Povestea printesei MissWho in aceasta Jungla a relatiilor de o noapte

Sala de festivităţi a palatului avea geamuri mari iar razele soarelui încercau în zadar să încălzească marmura ce suporta tocurile cui a prinţeselor venite din întreaga lume la eveniment. Îşi purtau toate rochiile scumpe făcute special de cei mai la modă designeri, lăsând la vedere fiecare ce avea mai de preţ… un decolteu adânc, o talie de viespe sau doar un fund perfect rotunjit.

Prinţesa M.W. purta o rochie lungă şi roşie, strânsă pe talie despre care spunea ea cu foarte mare încântare că e sexy într-un mod elegant. Îşi prinsese părul într-un coc lejer şi purta un machiaj discret. Tot despre rochie spunea că e o bijuterie aşa că nu se împopoțonase cu alte briz-brizuri. Stătea acum în rând cu celelalte prinţese, aşteptând să-i vină rândul ca prinţul să se prezinte, aşa cum o cerea ceremonia.

Prinţul era un bărbat elegant dar prost. În fapt, era recunoscut în întreaga lume pentru că spunea numai imbecilităţi, nu avea niciodată o părere personală despre lucruri, nu-şi punea întrebări şi nu citea niciodată o carte. În fine, prinţesele păreau să îl placă, doar cheltuiseră atâtia bani pe ţinute, nu?

După ce le analiză de la distanţă pe fete, împreună cu prietenii lui, fumand din cate o tigara electronica merse la datorie, deşi îi căzuseră ochii pe o prinţesă blondă. Prietenii lui au pus pariu că sânii fetei nu erau reali.

După ce prinţul declară că şi-a găsit aleasa inimii, oamenii s-au pus pe dansat. Prinţesa MW nu era dezamăgită. Îşi tot spunea ea că în lumea asta trebuie să găsească un prinţ care să fie inteligent, frumos şi bine dotat. Doar asta merita, nu?

Se plictisea teribil, bându-şi Cosmopolitanul regal când îi atrase atenţia un bărbat, mai în vârstă, cu barbă şi cămasă albă. A zâmbit ca pentru sine: Ei, asta e ceva cu care mi-ar plăcea să mă joc. Ştia cum să agăţe un bărbat, şi asta nu din reviste ci pentru că avea fler şi încredere în ea. Îi căută privirea şi când i-a atras atenţia i-a zâmbit. Într-o secundă bărbatul era lângă ea, întrebând-o politicos dacă o cunoaşte de undeva. Prinţesa râse teribil: Asta e o replică mai bătrână decât tine. El zâmbi.

Vorbiseră ore în şir despre muzică, artă şi societate. O invită afară unde prințesa a fost incredibil de încântată să îi descopere brațele calde, primitoare și puternice. Dintr-o dată s-a dat un pas înapoi şi i-a zâmbit: N-ai vrea să mergem la tine?

Bărbatul îi zâmbi la rându-i, apoi se întristă.

Trebuie să ştii ceva, nu sunt prinţ.

Foarte bine. Eu caut un bărbat. 

Peste ceva timp a avut loc şi nunta. Apoi nu s-au grăbit să facă copii. Şi-au petrecut mulţi ani din viaţă plimbându-se prin lume, râzând, mergând la operă şi bucurându-se în general de plăcerile vieții de cuplu.

Cât despre printul prost şi prinţesa siliconată, căci da, prietenii câştigaseră într-adevăr pariul, conduc acum o ţară, au caleşti scumpe şi nu au mai dormit în acelaşi pat de ani de zile.

Anunțuri

Un gând despre „Povestea printesei MissWho in aceasta Jungla a relatiilor de o noapte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s