Despre iubire-a fi sau a nu fi?

Exista oare acest concept abstract despre care oamenii vorbesc inca de la inceputul existentei noastre ca specie? Exista, oare, iubirea? Asa grandioasa, asezata pe un piedestal si stralucind ca un diamant rar, cum ne-o imaginam cu totii? Poate exista, sau poate a existat candva si a fost ceva minunat, ceva ce i-a scos din minti pe primii oameni, asa ca au vrut sa transmita cu orice pret informatia descendentilor. Sigur, generatiile au inceput sa difere, s-a facut un progres constant in descoperiri, am evoluat, creierul a evoluat si el si poate am ramas doar cu amintirea ancestrala a ,,iubirii,,. Iubirea e cumva similara cu religia, ne-am increde in ea fara sa clipim, e sentimentul suprem la care aspiram cu totii, dar de fapt nu e ceva concret care sa declanseze instant vreunul din simturile umane, nu e palpabila, nu e vizibila, nu o  auzi, nu o gusti, nu o vezi. E doar o impresie, o sugestie mai mult, o auto-sugestie. Iubesti cand iti propui sa iubesti sau cand e corect sa iubesti, cand asa ar fi normal. Are, insa, o capacitate de manipulare mai ceva decat religia…probabil sunt mai putini atei in lume decat oameni care sa renunte complet la speranta ca vor gasi, intr-o buna zi, iubirea, acel tinut fermecat in care odata pasit, ti se infatiseaza sensul vietii, ti se dezleaga toate dilemele existentiale, iti dispar ca prin minune problemele. Si ironia e ca de cele mai multe ori in ,,iubire,, ti se complica viata, nu mai stii care e de fapt calea ta, iti pui intrebari, apar probleme.

Oamenii sunt intr-o continua si asidua cautare a iubirii, si cumva daca se intampla sa nu o ,,gaseasca,, atunci…sigur e ceva in neregula cu ei! Au ei un fetis ciudat, sau sunt mult prea egoisti, sau prea aroganti si pretentiosi. Dar si daca o ,,gasesc,,  e problematic. Ori e iubire pasionala si incitanta, care iti absoarbe orice resursa de energie, care te lasa insomniac pe veci si iti reduce apetitul spre inexistenta, ori e iubire calma si asezata, in care iti gasesti pacea si echilibrul interior. In primul caz, ajungi frustrat pentru ca lucrurile nu par sa se aseze vreodata, iar in celalat pentru ca esti atat de asezat incat ajungi sa te simti paralizat, imobil, incapabil sa mai pasesti si in afara asezarii tale. Si intrebarea revine: exista, oare, iubirea? Doar ca acum o voi reformula. Exista, oare, iubirea asa cum ne imaginam noi ca ar trebui sa existe? Evident, fiecare e liber sa isi faca milioane de posibile scenarii, sa viseze la prototipul lor de suflet pereche, sa contureze iubirea in ce forma vrea, dar cumva pare ca suntem sortiti esecului si dezamagirii…proiectiile noastre nu se suprapun in niciun fel cu pragmatica, ironica si mult-dispretuita realitate.

Dar oamenilor le plac tiparele si iubirea sta si ea, fara drept de apel, incadrata intr-un tipar. Iubesti, nu inseli. Iubesti, nu vei mai iubi vreodata si pe altcineva. Iubesti, trebuie sa te schimbi. Iubesti, nu mai ai voie sa iti suni prietena cea mai buna pentru ca e de sex opus si nu poti sa stii niciodata cum va intra in actiune tentatia diavoleasca de a comite vreun pacat. Iubesti, nu mai iesi cu prietenii asa des. Iubesti, dedici suta la suta timpul tau persoanei in cauza, altfel esti banuit de indepartare, sau mai rau, de infidelitate. Din ce in ce mai mult, mi se pare ca iubirea suna ca o responsabilitate. O greutate care iti cade in cap, te loveste destul de rau asa ca te lasa initial confuz, ametit, tulburat, entuziasmat. Si apoi, pentru ca timpul trece si anestezia dispare, realizezi inevitabilul: e din ce in ce mai greu sa stai drept pentru ca greutatea te apasa asa tare ca aproape te arunca la pamant. Dar e prea tarziu, oricum. Ai inceput sa te convingi ca nu ai mai fi tu daca ai da-o jos, nu mai esti obisnuit sa te simti liber, ai impresia ca vei fi vulnerabil fara greutatea ta, ca ea e cea care te apara de relele lumii exterioare, ca esti ocrotit, in siguranta.

Iubirea e o capcana? Dar daca nu exista, cum sa fie o capcana? Oricum ar fi, ne place sa credem in ea, ne depozitam tot optimismul in banca de iubire si asteptam rezultatul. Si partea buna e ca atunci cand e negativ putem sa dam vina pe noi, pe celalalt, pe conjunctura, sa ne vedem mai departe de viata cu certitudinea ca a fost doar o intamplare nefericita, dar iubirea e, fara indoiala, acolo undeva, si e doar o chestiune de timp pana o vom gasi.

Probabil nimeni nu va gasi raspunsul, pentru ca viata noastra e atat de scurta incat nu ai suficient timp sa te resemnezi. Eu una, sigur nu ma voi resemna niciodata.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s