Dacă citeşti asta…

 

Ştii cum erau păpuşile ălea cu cheiţă în spate? Imaginează-ţi că eu sunt o păpuşă iar George este proprietarul meu care învârte cheiţa o dată pe lună, uneori o dată la două, mă ţine de mână să merg, să nu alunec de pe masa de cafea şi mă priveşte dansând. Când se termină cântecul, aproapre de colţul mesei, îmi dă drumul, se ridică şi pleacă, trândind uşa în urma lui. Iar eu, râmân acolo blocată privind covorul şi încercând să calculez cât de mult e până jos. Poate aş putea să sar şi să mă duc după el. Sigur nu şi-a luat geaca pe el iar afară e frig. Poate ar trebui să mă duc eu să i-o pun pe umeri şi apoi să mă întorc cuminte în camera mea, pe măsuţa mea de cafea şi să îl aştept. Dar adevărul e că nu exist. Decât în ochii lui, o dată pe lună, alteori o dată la două. E drept, uneori avem musafiri şi dansez şi pentru ei. Dar cum ar fi posibil să nu păstrez ceva special, un pas deosebit, o graţie mai desăvârşită pentru George? N-am cum.

Uneori e greu. Alteori e şi mai greu. Nu. Uneori e mai uşor. Ba nu. Niciodată nu e uşor. Mereu e greu doar că uneori e foarte greu şi atunci mă gândesc că era mai uşor înainte. Dar mai uşor nu înseamnă uşor. Vorbesc prostii, încerc să scriu un post şi să vă explic că îmi e dor de George, fără să spun asta în mod direct. Vedeţi! E greu.

E greu pentru că unele zile sunt vreau pe măsuţa de cafea a lui George! (Nu în mod pervers, desigur), iar altele sunt Du-te dracu, George! Şi ia si zilele când credeam că eşti bărbatul perfect, cu tine!

Nu-mi amintesc ce purtai în ultima zi când ne-am văzut. Se spune că atunci când eşti îndrăgostit/obsedat de o persoană îi înveţi garderoba. Nu şi eu. Eu nici măcar nu cred că îmi amintesc cum arată faţa ta. Proabil eşti urât. Oricum bărbatul trebuie să fie puţin mai frumos decât dracul, nu? De ce să îmi încarc memoria cu o imagine aşa disgraţioasă? Te-am întrebat atunci cum trece un an. Mi-ai spus că toţi trec la fel aşa că am insistat să îmi spui cum trece orice an. Mi-ai zâmbit superior şi mi-am explicat că distanţa termporară şi fizică nu înseamnă nimic.

Dar eşti un prost pentru că înseamnă ceva.  Înseamnă că mai bine mi-e dor când eşti la 200 000 000 mm de mine, decât când suntem faţă în faţă şi mi se pare că gura ta e prea departe ca să mă întind şi să o sărut. Înseamnă că o să merg pe stradă şi nu o să îmi pese dacă apari din spate sau din faţă. Înseamnă că încep să te uit, şi accept asta.  Şi nu e bine.

Pentru că peste 5 minute voi avea nevoie de o plasă de salvare. De o măsuţă de cafea pe care să mă odihnesc. Şi n-am să ştiu unde să vin. Şi va trebui să o iau de la capăt. Să-ţi găsesc un alt nume şi să-ţi construiesc altă imagine. Şi atunci nu va mai fi greu. Când mă voi întoarce la micul meu prieten imaginar.

Aşa că dacă citeşti asta, caută-mă prin locurile care ţipă numele meu şi dă-mi două palme. Ca să nu te uit definitiv…

 

 

Anunțuri

2 gânduri despre „Dacă citeşti asta…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s