Data viitoare am să mă îndrăgostesc de un artist

Nu te mai vreau. Mă sufoci. N-am aer. Nu vreau să-ți mai respir mirosul pielii tale. Nu vreau să-ți mai aud vocea. Nu vreau să te mai aud vorbind. Nu vreau să mai discutăm despre ce e de făcut, nu vreau să mai comunicăm. Nu vreau să mă mai cert. Nu vreau să mă mai împac. Nu te mai vreau, îți jur!

Nu vreau să te mai uiți neputincios la mine pentru că plâng, neînțelegând de ce, enervându-te că nu mă pot opri și ieșind din cameră trântind ușa, iar eu rămânând dezbrăcată în pat plângând și mai tare pentru că n-ai venit să mă iei în brațe.

Nu vreau să mai deschid ochii dimineața fericită, să întind capul spre tine iar tu să rămâi impasibil. Nu vreau să îmi mai deschid sufletul în fața ta, nu vreau să mai spun care îmi sunt slăbiciunile și ce aș vrea să faci și ce-mi place.

Nu mă poți înțelege. Oricât ai vrea să o faci, te enervezi când vorbesc despre problemele lumii, când sufăr pentru nedreptate, pentru nefericirea oamenilor, pentru minciunile în care trăiesc alții. Nu vrei să sufăr știu, dar eu vreau. Dacă sufăr trăiesc. Și aș vrea așa… să te revolți cot la cot cu mine. Să pălăvrăgim ore în șir despre pisicile de pe stradă pe care nu le ia nimeni acasă și să suferim amândoi pentru ele iar apoi să ne privim cu dragoste pentru că… ne înțelegem atât de bine.

Dar tu nu îmi înțelegi firea. Te uiți la mine ca la o creatură ciudată care nu știe să se orienteze în spațiu. Nu înțelegi de ce-mi pasă mie că a ars Biblioteca din Alexandria când am examen la fiziologie săptămâna viitoare. Nu-mi înțelegi trăirile și frica și entuziasmul și bucuria de a trăi.

Nu-mi înțelegi sensibilitatea, dar nu e vina ta. Nici eu nu pot înțelege de ce nu-ți place opera și de ce nu vrei să mergem la teatru. Nu înțeleg de ce nu vrei să pierzi nopțile încercând să mă cunoști, de ce vrei să dormi când încă mie nu mi-e somn și tot ce aș vrea ar fi să… să întinzi mâna pe mine și  să mă săruți pe ceafă.

Iubești pragmatic și cât e necesar. Iar eu am suflet de scriitoare, simt cât pentru zece oameni și suferința și bucuria. Iar tu… tu ești matematician. Nu vrei să rămânem un weekend în apartament și doar să existăm împreună, nu vrei să mă duci într-o seară la mare…așa… pe nepusă masă. Tu ești calculat.

Dar am ajuns în punctul în care suferința nu îmi confirmă zi de zi ce însemni pentru mine. Pentru că… of…pentru că aș vrea să mă îndrăgostesc din nou. Din tot sufletul și cu toată ființa! Vreau să trăiesc și să fiu fericită. Vreau să mă îndrăgostesc de cineva așa… care să-mi înțeleagă firea, dar nu intelectual, ci cu sufletul. Vreau să mă îndrăgostesc de un artist.

Dar apoi te văd pe tine în bucătărie pregătind cafeaua pentru mâine. Și mă gândesc că tu, în felul tău matematic mă iubești. Sunt pentru tine o extraterestră, știu. Te fascinez și te frustrez că nu îmi poți desluși misterul până la capăt. Și te privesc în pijamale aranjând hârtia de filtru. Și mă simt a ta. Îmi aduc aminte de prima întâlnire, de primul sărut, de prima oară când m-ai dezbrăcat. Cum aș putea să nu fiu a ta? Cum aș putea să te las singur în bucătărie, neprivindu-te. Cum aș putea oare să îmi părăsesc bărbatul? Ce rost ar mai avea chipul meu fără rarele tale mângâieri? Ce rost ar mai avea faptul că te-am iubit și am suferit lângă tine?

Așa că ne băgam în pat și tu adormi imediat. Eu gândesc toate lucrurile astea și sufăr că nu te trezești să mă gâdili și să mă faci să râd în hohote. Dar tu… tu ești un matematician epuizat după o zi de lucru.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s