Cum se simte iubirea

El o privea cu admirație, cu dor și suspine, se hranea cu parfumul ei, cu pielea ei, cu buzele îmbibate în vin. Ea era departe, cum era mereu, se plimba pe străzi șerpuite care duceau spre infinit, se pierdea în infinitul minții, în infinitul gândurilor, al posibilităților. Iar el, el se pierdea în infinitul ochilor ei, în infinitul de curbe pe care le putea face corpul ei atunci când îl lua în brațe, când dormea, când era tristă și plângea cu genunchii lipiți de bărbie, când era fericită și dansa cum numai ea putea să o facă, inventând cele mai seducătoare și în același timp copilărești mișcări.

-Ai stele în ochi, îi spuse el.

Ea se ghemui la pieptul lui, își ascuse fața în palme și începu să tremure.

-De ce plângi? o întrebă.

-De iubire. Nu mai pot. Mă chinuie. Mă doare. O simt în tot corpul, îmi străpunge pe rând traheea, plămânii, inima, și toate organele abdominale. Încep să cred că am organe noi pentru că mă doare în locuri în care nu avem organe. Mă simt în viață, atât de vie, dar…doare, doare atât de rău. Și nu mai știu dacă e mai bine să mori sau să fii în viață și să doară viața. Mi-e rău. Simt ca nu mai am aer, că o să mă sufoc în orice moment. Și apoi mă străbate un fior de plăcere, când te apropii, când îți simt respirația caldă pe gât, când văd că îți miști mâna și încerc să ghicesc unde o să o duci mai întâi. Și apoi ești din ce în ce mai aproape, dar niciodată nu e suficient de aproape. Și totuși, cu cât ești mai aproape, cu atât doare mai tare. Înțelegi? Nu cred că înțelegi. Sau poate înțelegi. E o iubire dinaia cum nu auzi niciodată în povești că ar fi. Nu îți spune nimeni vreodată că se întâmplă asemena lucruri. Mergi prin viață, stai în amfiteatre, citești cărți, te plimbi prin parc, dar nu mai realizezi nimic. Nu se mai întâmplă de fapt nimic, pentru tine tot ce contează e fiorul, care îți preia orice inițiativă, orice gând conștient. Restul e inconștient, timpul trece și nu realizezi, habar n-ai, ești ca un amnezic. Te trezești în camera ta, și apoi brusc ești în sala de dans. Și peste cinci minute, ca prin minune, e a doua zi, și alergi spre sala de curs. Și tot ce îți amintești e că venea spre tine, venea spre tine, ai simțit cum buzele lui o să intre între buzele tale, și cum mâna lui o să se piardă în părul tău. Îți amintești cum ți s-a oprit inima, cum ai murit pentru o secundă ca să învii și să te găsești întinsă lângă el, în toiul nopții, el adormit și tu nedumerită.

-E amuzant cum vorbești despre mine la persoana a 3-a.

-Da, vorbesc așa pentru că ești un personaj. Ești un personaj în povestea mea de dragoste.

-Ești frumoasă după ce plângi. Ți se văd mai clar stelele din ochi.

kiss5

Sursa imaginii: http://www.indulgeblog.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s