Cel mai bun post al meu

Ante scriptum:

Mă întreb cât de clişeistic ar suna Viaţa e competiţie. Poate aş putea să fac propoziţia asta să sune mai original dacă aş adăuga un apelativ.

Viaţa e o competiţie, prieteni! Toată lumea e în competiţie cu toată lumea. Şi nu mă refer la nivelul material. Acolo lucrurile sunt evidente şi dezgustătoare: Mami a mea are mai muţi bani decât are mami a ta!  Când o să fiu mare, tati o să îmi cumpere un M.L. negru şi o să fac sex în 3 de 3 ori (evident) pe noapte în timp ce tu o să ai un Megane amarât şi nu o să ai parte de nimic! (pentru că termenul femeie implică superficialitate şi materialism, dar asta e altă discuţie).

Într-o lume în care gândim cu orgoliul înainte de minte şi sentimente,  suntem în competiţie cu oamenii de pe stradă. Trebuie să fim mai bine îmbrăcaţi decât ei. Trebuie să mergem mai drept şi să întoarcă lumea capul după noi. Asta deja înseamnă că devenim dominanţi şi deci competiţia a fost câştigată de noi. Doar că după ce monopolizăm atenţia trecătorilor, ne întâlnim cu prieteni. Ne iubim prietenii, pentru că se presupune, sunt contracte făcute pentru toată viaţa. Şi totuşi de cele mai multe ori, refuzăm să ne bucurăm pentru ei. De ce are succes la fete când este evident mult mai fraier decât mine? (Nu ştiu răspunsul la întrebarea asta deşi am auzit-o de atât de multe ori…)

Ceea ce nu e neapărat rău. Trebuie să evoluăm şi alte chestii de genul, peste care am să trec, pentru că îmi foarte doresc să ajung la partea agresivă.

Suntem excesivi. Suntem dobitoci de excesivi. Nu putem să ieşim din concurs. Nu luăm nicio pauză. Nici măcar pentru pupat. Mi se pare perfect normal. De ce să am un iubit care să pupe mai bine ca mine? De ce să o sun eu dimineaţa când mă trezesc când pot să fac pe inabordabilul şi să o las pe ea să sune prima? Cine o să fie primul care o să se cupleze după ce ne despărţim? Cine are mai multi prieteni de sex opus?

Mai devreme aveam o conversaţie cu un prieten, în care el gândeşte aşa. Eu spun: e relaţie, nu competiţie. Apoi îmi amintesc de George. Evident. Si de întâlnirea cu el de acum câteva zile. Şi mai ales de conversaţie. El spune: Mai ştii când ai zis că într-o relaţie întotdeauna unul iubeşte şi unul se lasă iubit? Aveai dreptate.

Şi n-am putut să nu mă întreb. Aveam? Şi dacă aveam, nu e pur şi simplu oribil? Şi acum că ţi-am spus asta, nu te gândeşti la relaţia ta, şi la cine iubeşte mai mult? Şi nu realizezi că eşti jalnic?

Nu. Pentru că ai ajuns la concluzia că tu eşti ăla iubit. Şi deci te simţi special. Şi eşti un egoist prost şi doar asta contează.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s