar crește, orice oameni ar avea în jurul lui, la un moment dat în viață se întreabă: „ Ce caut eu aici? Care e rostul meu? Pentru ce muncesc? Unde vreau să ajung?” Nu e nici măcar curiozitate, sau interes filosofic, e mai mult o extensie a instinctului de conservare. Ok, ne chinuim să rezistăm, ne zbatem, dacă e cazul, uneori facem rău celor din jur pentru a ne fi bine nouă, ne prioritizăm fericirea proprie, vrem să ajungem cât mai puternici și mai respectați, dar pentru ce? Care e destinația finală?

Eu mereu mi-am imaginat că o să mă îndrăgostesc atât de rău încât universul va sta în loc pentru câteva clipe, oamenii vor intra într-o stare de stand by, și noi ne vom privi la nesfârșit, până când vom consuma toată iubirea de pe pământ și va veni sfârșitul omenirii, pentru că nu vor mai exista sentimente. Mi-am imaginat că nu vom fi totuși egoiști, și vom da drumul la viață și pentru ceilalți, le vom permite să își ducă existența umilă, în timp ce noi vom zbura de pe o stea pe alta, și vom străluci în sincron cu ele. O să ne plictisim la un moment dat de atâta alergătură, și apoi o să vrem să ne stabilim undeva, să ducem o viață comună, dar doar în aparență, pentru că, de fapt, vom fi atât de fericiți și ne vom iubi atât de mult încât va trebui să ne ascundem ca să nu ne urască prea mult ceilalți și să nu fim cauza nefericirii lor. O să ne construim o căsuță, visam să fie pe malul mării, dar tu zici că iubim prea mult marea ca să o avem zi de zi, și că apoi nu o să o mai apreciem, așa că vom feri marea de iminenta stare de monotonie în care intră orice lucru de care ai parte în exces. Nu putem să ne construim căsuța în oraș, pentru că e prea zgomotos, și ne va face agitați, o să apară motive de ceartă și o să ni se păteze iubirea noastră perfectă. Un loc ideal ar fi la marginea orașului, lângă o pădure, sau un parc, unde să îi plimbăm pe cei trei copii ai noștri. Ah da, am uitat să îți spun că o sa avem trei copii, nu te agita, știu că pare mult și copleșitor, dar o să îi adori, pentru că vor fi bucăți din noi și din iubirea noastră. Ar trebui să fim de-a dreptul egocentriști să ținem iubirea doar pentru noi, fără să o arătăm lumii măcar un pic. Va fi mai greu să ne decidem asupra numelor, pentru că, vezi tu, dragostea mea ideală, ești la fel de încăpățânat ca și mine, ai și tu o personalitate puternică, altfel nu m-ai fi cucerit în veci. Dar secretul e că tu lași mai mult de la tine, ești mai înțelept, chiar dacă uneori te porți copilăros. Eu sper să fie toți băieți, ca să îi înveți să joace fotbal și eu să îi învăț să pună temeiul unei societății care nici nu a auzit de conceptual de misoginism.

O să fie o căsuță pitorească, dar cu o aură modernă în același timp, pentru că tu o să fii un tip calculat, căruia îi plac SF-urile, așa că o să faci tot posibilul să avem roboți care să mă scutească de curățenia săptămânală. O sa avem sală de dans, normal că suntem amândoi dansatori și suntem făcuți să trăim în pași de tango. O să avem o bucătărie enormă, pentru că ne plac delicatesele și ne credem amândoi master chefs, chiar dacă uneori uităm cuptorul dat un pic prea tare. Vom fi atât de îndrăgostiți încât o să ne pierdem într-un sărut atemporal, și când ne întoarcem o să găsim friptura mult mai rumenită decât ne-am fi dorit. Dar nu-i nimic, pentru că avem doi câini lupi, și ei o sa fie mai mult decât entuziaști. O să comandăm apoi mâncare japoneză și o să ne tolănim pe canapelele noastre pufoase, ah, și ce mult mi-aș fi dorit o pisică să mai lase și ea puf, dar nu, nu e de la ea, pentru că ești alergic…n-am zis că ești perfect. Ești aproape perfect. O să avem neapărat un teren de sport acoperit, altfel nu mai vreau să avem nici casă. Trebuie să rămânem în formă, că doar nu o să ne iubim grăsuni, am putea să o facem și pe asta, dar o să fim al naibii de ambițioși.

Eu cred că acesta ne este scopul, să găsim nu jumătatea, pentru că nu există așa ceva, ci pe cineva cu care să ne completăm cât putem mai bine golurile și să ne facem unul pe celălalt fericiți. Nu cred că există o satisfacție mai mare de atât, decât să știi că ai construit o casă, și când spun casă, nu mă refer la cărămizi, la uși, mese și scaune, mă refer la locul acela care îți este casă, sau mai bine zis, la persoana aceea.

sursa imaginii