Barbatul meu 30+: O sa ma schimb pentru tine!

Sunt putine acelea dintre noi cu adevarat intelepte. Restul ne simtim datoare sa ne cautam un teritoriu imposibil si sa scoatem ceva bun din el. Serios, avem atata ambitie incat daca am folosi-o mai constructiv, in loc sa ne aventuram in relatii cu final previzibil, am fi toate celebre.

Daca un zid pare prea inalt de cucerit, ne lamentam, aducem scari, pietre, franghii, orice, doar doar sa reusim. Da suntem pline de resurse. Ni le consumam insa in directia gresita.

Si cea mai rea parte este ca intotdeauna le gasim scuze pentru comportamentul inadecvat.

Acum vreo doua luni am decis ca mi-am jucat suficient de bine partea si ca e timpul sa ma retrag din viata barbatului 30+. Nu puteam sa nu ma gandesc totusi ca daca va exista o femeie care sa reuseasca sa cucereasca acest teritoriu, o voi numi eroina mea.

M-am gandit ca sunt atat de multi barbati pe lumea asta (si nu stiu daca stiti, dar unii sunt incredibil de draguti), barbati care ar fi vrut sa-mi faca loc in viata lor. Nu doar o cafea si o partida de sex din cand in cand.

 

Barbati care sa isi elibereze o zi ca sa si-o preteaca cu tine. Ok, sunt o persoana rezonabila, dar e atat de imposibil si in concediu?

Barbati care sa se uite cu drag pe albumul tau din copilarie.

Barbati care sa fie langa tine, nu doar sa se laude ca sunt, doar doar, pana la urma vei incepe si tu sa crezi ca e asa.

Babrati care fac gesturi frumoase, uneori chiar impresionante. Ok, sunt nedreapta, exemplarul meu 30+ era expert in asa ceva. Daca nu mi-ar fi scos ochii totusi…

Si stiu ca exista barbati din astia. Am vazut cativa.

 

 

Asa ca acum doua luni si ceva, am decis ca imi sunt datoare sa imi ofer mai mult. Datoare sa imi gasesc un barbat pentru care sa nu fiu o bataie de cap. Un barbat pentru care dorinta de a-mi petrece timpul cu el nu e un stres. Un barbat care sa aiba timp si disponibilitate emotionala.

 

Eram in strada si el plangea. Ca un copil. Implorandu-ma sa raman.

E greu sa pleci, cand sentimentele iti protesc inima. I-am intors spatele si l-am lasand plangad, repetandu-mi: Asta, asta a fost partea grea! Doar nu te intoarce sa l vezi plangand. Nu-l asculta. 

L-am auzit alergand dupa mine. Urasc barbatii care plang. Stiu ca psihologic vorbind e gresit sa fac afirmatia asta, dar hei, asta e farmecul democratiei.

O sa imi fac mai mult timp. Nu mi-am dat seama cat insemni pentru mine. O sa ma comport diferit de acum. Nu o sa iti mai lipseasca nimic. Te rog doar, ramai cu mine. Nu mai are sens nimic, daca pleci. Viata mea nu mai are sens. Te rog!

 

Am zis ok.

 

Si sa nu crezi ca am fost chiar atat de naiva. Cand am intrat intr-o relatie cu un barbat 30+ am stiut ca ori il iau cum e, ori il las. Nu era cale de mijloc. Dupa o anumita varsta lucrurile nu se mai pot modela. In orice caz, nu cu un barbat ca el.

Dar i-am zis totusi ok, deci probabil ca am fost putin naiva.

Si ca sa vezi… oamenii nu se schimba.

sursa foto:http://www.doctornerdlove.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s