Lumea mea frumoasă

Ante scriptum: Pentru că m-ai acuzat că vorbesc prea multe generalități despre oameni și nu spun nimic despre mine.

Când aveam 14 ani am trăit cu senzația că știu totul despre lume. Purtam pantaloni lălăi cu multe buzunare și hanorace. Și eram fericită. Eram cinică și declaram foarte hotărâtă că n-am să mă căsătoresc niciodată. Ascultam Eminem și eram ferm convinsă că lumea e așa cum mi-am închipuit-o eu.

Am fost în tabără în Iași, și am plecat cu un grup de colege prin oraș. Nu știam niciun loc sau cum ajungem înapoi. Dar nu conta. Pentru că știam atât de multe despre lume, nu? E ciudat cum atunci când ești mic te expui singur la atât de multe riscuri și faci atât de multe prostii.

Apoi l-am cunoscut pe el. I-am dat lumea peste cap. Și mi-am dat seama că nu știu nimic despre nimic.

Am renunțat la pantalonii largi, dar nu și la Eminem.

Când aveam 17 ani, l-am cunoscut pe el. M-am îndrăgostit de el, am renunțat la Eminem, pentru Beatles. Erau mai sofisticați. Mai sensibili. Mi-am cumpărat rochii. L-am iubit cu adevărat. Într-un mod în care sunt convinsă că mulți nu știu să o facă.

Am învățat tot ce vă tot spun de ceva timp pe blog și încă 1000000 de lucruri în plus. (nu știu câte 0-uri am pus dar rețineți ideea de multe).

Când am terminat povestea, eram tot ce voiam să fiu. Eram capabilă de orice, știam asta. Trecusem prin destule, mă maturizasem. Am devenit sensibilă, pentru că el m-a făcut să  văd lumea asa. Îmi imaginam că toți bărbații sunt ca el. Gata să-ți ofere totul. Și am crezut că oamenii sunt ca el. Oameni buni care n-ar răni niciodată din dorința de a fi primii. Orgoliul lui n-a fost niciodată mai presus de ce era nobil.

Și i-am dat lumea peste cap.

Și eram ferm convinsă din nou că știu totul despre viață. Că mă descurc sigură. Ceea ce este valabil. În lumea pe care mi-am imaginat-o eu. Pentru că vezi tu, eu pot orice. Nu mă întreba de unde știu. Pur si simplu știu.

Și stau acum, așteptând să împlinesc 20 de ani, gândidu-mă la lucruri.

Și într-un fel sau altul sunt convinsă că lumea nu e așa cum mi-am imaginat-o eu. Pentru că lumea mea excludea toate mizeriile pe care le-am întâlnit lately.

Și în lumea mea, trebuia să fiu o persoana mai bună. Care n-ar minți și nu ar fi aruncat răutăți gratuite.

Așa că mă întreb, daca eu nu sunt cum credeam că sunt, e posibil ca lumea pe care mi-am imaginat-o să nu fie asa cum am crezut-o?

Categoric da.

Și asta e înfricoșător. Pentru că n-aș vrea să mă schimb. Dacă pot trece prin viață cu gândirea pe care mi-am format-o, mă voi declara un om fericit.

Numai că, trăiesc din nou senzația că lumea nu e așa cum mi-am imaginat-o eu. I was wrong again.

Și l-am cunoscut pe el. Și mi-a dat lumea mea frumoasă peste cap.

Și acum trăiesc în lumea reală. Și nu știu cum să mă întorc înapoi. În locul în care rochiile erau feminine, nu vulgare și în intimitate se asculta jazz. În locul în care oamenii își doreau din tot sufletul să facă alți oameni fericiți. În locul în care oamenii nu se mințeau și își zâmbeau sincer.

Și da, știam că undeva acolo, în afara lumii mele, era o altă lume. Mai rea și mai urătă.

Doar că acum, lucrurile s-au amestecat. Și lumea asta urâtă de care îți vorbesc, și nu înteleg cum de am lăsat-o să fie parte din universul meu,  e lumea pe care nu o cunosc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s